Newsflash
ACTUALITATE Știri

75 de ani de la înființarea Facultății de Farmacie a UMFST Târgu Mureş

de Florentina Ionescu - iul. 3 2023
75 de ani de la înființarea Facultății de Farmacie a UMFST Târgu Mureş

Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş şi Grădina Botanică universitară împlinesc în această săptămână 75 de ani de la înfiinţare.

Comunitatea academică sărbătorește, în perioada 6-7 iulie 2023, 75 de ani de învățământ farmaceutic târgumureșean și 75 de ani de la înființarea Grădinii botanice universitare. 

Aniversarea cu dublă semnificație își propune omagierea unei istorii de 75 de ani în care s-au împletit evenimente, fapte și destine, se arată pe o rețea socială

Înființată în 1948, cu învățământ exclusiv în limba maghiară, Facultatea de Farmacie a avut un parcurs sinuos, dar cu o traiectorie dreaptă și ascendentă. Începând cu anul 1962, facultatea a funcționat bilingv. De atunci și până acum, cu excepția unei sincope între anii 1986-1990, învâțământul farmaceutic din Târgu Mureș s-a dezvoltat continuu și constant, precizează reprezentanții instituției. 

Azi, într-o clădire modernă, cu săli de curs, amfiteatre și laboratoare dotate la standarde europene, cu o suprafață totală de aproximativ 6000 metri pătrați, își desfășoară activitatea 60 de cadre didactice proprii Facultății de Farmacie ce instruiesc cu pasiune și dedicare studenții de la trei programe de licență: Farmacie – LR, LM, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic și Chimie medicală; trei programe de masterat: Biotehnologie medicală –LM, Calitatea medicamentului, alimentului și mediului, Cosmetologie și dermofarmacie. 

Din toamnă li se vor adăuga un program de licență nou (Asistență de farmacie, la extensia din Bistrița), respectiv un program de master nou – Medicamentul de la uz la abuz. Farmacovigilență și reglementare. 

Centru de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromatice

Grădina botanică, sărbătorită și ea în aceeași perioadă, un centru de cultură și educație târgumureșeană, prezintă un specific aparte, deoarece aici sunt aclimatizate în sistem natural peste 1.000 de specii de plante de pe întreg mapamondul, provenite din diverse biotopuri, specii valoroase din punct de vedere medicinal și ornamental.

În sprijinul activității didactice și de cercetare pentru studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice, a fost realizat Centrul de Cercetări pentru Plante Medicinale și Aromatice, care oferă infrastructura necesară celor pasionați de lumea plantelor și, în același timp, se constituie într-un centru de microproducție pentru produse vegetale inovative.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe