Conform GLOBOCAN, în anul 2012, 527.624 de femei erau diagnosticate la nivel mondial cu CCU.  Alte 265.000 decedau, învinse de această maladie. CCU se află pe locul patru la nivel global în topul cancerelor genului feminin şi pe locul doi la femeile între 15 şi 44 de ani. Peste 85% din cazuri apar în ţările în curs de dezvoltare. În Europa, în 2012, CCU a fost diagnosticat la 60.000 de femei şi a secerat 25.000 de vieţi, reprezentând a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile între 15 şi 44 de ani. Ocupă locul șase ca frecvenţă în rândul cancerelor la europence şi locul doi la neoplaziile femeilor tinere între 15 şi 44 de ani.
În anul 2014, cele mai mari rate de incidenţă au fost în România (31,51 la 100.000), Bulgaria (27,41) şi Letonia (25,01), iar cea mai mică în Malta (4,21). România, deși are program naţional de vaccinare anti-HPV și program naţional de screening pentru CCU, are cea mai crescută rată de mortalitate din Europa (11,94 la 100.000), fiind urmată de Republica Moldova (8,48), Lituania (8,29) și Serbia (8,15).
Cancerul cervical este a patra cauză de mortalitate prin cancer la românce, după cancerul mamar, colorectal şi pulmonar și prima în rândul tinerelor, între 15 şi 44 de ani.
În multe ţări occidentale, în care au fost stabilite programe de screening, ratele CCU au scăzut chiar cu 65% în ultimele patru decenii. În Norvegia, mortalitatea prin CCU a scăzut de la 6,3 la 100.000 de locuitori în anul 1970 la 1,5 în 2011. România este repetentă și la acest capitol.

Cancere asociate HPV-ului

Majoritatea infecţiilor cu HPV sunt tranzitorii și asimptomatice. Mai mult de 90% din infecţiile noi, inclusiv cele cu tipurile HPV cu grad ridicat de risc, sunt autolimitate sau devin nedetectabile în decurs de doi ani, iar clearance-ul apare, de obicei, în primele șase luni după infecţie. Intervalul între infecţia iniţială și dezvoltarea CCU este de zeci de ani, însă se poate produce o progresie mai rapidă.
În SUA, în probele colectate înainte de introducerea vaccinului, HPV a fost detectat în aproximativ 90% din cazurile de CCU. Din același studiu, HPV a fost detectat în diferite procente în cancerele care apar în regiuni noncervicale. Cel mai mare procent atribuit infectării cu virus HPV au avut-o cancerele anale (90%), urmate de cancerele vaginale (75%), cancerele orofaringiene (70%), cancerele vulvare (70%) și unele forme de cancer la penis (60%).

Infecţia benignă cu HPV

Nu este necesar un tratament pentru infecţiile asimptomatice cu HPV. Opţiunile curente de tratament pentru neoplaziile intraepiteliale (leziuni precanceroase), cancerele și verucile anogenitale variază în funcţie de severitatea bolii și de localizarea anatomică descrisă. Se recomandă screeningul de rutină pentru detectarea precoce a CCU și a leziunilor precanceroase.
Verucile anogenitale se dezvoltă la aproximativ două–trei luni după infecţia cu HPV. Cu toate acestea, nu toate persoanele infectate cu HPV tipurile 6 și 11 dezvoltă veruci genitale. În proporţie de 20-30% regresează în mod spontan, însă la o treime din pacienţi pot reapărea în decurs de trei luni de la remisia spontană sau terapeutică.
Obiectivele tratamentului sunt îndepărtarea verucilor și ameliorarea simptomelor. O abordare acceptabilă constă în monitorizarea rezoluţiei spontane în decurs de un an. Terapiile aplicate de pacienţi includ aplicarea pe leziuni de imiquimod 3,75% sau 5% cremă; podofilox 0,5% soluţie sau gel; și sinecatechine 15% unguent. Terapiile administrate de medic includ crioterapia cu azot lichid sau crioprob, îndepărtarea chirurgicală, chiuretaj, laser sau electrochirurgie, sau aplicarea acidului tricloracetic (TCA) sau soluţiei de acid bicloroacetic (BCA) 80%-90%.  Nu există dovezi definitive care să sugereze că un tratament recomandat este superior celuilalt sau ideal pentru toţi pacienţii sau pentru toate verucile.

Screeningul cancerului

Cu screeningul obișnuit al cancerului cervical și urmărirea corespunzătoare, majoritatea leziunilor precursoare CCU pot fi identificate și tratate în timp pentru a preveni progresia bolii. Leziunile cervicale precanceroase și cancerele invazive sunt diagnosticate pe baza histologiei ţesuturilor obţinute prin biopsie sau excizie la colposcopie. Screening-ul de cancer de col uterin trebuie început la 21 de ani și continuat până la vârsta de 65 de ani. Poate fi efectuat utilizând fie teste citologice convenţionale sau pe bază de lichide (teste Papanicolau). Testul Papanicolau este un test de screening, nu de diagnosticare și este recomandat la fiecare trei ani, între 21 și 29 de ani. Între 30-65 de ani, se efectuează testul Papanicolau  la fiecare trei ani sau co-testul (test Papanicolau plus testul HPV) la fiecare cinci ani. 
Recomandările de screening cervical nu diferă în prezent pentru femeile nevaccinate și pentru cele care au primit vaccinarea împotriva HPV. Rezultatele anormale ale screeningului necesită testarea HPV, examinarea colposcopică și prelevarea de biopsii cervicale pentru examinare histologică și diagnosticarea severităţii leziunilor. Leziunile scuamoase intraepiteliale de grad scă-zut necesită urmărirea cu citologie repetată pentru a detecta persistenţa sau progresia bolii. Pentru leziunile scuamoase intraepiteliale de grad înalt sau cancer in situ, există mai multe opţiuni de tratament, inclusiv eliminarea zonei anormale (prin laser, procedură de excizie electrochirurgicală, conizatia sau distrugerea zonei de anomalie – prin vaporizare cu laser sau crioterapie). Din 2012, ghidurile recomandă observaţia pentru leziunile scuamoase intraepiteliale de grad înalt la femeile cu vârsta între 21 și 24 de ani sau la femeile gravide, pentru a evita inconvenientele reproductive.
Pentru cancerele invazive cervicale și alte tipuri de cancer asociate cu HPV, sunt disponibile mai multe opţiuni de tratament, chirurgie, radioterapie și chimioterapie, singure sau în combinaţie, în funcţie de stadiul bolii. Rata de supravieţuire la cinci ani după diagnosticarea CCU variază în funcţie de stadiu, de la 93% la cel diagnosticat precoce la 15% pentru CCU diagnosticat tardiv.

Vaccinarea HPV

În prezent, nu există tratament pentru infecţia cu virusul HPV. Singura metodă de prevenire a infecţiei şi a complicaţiilor este vaccinarea.
Trei vaccinuri sunt comercializate – bivalent, cvadrivalent și nonavalent – foarte eficiente în prevenirea infecţiilor cu tipurile 16 și 18, responsabile pentru 70% din cazurile de CCU și în prevenirea leziunilor cervicale precanceroase cauzate de aceste tipuri. Vaccinul cvadrivalent este eficace şi în prevenirea a 90% din verucile anogenitale (tipurile HPV 6, 11).
Nonavalentul oferă protecţie atât împotriva genotipurilor 6 și 11, cât și împotriva tulpinilor cu risc oncogen crescut – 16, 18, 31, 33, 45, 52, 58. Acest vaccin poate proteja împotriva a 90% din cazurile de cancer de col uterin, a 95% din cazurile de cancer anal, a 90% din cancerele vulvare, a 85% din cazurile de cancer vaginal și a 90% din cazurile de veruci genitale. Grupul-ţintă este format din adolescente cu vârste între 9 și 14 ani, neinfectate cu HPV pe cale sexuală. Pentru femeile sub 15 ani se recomandă o schemă de două doze (0, 6 luni). Femeile peste 15 ani la momentul primei doze beneficiază de o schemă de trei doze (0, 2, 6 luni).
Eficienţa vaccinării a fost monitorizată în Australia, Noua Zeelandă, S.U.A, Canada, Danemarca, Su-edia sau Germania și a avut rezultate foarte bune – s-au înregistrat scăderi ale infecţiilor cu HPV și a bolilor provocate de acest virus. Pentru adolescentele cu vârsta cuprinsă între 13 și 19 ani, prevalenţa tipurilor 16 și 18 a fost redusă cu 64%, iar prevalenţa verucilor genitale a scăzut cu 61%. În plus, în Danemarca, pentru femeile născute în intervalul 1989–1999 care au fost vaccinate, a fost observată o scădere cu 60% a leziunilor precanceroase, în comparaţie cu femeile care nu au avut acces la vaccin.
Dr. Cornelia PARASCHIV