Newsflash

Rezultate căutare « ajutor »


Radioterapia, de ajutor în aritmii?

de Dr. Mariana MINEA - mai 5, 2023

Oameni de știinţă din Statele Unite urmează să verifice dacă, în anumite cazuri atent selectate, o doză unică de iradiere ţintită poate fi eficientă și sigură pentru controlul aritmiilor.

Proiect de educaţie pentru sănătate în Timișoara

de Florentina Ionescu - mai 5, 2023

Luna aprilie a însemnat pentru judeţul Timiș lansarea proiectului de educaţie pentru sănătate intitulat „PREVENTIM – copii sănătoşi pentru o societate sănătoasă”.

Și acasă e nevoie de empatie, ajutor și susţinere

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - apr. 7, 2023

Nu am povestit niciodată episodul Bamiyan. S-ar fi putut încheia tragic. Tardiv am aflat că am fost în misiune într-o zonă aflată sub observaţia riscant de atentă a celor care nu îi suferă pe „expaţi”.

Experții americani le-au predat cadrelor medicale de la SUUB tehnici de prim ajutor

de Florentina Ionescu - mar. 31, 2023

Cursul predat de experți americani contribuie la educația continuă a personalului din cadrul SUUB referitor la conceptele și obiectivele răspunsului în situații de urgență nucleară sau radiologică.

Cursuri de prim ajutor pentru paramedicii din Ucraina

de Dorina Novac - mar. 30, 2023

Paramedicii din Ucraina participă la cursuri de pregătire în domeniul primului ajutor calificat, au anunțat reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.

Purple Day: informații de prim ajutor, în stațiile unei linii de autobuz din Timișoara

de Florentina Ionescu - mar. 27, 2023

Bogdan Munteanu, autorul unui microroman al cărui personaj principal suferă de epilepsie, se implică într-un proiect dedicat creșterii gradului de conștientizare asupra epilepsiei.

Ministerul Sănătății: Ajutor umanitar pentru Siria

de Dorina Novac - feb. 27, 2023

La propunerea Ministerului Sănătății, sâmbătă, 25 februarie, au fost transportate, conform Hotărârii CNSU, medicamente și materiale sanitare pentru ajutorarea populației afectate de cutremurele devastatoare din Siria.

Jandarmii din Galați iau lecții de prim ajutor

de Dorina Novac - feb. 15, 2023

Timp de șase luni, peste 250 de jandarmi gălățeni din structurile de ordine publică și cele de pază și protecție instituțională se vor pregăti pentru acordarea primului ajutor medical.

Subofițerii din SCMU Cluj-Napoca au făcut un curs de resuscitare cardio-vasculară

de Florentina Ionescu - feb. 10, 2023

Ofițerii sanitari din cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” au participat la un curs de resuscitare cardio-vasculară.

ASSMB organizează în februarie sesiuni interactive „Vreau să salvez! Primul ajutor face diferența”

de Florentina Ionescu - feb. 10, 2023

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București – ASSMB organizează în februarie prima sesiune interactivă gratuită de prezentare a metodelor de acordare a primului ajutor.

Cutremur în Turcia: România răspunde cererii de ajutor

de L. Budin - feb. 6, 2023

Echipa medicală SMURD București și cea a Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN sunt deja pregătite pentru desfășurarea unei misiuni de sprijin.

Sesiuni de instruire a medicilor și asistenților medicali școlari în primul ajutor

de Dorina Novac - ian. 27, 2023

ASSMB și DSU continuă și în acest an sesiunile de instruire a medicilor și asistenților medicali școlari în folosirea tehnicilor de prim ajutor.

Inteligenţa artificială, un ajutor în redactarea textelor

de Dr. Tudor Toma - ian. 27, 2023

Progresele în domeniul inteligenţei artificiale au dus și la apariţia unor programe de generare de text, extrem de utile medicilor. Ele pot fi folosite atât pentru formularea unor texte simple, cât și pentru a scrie articole știinţifice sau pentru a adapta un text rigorilor știinţifice.

Elevii români și ucraineni, instruiți împreună să acorde primul ajutor

de Dorina Novac - ian. 13, 2023

La Școala Gimnazială Uruguay din Sectorul 1 al Capitalei, a avut loc prima sesiune de instruire în tehnicile de acordare a primului ajutor la care au participat, împreună, copii români și ucraineni.

Un polițist ieșean a salvat viața unei fetițe grație cursurilor de prim ajutor

de L. Budin - ian. 3, 2023

În prima zi din an, un polițist din cadrul IPJ Iaşi, care urmase un curs de prim-ajutor organizat de Ministerul de Interne, a salvat viaţa fetiţei prietenilor săi.

Primul ajutor... de Sărbători

de Dorina Novac - dec. 23, 2022

V-aţi imaginat vreodată cum arată Crăciunul și Revelionul celor care lucrează sau sunt voluntari la Ambulanţă?

Proiect: Primul ajutor calificat în organizarea și desfășurarea evenimentelor sportive

de Dorina Novac - dec. 22, 2022

DSU a implementat proiectul „Consolidarea capacității autorităților administrației publice centrale de a optimiza procese de gestionare a organizării și desfășurării în România a evenimentelor sportive majore” – SIPOCA 609.

OMS Europa: populaţia nu primește ajutor pentru recuperarea după boală

de L. Budin - dec. 9, 2022

Aproape jumătate dintre persoanele care trăiesc în regiunea Europa pot beneficia de recuperare după o boală, însă nu primesc tratamentul de care ar avea nevoie, a informat OMS într-un raport.

Crucea Roșie Vrancea: cursuri de prim ajutor pentru nevăzători

de L. Budin - dec. 8, 2022

Solicitarea pentru cursuri a venit din partea Asociaţiei Nevăzătorilor Vrancea, ca urmare a unui alt program organizat de Crucea Roşie Română.

Elevii din București, instruiți să acorde primul ajutor

de Dorina Novac - dec. 8, 2022

La Colegiul Tehnic Energetic a avut loc, miercuri, 7 decembrie, primul colocviu din seria care vizează instruirea elevilor din școlile de stat din București în acordarea primului ajutor.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe