Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Trei pacienți au murit la unitatea mobilă ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din București

Viața Medicală
Dorina Novac marţi, 13 aprilie 2021, ora 09:40

Trei pacienţi cu COVID şi-au pierdut viaţa, luni seară, la unitatea mobilă de terapie intensivă de la Spitalul „Victor Babeş”. Potrivit Ministerului Sănătății, a avut loc o defecţiune la instalaţia de oxigen a unităţii mobile.

Ministerul Sănătații a fost informat, prin Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, că trei pacienți și-au pierdut viața la unitatea mobilă de terapie intensivă, operaționalizată sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență (Ministerul Afacerilor Interne), operată tehnic de Institutului Național Victor Babeș (PMB /ASSMB). 

unitate mobila ATI
Sursă imagine: Departamentul pentru Situatii de Urgenta// Facebook

Din primele informații transmise Centrului Operativ Pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, defecțiunea a avut loc la instalația de oxigen a unității mobile. 

„Cinci pacienți au fost transferați rapid: unul într-o altă secție din spitalul Victor Babeș și ceilalți patru la Spitalul ROL2 de la Otopeni, Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” și Spitalul Floreasca”, informează MS.

Ministrul Sănătații, Vlad Voiculescu, a fost la fața locului și s-a informat despre starea pacienților și asupra cauzelor incidentului.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), personalul medical care încadrează unitatea de terapie intensivă mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță  a acestor tipuri de echipamente medicale.

„În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului  a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR”, transmite DSU.

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor  care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

„Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a  presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune”, informează sursa citată.

Instalarea și operaționalizarea unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.

Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Spitalului „Victor Babeș”:

  • 1 pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș;
  • 1 pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan);
  • 2 pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni;
  • 1 pacient la Floreasca;
  • 3 pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator.

Etichete: unitate mobila unitate mobila ATI spitalul victor babes terapie intensiva pacienti decedati

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.