Au fost publicate recent recomandările Uniunii Europene pentru compoziția vaccinului gripal ce ar urma să fie folosit în sezonul 2023-2024.
Grupul consultativ strategic al experților în materie de imunizare (The Strategic Advisory Group of Experts on immunization, SAGE) s-a reunit săptămâna trecută la Geneva, pentru a delibera privitor la mai multe probleme în domeniul activităților și programelor de vaccinare.
Toamna 2023 ar putea veni cu două vaccinuri împotriva virusului sinciţial respirator, produse de companiile Pfizer și GSK. Ambele se adresează adulţilor cu vârsta de cel puţin 60 de ani, iar vaccinul produs de Pfizer vizează și femeile însărcinate, pentru a proteja nou-născuţii.
OMS lucrează împreună cu autorităţile cambodgiene după ce două cazuri confirmate de infecţie umană cu gripă aviară H5N1 au fost identificate în această ţară, în rândul unor persoane din aceeaşi familie.
Pandemia de COVID-19 a dus la modificarea profilului infecţiilor respiratorii, au atras atenţia specialiștii în domeniu. O problemă actuală o constituie gestionarea pacienţilor cu coinfecţii.
„Mpox fulminant” se manifestă prin necroze masive la nivelul tegumentelor, zonelor genitale și plămânilor, arată un studiu publicat în The Lancet.
Rezultatele programelor naționale de imunizare, la nivel mondial, nu erau excepționale nici înainte de izbucnirea epidemică (din China) urmată de pandemia COVID-19. Ultimii ani nu au îmbunătățit aceste rezultate, ci dimpotrivă.
Patru pacienți internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad au fost diagnosticați cu virusul gripal de tip A, potrivit informațiilor date publicității marți, 17 ianuarie a.c.
INSP a publicat raportul săptămânal cu privire la evoluția infecțiilor respiratorii acute, a gripei și a infecțiilor respiratorii acute severe.
Femeile din Miercurea Ciuc şi judeţul Harghita sunt invitate să se programeze la testare gratuită Babeş Papanicolaou şi HPV.
În acest sezon, două persoane din București au murit din cauza gripei. În acest context, Institutul Național de Sănătate Publică atrage atenția că este important să respectăm câteva măsuri esențiale.
Foarte mulți copii sunt examinați zilele acestea pentru boli acute cu afectare amigdaliană, scrie doctorul pediatru Mihai Craiu pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.
Academia de Științe Medicale găzduiește vinerea aceasta un nou eveniment dedicat profesioniștilor din domeniul medical.
Terapia cu bepirovirsen în doză de 300 mg pe săptămână, timp de 24 de săptămâni, a determinat scăderea susţinută a AgHBs și a ADN VHB la aproape 10% dintre pacienţii cu infecţie cronică VHB.
„Mpox” va fi de acum înainte termenul preferat pentru a denumi variola maimuţei, a anunţat recent OMS.
Ambele denumiri vor fi folosite simultan timp de un an, iar termenul «variola maimuţei» va fi eliminat treptat, arată reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.
„Un bebeluș născut înainte de 36 de săptămâni duce povara imaturității aparatelor și sistemelor.” „O categorie de copii expusă la forme severe de broșiolită prin virusul sincițial respirator sunt prematurii.”
O singură doză de vaccin împotriva variolei maimuței oferă o protecție de 78% împotriva virusului, potrivit unor date din Anglia publicate marți.
Până la vârsta de 2 ani, aproape toţi copiii trec printr-o infecţie cauzată de virusul sinciţial respirator. Acesta se transmite foarte ușor, iar împotriva lui nu există nici vaccin, nici tratament preventiv, spun specialiștii.
Epidemia de variola maimuţei continuă să reprezinte o urgenţă de sănătate publică - cel mai înalt nivel de alertă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au anunţat reprezentanții OMS.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe