Durerea toracică este unul dintre cele mai frecvente simptome pentru care un pacient se prezintă în departamentul de urgenţă. Provocarea majoră în aceste situaţii este dată de capacitatea de a identifica rapid pacienţii care au sindrom coronarian acut (SCA) sau alte afecţiuni care pun viaţa în pericol, dintre cazurile mai frecvente de afecţiuni benigne, multe dintre acestea având o etiologie non-cardiacă.

În acest sens, se fac eforturi considerabile pentru eficientizarea și îmbunătăţirea procesului de evaluare a durerii toracice în urgenţă, cu scopul de a gestiona rapid cazurile care necesită acest lucru, dar și de a limita testarea inutilă a pacienţilor cu un risc scăzut de SCA. Strategiile propuse de-a lungul timpului au redus atât numărul de pacienţi care necesită internare, cât și timpul de așteptare în camera de gardă.

Prin acest document, Colegiul American de Cardiologie își propune să ofere o evaluare critică și practică a opţiunilor de diagnostic, pe baza dovezilor știinţifice și în funcţie de opiniile experţilor.

Puncte-cheie

• Electrocardiograma (ECG) reprezintă cel mai bun instrument în evaluarea iniţială a durerii toracice în UPU și trebuie efectuată și interpretată în zece minute de la sosirea pacientului în camera de gardă.
• În cazul pacienţilor care sunt aduși la camera de gardă cu ambulanţa, investigaţia ECG efectuată în mediul prespitalicesc trebuie revizuită, deoarece este posibil ca modificările ischemice să se fi rezolvat înainte de sosirea în departamentul de urgenţă.
• Dacă pe ECG sunt identificate semne de infarct miocardic sau de ischemie, conduita terapeutică trebuie să respecte ghidurile actuale pentru managementul infarctului miocardic cu sau fără supradenivelare de segment ST.
• Troponina T cardiacă de înaltă sensibilitate (hs-cTnT) și troponina cardiacă I de înaltă sensibilitate (hs-CtnI) sunt biomarkerii preferaţi pentru evaluarea suspiciunii de sindrom coronarian acut.
• Pacienţii cu valori iniţiale hs-cTn substanţial crescute sau cei cu modificări dinamice semnificative în decurs de 1-3 ore sunt repartizaţi în categoria de risc înalt și ar trebui încadraţi în continuare conform definiţiei universale a infarctului miocardic. Pacienţii cu risc intermediar ar trebui monitorizaţi în dinamică prin măsurători repetate ale hs-cTn la 3-6 ore, iar evaluarea riscului să se facă fie pe baza scorului modificat HEART, fie pe baza scorului EDACS.
• Pacienţii cu risc scăzut pot fi externaţi direct din camera de gardă, iar teste suplimentare pot fi luate în considerare, în regim ambulatoriu, în cazuri selecţionate.