Acasă » ACTUALITATE » Știri
România donează peste 1 milion de doze de vaccin anti-COVID mai multor state

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea unor ajutoare umanitare din rezerva Ministerului Sănătății pentru Pakistan, Bangladesh, Algeria și Libia.
„La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 23 februarie 2022, proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea unor ajutoare umanitare din rezerva Ministerului Sănătății, cu titlu gratuit, pentru Pakistan, Bangladesh, Algeria și Libia în conformitate cu prevederile art.41 alin.(4) din Legea nr 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății”, se arată într-un comunicat de presă.
Citește și: România trimite ajutoare medicale Ucrainei
Documentul prevede donarea unui număr de 1. 100. 000 de doze de vaccin AstraZeneca împotriva COVID-19, din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății prin Acordurile-cadru încheiate cu Comisia Europeană, după cum urmează:
- 500.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Pakistan;
- 200.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Bangladesh;
- 200.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Algeria;
- 200.000 doze de vaccin COVID-19 (AstraZeneca) în Libia.