Rolul
citologiei respiratorii este de a detecta şi clasifica bolile pulmonare, mai
ales pe cele neoplazice, în vederea instituirii terapiei specifice. Structura
anatomică a sistemului respirator este singura din organismul uman ce permite
recoltarea mai multor tipuri de produse, din diverse localizări, pentru
evaluare citologică. Clinicienii au libertatea de a alege să folosească unul
sau mai multe produse, în funcţie de: judecata clinică, starea pacientului şi
aspectele radiologice.
Recoltarea şi
prelucrarea specimenelor citologice
Metodele
de recoltare a produselor merg de la proceduri simple, neinvazive (sputa) până
la proceduri mai invazive cum sunt: bronhoscopia, biopsia de aspiraţie, pleurocenteza,
mediastinoscopia etc. Lavajul bronhoalveolar a adăugat o nouă dimensiune
citopatologiei pulmonare, permiţând recoltarea de probe din spaţiul alveolar.
Randamentul diagnostic pentru fiecare tehnică şi produs este dependent de diverşi
factori, iar fiecare tehnică are propriile ei merite şi limite.
Recoltarea
şi prelucrarea corectă a specimenelor citologice sunt cruciale pentru acurateţea
unui diagnostic citopatologic. În multe cazuri, imposibilitatea stabilirii unui
diagnostic definitiv este cauzată fie de recoltarea inadecvată, fie de
prelucrarea incorectă a produsului. Singularitatea şi diversitatea produselor
citologice accesibile din tractul respirator inferior au crescut randamentul
diagnostic atât în afecţiunile neoplazice, cât şi în cele non-neoplazice.
Evaluarea citologică a unuia sau mai multor tipuri de produse variate este
indispensabilă în practica clinică de management al pacienţilor cu afecţiuni
pulmonare.
Fiecare
metodă folosită pentru obţinerea unui produs din tractul respirator are limite,
avantaje şi o anumită acurateţe diagnostică. Acurateţea diagnostică poate fi
optimizată prin alegerea celei mai adecvate tehnici pentru o situaţie clinică
dată. Comunicarea dintre laborator şi clinicieni este esenţială; importanţa
datelor clinice şi radiologice, a timpului scurs de la recoltare până la
trimiterea în laborator, a tehnicilor de prelucrare citologică şi de colorare
constituie factori decisivi pentru stabilirea unui diagnostic corect. Cele mai
bune rezultate s-au obţinut când produsele au fost recoltate şi trimise
laboratorului conform unui protocol bine stabilit de laborator.
În
produsele biologice recoltate din tractul respirator se găsesc diverse elemente
celulare, în cantitate mai mare sau mai mică, în funcţie de natura procesului,
locul şi intinderea leziunii, şi elemente acelulare. Componentele celulare
constau în celule epiteliale şi celule inflamatorii. Celulele epiteliale ale
tractului respirator sunt: epitelii scuamoase, epitelii cilindrice ciliate,
celule mucipare (Goblet) şi epitelii alveolare. Celulele inflamatorii întâlnite
sunt: macrofage, limfocite, neutrofile, eozinofile, mastocite şi chiar
plasmocite. Probele citologice din tractul respirator pot conţine elemente
acelulare, de origine intrinsecă, adesea degenerativă, sau elemente derivate
dintr-o sursă de mediu, extrinsecă. Acestea trebuie să fie familiare
examinatorului.
Obiectivele
diagnostice ale examenului citologic
Obiectivele
diagnostice ale examenului citologic sunt: stabilirea cu certitudine a naturii
biologice a leziunii: benign vs. malign;diagnosticul diferenţial în carcinomul pulmonar: carcinom microcelular vs. carcinom non-microcelular;
diagnosticul diferenţial al subtipurilor de carcinom 
non-microcelular –
semnificaţie terapeutică crucială.
Marea
majoritate a neoplaziilor pulmonare primare sunt carcinoame (99%). Tipurile
histologice principale ale cancerului pulmonar sunt: carcinomul scuamos,
adenocarcinomul, carcinomul cu celule gigante şi carcinomul microcelular. Deşi
cancerul pulmonar poate fi împărţit în mai multe subtipuri, pentru raţiuni
practice şi terapeutice, carcinoamele pulmonare sunt grupate în două mari
categorii: carcinom microcelular (small
cell lung carcinoma – SCLC) şi non-microcelular (non-small cell lung carcinoma – NSCLC). Diagnosticul diferenţial între
aceste două categorii este esenţial şi poate fi stabilit citologic cu mare
acurateţe; el este necesar indicaţiei terapeutice specifice fiecărei categorii.
Din păcate, aproximativ 70–80% din pacienţii cu cancer pulmonar sunt
diagnosticaţi în stadii inoperabile, iar diagnosticul final se bazează numai pe
biopsii mici şi probe citologice (Travis şi colab, 2011)
Criterii
morfologice pentru diagnosticul carcinoamelor pulmonare
Charles D. Sturgis şi colab. au stabilit următoarele
criterii morfologice:
Criterii morfologice pentru carcinomul
microcelular (SCLC)
– raport nucleo-citoplasmatic crescut;
– cantitate redusă de citoplasmă;
– citoplasmă bazofilă;
– nuclear
molding (muşuroi nuclear);
– necroză;
– cromatină fin granulară „sare şi piper“;
– umbre nucleare;
– aranjamente în şir indian;
– celulele tumorale sunt de aproximativ 1,5
ori mai mari decât limfocitele.
Criterii morfologice pentru carcinomul
scuamos (NSCLC)
– grupuri celulare stratificate;
– citoplasmă cheratinizată;
– punţi intercelulare;
– formarea de perle;
– aranjament cell-in-cell;
– hipercheratoză;
– celule fusiforme („fibră“);
– nuclei hipercromatici;
– celule tumorale izolate
– limite celulare distincte
Criterii morfologice pentru adenocarcinom
(NSCLC)
– fără limite celulare distincte;
– nucleoli multipli;
– macronucleoli;
– citoplasmă vacuolizată (mucină);
– cromatină veziculară;
– placarde tridimesionale;
– membrane nucleare neregulate;
– structuri papilare;
– celule tumorale gigante.
Ca orice metodă de investigaţie, examenul
citologic are avantaje şi dezavantaje.
Avantaje
•
Este mai puţin invaziv/traumatic pentru pacienţi.
•
Evită anumite proceduri chirurgicale diagnostice (de aceea este mai ieftină).
•
Permite o evaluare diagnostică imediată.
•
Furnizează informaţie suplimentară ce
completează diagnosticul histologic.
• Furnizează material celular nefixat (pentru
culturi, biologie moleculară, imunocitologie).
Dezavantaje
• Este
dependent de calitatea prelevării şi prelucrării probelor.
• Cere
timp şi răbdare pentru acumularea cunoştinţelor.
• Furnizează
puţine informaţii referitoare la arhitectura tisulară.
• Nu
poate evalua invazia.
• Materialul necesar tehnicilor
complementare tinde să fie limitat şi trebuie să fie colectat la timp.
Concluzii
Diagnosticul cancerului pulmonar pe probe
citologice a devenit una dintre cele mai ambiţioase arii ale citopatologiei
diagnostice.
Modalitatea selectată pentru diagnosticul
unei suspiciuni de cancer pulmonar se bazează pe: localizarea tumorii
pulmonare, prezenţa potenţialului de metastazare şi planul de tratament
anticipat.
Tehnicile citopatologice pulmonare au o
excelentă sensibilitate şi acurateţe în diagnosticul carcinoamelor pulmonare.
Rolul lavajului bronhoalveolar în
diagnosticul tumorilor pulmonare se bazează pe: caracteristicile citologice ale
tumorilor pulmonare, corelaţia dintre morfologie şi aspectele imagistice şi
valoarea diagnostică a noilor tehnici complementare – imunocitochimia şi biologia
moleculară.
Examenul citologic este în mod deosebit
util când biopsiile endoscopice au randament scăzut (leziuni periferice) sau
creează un pericol considerabil pacienţilor (hemoragii iatrogene).
Plămânul este organul care dezvoltă cele
mai multe metastaze, iar acestea pot fi corect identificate în majoritatea
cazurilor fără proceduri invazive.
