Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Marele premiu al Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă, acordat României

Viața Medicală
L. Budin joi, 25 martie 2021, ora 12:46

Marele premiu internațional al Asociației Mondiale a Donatorilor de Măduvă (World Marrow Donor Association) a fost acordat Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România (RNDVCSH).

La conferinţa anuală a Asociaţiei Mondiale a Donatorilor de Măduvă sunt anunţaţi câştigătorii premiilor internaționale, la trei categorii. România a fost nominalizată pentru marele premiu după ce, pentru campania realizată în 2018, a luat premiul pentru originalitate, se arată într-un comunicat al Registrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice din România.

registru_roman

Importanța donatorilor voluntari

Campania organizată de Registrul din România în 2020, cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Măduvă, a primit cea mai bună evaluare din partea juriului internaţional.

Acest premiu (...) ne încurajează să credem că eforturile noastre sunt în direcţia bună. Este o recunoaştere publică a importanţei donatorilor voluntari de celule stem hematopoietice care aleg să salveze vieţi. Noi asigurăm un cadru de funcţionare, standarde comune internaţionale şi asistenţă, însă fără implicarea lor, munca noastră nu ar fi posibilă”, a declarat dr. Aurora Dragomirişteanu, director general al RNDVCSH.

O șansă la viață

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice dezvoltă constant şi activ campanii de promovare a donării de celule stem hematopoietice, precum „Donează o şansă la viaţă!” (campanie susţinută de Ministerul Sănătăţii) şi proiecte menite să faciliteze coordonarea şi comunicarea între instituţiile medicale partenere din domeniul transplantului de celule stem hematopoietice.

În cei 8 ani de funcţionare, în Registru s-au înscris 76.464 de donatori voluntari. Numărul donatorilor este încă scăzut, ponderea donatorilor din totalul populaţiei României fiind de numai 0,3%, valoare sub media din Uniunea Europeană, de 3%.

Transplant de celule stem

De la înfiinţare, Registrul a facilitat realizarea a 303 de transplanturi de celule stem hematopoietice de la donatori neînrudiţi, în centrele de transplant din ţară. Cu toate acestea, unul din trei pacienţi români diagnosticaţi cu cancer de sânge este în aşteptarea unui donator compatibil neînrudit. „Conform statisticilor, şansa de a găsi un donator compatibil pentru un pacient este mai mare în rândul persoanelor din ţara de origine”, se mai spune în comunicat.

Până în prezent, 26 de donatori înscrişi în RNDVCSH au donat celule stem hematopoietice pentru pacienţi neînrudiţi: 12 pacienţi români şi 14 pacienţi străini.

Donatorii compatibili cu pacienţii români transplantaţi în centrele de transplant din ţară au fost identificaţi în Registrul din România (4%) sau în registre internaţionale. Pentru 9 din 10 pacienţi români, donatorul compatibil a fost găsit în registrele ţărilor din Uniunea Europeană, iar pentru 23 de pacienţi, donatorii au fost identificaţi în alte registre (India, Israel, Marea Britanie şi Turcia).

Cooperare globală

Ziua Mondială a Donatorilor de Celule Stem Hematopoitice a fost iniţiată de Asociaţia Mondială a Donatorilor de Măduvă şi este celebrată în fiecare an în a treia sâmbătă a lunii septembrie. Scopul iniţiativei este de a mulţumi milioanelor de donatori înscrişi în registrele din întreaga lume şi de a recunoaşte cooperarea globală în transplantul de celule stem hematopoietice.

Din cauza pandemiei, ediţia din 2020 a fost sărbătorită virtual. La nivel internaţional, registrele au continuat să funcţioneze.

Cei care vor să devină donator voluntar găsesc detalii pe site-ul registrului și pe rețelele sociale ale acestuia.

Etichete: asociatie donatori maduva registrul donatorilor voluntari de celule stem romania sansa la viata transplant celule stem premiu international

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.