Newsflash
Cultură

Tușe feminine în grafica spaniolă contemporană

de Dr. Raluca BULEA - iul. 7 2023
Tușe feminine în grafica spaniolă contemporană

Institutul Cervantes din București, prin ARCUB, lansează invitaţia de vizitare a expoziţiei „ILUSTRAD/AS. O privire asupra creaţiei feminine în ilustraţia spaniolă contemporană”.

Aceasta este deschisă până la 16 iulie a.c. la Hanul Gabroveni, în sălile Lipscani şi Gabroveni. 

Venind dintr-o ţară unde în ultimul deceniu munca de creaţie a graficienilor și ilustratorilor a căpătat din ce în ce mai multă recunoaștere publică și vizibilitate, curatoarea Matilde Rodríguez ne propune să parcurgem expoziţia având simultan în minte două aspecte. Primul este legat de lucrările artistice, de mesajul și valoarea lor intrinsecă. Cel de-al doilea propune vizionarea și interpretarea operelor selectate din perspectivă feministă. Acestea ne amintesc cât de greu a fost pentru artistele femei să schimbe relaţia cu șevaletul și să fie acceptate nu doar ca modele – cum au fost văzute timp de secole –, ci și în rolul de creatoare, îndreptăţite să își prezinte și să își susţină ideile și opţiunile artistice.

Dacă treceţi pragul expoziţiei gândindu-vă la clasicele ilustraţii care întregeau vizual cărţile pentru copii, veţi fi surprinși de o multitudine de elemente inedite. Cele douăsprezece autoare selectate nu lucrează numai pentru copii, ci ilustrează și cărţi pentru adulţi, de la titluri cunoscute ale literaturii universale până la biografii ale personalităţilor feminine ale secolului XX. Suportul ales pentru realizarea creaţiei grafice nu este doar hârtia sau cartonul, ci și ceramica sau diverse materiale textile. Mai mult, unele dintre artiste au ales să treacă de la reprezentările plane la creaţii tridimensionale, unele miniaturale. Toate vin în întâmpinarea privitorului și sporesc intensitatea comunicării interpersonale.

Omagiu femeilor remarcabile ale istoriei

Mar Hernández, care semnează cu numele artistic Malota, ne propune o serie de lucrări extrase din volumul dedicat scriitoarei Simone de Beauvoir, în care surpinde viaţa, dar și convingerile celebrei reprezentante a existenţialismului francez. Sonia Pulido aduce un omagiu femeilor extraordinare care s-au remarcat de-a lungul istoriei umanităţii. O sută de luptătoare reunite sub motto-ul „Dacă ele au putut, și noi putem”, dintre care la București putem admira șase: antropoloaga Jane Goodall, cântăreaţa mexicană Chavela Vargas, scriitoarea Susan Sontag, activista pakistaneză Malala Yousafzai, deţinătoarea Nobelului pentru pace Rigoberta Menchú și gimnasta  româncă Nadia Comăneci.

Încheiem seria de portrete cu Sara Landeta, cea care prin lucrările sale, realizate pe partea interioară a unor cutii de medicamente dezmembrate, a făcut un îndelung exerciţiu de introspecţie. Scopul său a fost să înţeleagă și să accepte cancerul de care suferă mama sa. Rezultatul, intitulat „Medicina și metaforele sale”, prezintă imagini de păsări, delicate și multicolore, care sunt și ele, adesea, captive. Aidoma bolnavului care este îngrădit de tratamentele și neputinţele sale, din care încearcă totuși să găsească o cale de scăpare.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe