Newsflash
ACTUALITATE Știri

Între 30 și 50% din proporțiile scheletului uman sunt ereditare (studiu)

de Magdalena Tănăsescu - sept. 7 2023
Între 30 și 50% din proporțiile scheletului uman sunt ereditare (studiu)

Un studiu publicat în revista Science demonstrează că între 30 și 50% din proporțiile scheletului uman sunt ereditare, cercetătorii folosind date genomice și imagini radiografice complete ale corpului de la peste 30.000 de persoane.

Este vorba de persoane înscrise în UK Biobank, una dintre cele mai importante bănci de date genetice din lume. 

Lucrarea poartă titlul „The genetic architecture and evolution of the human skeletal form” și elucidează, cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), baza genetică a proporțiilor scheletului uman, de la lățimea umerilor și până la lungimea membrelor inferioare. 

Autorul principal al studiului, prof. Vagheesh Narasimhan, a explicat într-un material publicat în GEN News faptul că bipedismul este activat de proprietățile anatomice specifice ale scheletului uman, inclusiv brațele mai scurte în raport cu picioarele, corp și pelvis înguste și orientarea coloanei vertebrale. 

„În ciuda a mai mult de un secol de muncă în genetică, investigând dezvoltarea membrelor și planul general al corpului, o hartă genetică cuprinzătoare a variației care modelează forma generală a scheletului a lipsit. Mai exact, nu au fost pe deplin caracterizate genele în cauză și modul în care expresia lor modulează dezvoltarea membrelor anterioare, a membrelor posterioare și a altor oase lungi ”, a subliniat prof. Vagheesh Narasimhan. 

Studiul a arătat, totodată, că persoanele cu un raport mai mare între lățimea șoldurilor și înălțime au fost mai predispuse să dezvolte osteoartrită și dureri de șolduri, în timp ce persoanele cu raport mai mare între lungimea femurului (osul coapsei) și înălțime au avut risc mai mare de a dezvolta artrită la genunchi, dureri la genunchi și alte probleme ale genunchiului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe