Ne aflăm din nou în decembrie. Jur-împrejur
există o agitaţie plină de bucurie. Oamenii ştiu că încep în curând zilele
luminoase ale iernii şi ale întregului an. Se bucură de pe acum de ceea ce va să
vie.
În
ziua de Crăciun s-a născut Domnul nostru, al creştinilor, Domnul Iisus
Christos. Totul în această zi evocă lumină, curăţenie, bucurie. Părintele
patriarh spunea, în una din predicile sale de Crăciun, că nu este întâmplător că
Dumnezeu S-a arătat oamenilor mai întâi sub chipul pruncului Iisus. Un copil
este gingaş, este curat, este nevinovat. Un copil, de la începutul vremurilor şi
de-a pururi, va naşte numai iubire. Nici un alt sentiment nu mai are loc alături
de acest copleşitor sentiment al iubirii.
Pe
lume trăiesc, alături de noi, alte câteva miliarde de oameni care au altă
religie. Prorocii Mohamed, Buddha sau Moise L-au vestit pe Dumnezeu care avea
chip diferit, nume diferit, dar care vestea celor ce-L ascultau aceeaşi taină:
omul devine nemuritor dacă trăieşte curat. În oricare altă credinţă a pământenilor,
ţelul vieţuirii noastre pe Pământ este de a trăi curat şi atunci sufletul
nostru va ajunge în nemurire.
A trăi
curat înseamnă ca viaţa ta să nu tulbure în vreun fel viaţa unui aproape. Dar,
mai presus de orice, a trăi curat înseamnă să nu uiţi nicio clipă să te
minunezi de frumuseţea şi armonia firii. În jurul nostru, lumea este minune fără
sfârşit. Este minunea nevinovăţiei din ochii unui copil. Este minunea gingăşiei
dintr-o petală de floare. Este minunea culorii cerului într-un asfinţit sau în clipa
când o nouă zi naşte. Este minunea jocului. Este minunea din brazdele de pe faţa
unui bătrân care adună toţi anii lungi trăiţi, cu bucurie, cu durere. Este
minunea zborului în vânt a unei seminţe care duce cu ea, în fărâmele din miezul
său, taina a mii de vieţi care vor urma.
Este
minunea credinţei.