Peste 334 de milioane de oameni din lumea întreagă suferă de astm. În România nu dispunem de studii epidemiologice pe scară largă, dar datele existente sugerează o prevalență de 5–7%, cu tendință de creștere, în special în rândul copiilor. Dat fiind numărul mare de exacerbări ale acestei afecțiuni înregistrate la camerele de gardă ale spitalelor, se poate deduce că numeroase cazuri sunt subdiagnosticate și/sau subtratate.

Prin poziționarea lor în sistemul de sănătate, medicii de familie ar putea deveni, în condițiile date, o verigă importantă în ameliorarea acestei situații. Cauzele pentru care acest lucru nu se întâmplă încă sunt multiple și eterogene.

În primul rând, contează complexitatea consultației din asistența medicală primară, medicul de familie fiind confruntat, în practica cotidiană, cu o mare varietate de probleme – medicale, dar și sociale și generale – ridicate de pacienți. Astfel, consultația tipică în medicina de familie include: anamneza (deseori dificilă, deoarece pacienții vin, în general, cu acuze multiple și atunci trebuie ierarhizat gradul de urgență și prioritizate intervențiile), examenul clinic, elaborarea unei scheme mentale pentru diagnosticul diferențial, prescrierea de investigații, schițarea unui plan de management imediat și la distanță, integrarea aspectelor de medicină preventivă și, uneori, trimiterea pentru consult de altă specialitate. Totul în limita a 15 minute, cât este durata uzuală a unei consultații.

Se adaugă, la acestea, restricțiile impuse de sistemul de asigurări de sănătate: spirometrii și prescripții medicale decontate numai ca urmare a recomandării medicului pneumolog. Contează, de asemenea, faptul că pacienții cu astm par să aibă așteptări modeste referitor la gradul de control al bolii, în raport cu criteriile definite de ghiduri. În acest context, aderența lor la tratament și prezența la vizitele planificate sunt scăzute.

Ca urmare, abordarea pacienților cu astm la nivel de asistență primară se face frecvent neuniform și ineficient, ceea ce contribuie la întreținerea situației menționate la început. O alternativă recomandabilă o reprezintă abordarea sistematizată a pacienților cu astm, în scopul identificării gradului de control al bolii și al diferențierii între astmul realmente dificil de controlat și formele de boală care ar putea fi controlate prin intervenție efectuată la nivel de asistență medicală primară. Un exemplu în acest sens îl reprezintă algoritmul SIMPLES, propus de International Primary Care Respiratory Group, care prevede: S (Smoking) – acordarea sfatului minimal pentru renunțarea la fumat tuturor pacienților cu astm fumători și oferirea de tratament farmacologic și suport comportamental celor care vor să renunțe la acest viciu; I (Inhaler technique) – verificarea, la fiecare vizită, a tehnicii de administrare a medicamentelor inhalatorii; M (Monitoring) – evaluarea, la fiecare vizită, a criteriilor incluse în definiția gradului de control al astmului; P (Pharmacology) – verificarea schemei de tratament, precum și identificarea lipsei de aderență, intențională sau nonintențională; L (Lifestyle) – recunoașterea unei eventuale expuneri la factori de risc; E (Education) – inițierea și menținerea unui dialog referitor la caracteristicile bolii și a importanței tratamentului; S (Support) – identificarea elementelor care ar putea contribui la creșterea aderenței la tratament (familie, anturaj, asociații de pacienți).

Menținerea elementelor specifice lipsei de control a bolii, după corecția factorilor de mai sus, recomandă trimiterea pacientului cu astm în serviciile specializate. Atenție, nu orice unitate de pneumologie este pregătită pentru asistența pacienților cu astm dificil de controlat!

A fi permanent la curent cu progresele făcute în toate domeniile medicinei este, desigur, imposibil, mai ales într-o specialitate cum este medicina de familie. În cazul astmului însă este bine ca dinamica recomandărilor să fie urmărită atent, pentru că există deja o serie de aspecte controversate. Nu cumva numărul mare de cazuri încadrate în categoria astmului necontrolat este consecința utilizării unor criterii mult prea dificil de atins în practica zilnică? Oare recomandările ghidurilor nu se bazează prea mult pe studii conduse de companii farmaceutice, care sumarizează și compară efectele unui tratament cu ale altuia, punând astfel accentul pe o populație de pacienți care răspunde bine la acel tratament și catalogând restul cazurilor ca fiind dificil de controlat? Nu e mai plauzibil să consideri că, date fiind heterogenitatea astmului și gradul mare de variabilitate a răspunsului la tratament, acești pacienți ar putea răspunde la o altă abordare farmacologică? Nu este crescut astfel, în mod artificial, numărul pacienților cu astm necontrolat?

Nu în ultimul rând, un rol important revine medicului de familie. Managementul eficient al astmului presupune nu numai ținerea sub control a bolii, ci și informarea corectă și evaluarea așteptărilor fiecărui pacient referitoare la boala sa. Aceste așteptări nu sunt sinonime ale criteriilor de control și trebuie luate în considerare în „negocierea” planului de tratament, al cărui obiectiv trebuie să fie atât atingerea controlului, cât și păstrarea calității vieții pacientului cu astm.