Asociația Studenților Maghiari din Târgu Mureș organizează, între 24 și 27 aprilie 2024, ediția numărul 31 a Conferinței Științifice Studențești, o manifestare cu tradiție în comunitatea academică.
Ministrul Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, s-a aflat la Iaşi pentru a asista la începerea lucrărilor de construcție pentru Spitalului Regional de Urgenţă (SRU).
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a câștigat, din PNRR, două proiecte în valoare de 69,3 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii universitare.
Unitatea medicală a devenit printre puținele in țară care are un bazin interior de hidrokinetoterapie, în suprafață de 207 mp.
Universitatea clujeană și Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest au semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului de modernizare și reabilitare a clădirii Anatomie, situată pe str. Clinicilor nr. 3-5.
Noua clădire va cuprinde 5 paturi pentru pacienţi critici, 10 pentru terapie intermediară şi microchirurgie/chirurgie reconstructivă, secție ATI cu 57 de paturi.
Este foarte posibil ca lucrările la Banca de ţesut de la Spitalul Colentina să se încheie până la sfârșitul anului, afirmă primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Finanțarea noului serviciu medical se încadrează în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat de Consiliul Județean Maramureș.
Intervenția a fost posibilă datorită modernizării Laboratorului Clinic de Radiologie cu aparatură de înaltă performanță, achiziționată din fonduri europene.
În perioada 20-24 noiembrie 2023, Reprezentanța Comisiei Europene în România găzduiește expoziția Artin/Sane. Această expoziție este compusă din 24 de picturi realizate de persoane cu afecțiuni psihice.
Iubitorii de artă sunt invitaţi să se bucure de o incursiune printre lucrări abstracte cu accente suprarealiste și printre instalaţii având la bază fagurele de miere.
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a marcat finalizarea lucrărilor de modernizare și reabilitare a amfitearelor „Mircea Cucuianu”, „Ion Manta” și „Victor Preda” din cadrul Facultății de Medicină.
Un număr de 9 din cele 20 de lucrări acceptate, din România, la cea de-a 36-a ediție a Congresului European de Medicină Nucleară 2023 au fost ale Spitalului Militar Central.
Blocul operator al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a fost modernizat şi dotat cu echipamente de ultimă generaţie, recent inauguratele săli de operaţie urmând să fie date în folosinţă săptămâna viitoare.
Modernizarea Secţiei de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani va fi realizată cu investiții totale în valoare de 5.261.874,15 euro, din care 4.769.951,69 euro provin din fonduri PNRR.
Ministerul Sănătății a aprobat un nou proiect de finanțare depus de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, care vizează dotarea compartimentelor ATI nou-născuți cu echipamente medicale de ultimă generație.
Expoziţia „ART IN/SANE. Culture, mental health and social inclusion” reuneşte peste 200 de lucrări de pictură, desene şi gravuri.
Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București – SUUB anunță că au apărut modificări în accesul aparținătorilor la Oncologie.
Centrul de Cultură Urbană Turnul Croitorilor Cluj-Napoca găzduiește expoziţia de mozaicuri Hope in Difficult Times (Speranţa în vremuri dificile), semnată de dr. Eleni Ioannidou.
Procurorii DNA efectuează percheziții, în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar în care se investighează decontarea unor lucrări de reparaţii/mentenanţă a unor aeronave, printre care şi cele ale SMURD.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe