„Viaţa
medicală“ pierde un vechi prieten şi colaborator, pe medicul scriitor şi
publicist dr. Sebastian Nicolau (n.
9 apr. 1936), a cărui semnătură cititorii o întâlneau aproape săptămână de săptămână
în această pagină, la rubrica „Maxima moralia“. Absolvent al Facultăţii de
Medicină Generală din Bucureşti (1961), Sebastian Nicolau a devenit un eminent
pediatru, medic primar, elev apropiat al profesorului Gh. Goldiş, cel care de
altfel i-a condus şi teza de doctorat (1981). A fost mulţi ani şeful secţiei de
oncopediatrie de la Spitalul Fundeni, luptându-se pentru sănătatea fiecăruia
dintre pacienţi cu o dragoste părintească. Vasta experienţă managerială
dobândită de-a lungul anilor în reţeaua publică de asistenţă medicală, la
Centrul de Perfecţionare a Medicilor, apoi ca director adjunct şi director
general în Ministerul Sănătăţii, atât înainte, cât şi după 1990 (până în 2003),
s-a concretizat în decizii benefice pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei ori
în cele peste 300 de comunicări susţinute la congrese sau publicate în
revistele de specialitate.
Spirit
viu, dornic de autoperfecţionare şi cunoaştere, a absolvit, în anii maturităţii,
Institutul de Studii Biblice din Capitală. A predat, ca profesor asociat,
ecologia, la Universitatea Ecologică din Bucureşti. A coordonat sau a fost unic
autor al unor lucrări precum: „Actualităţi în pediatrie“ (1983), „Probleme
actuale în pediatrie“ (1992), „Oncologie generală şi oncopediatrie“ (1998).
Cele cinci volume de eseistică „Dialog cu vremurile“ publicate la Editura „Viaţa
Medicală Românească“ s-au bucurat de succes, ca şi volumele sale de memorii şi
de interviuri (ex. „Înainte de a începe, convorbiri cu prof. dr. Gh. Goldiş“, căruia,
în calitate de redactor, i-a îngrijit şi ultima carte „Etica medicală în
practica pediatrică“). A iniţiat apariţia revistei „Oncohematologia pediatrică“
şi a deţinut preşedinţia societăţii profesionale omonime. A fost membru al unor
societăţi ştiinţifice, a primit distincţii şi a fost medaliat cu aur de
guvernul maghiar, pentru dezvoltarea relaţiilor ştiinţifice româno-maghiare. În
ultima sa carte, „Spovedanie la capătul vieţii“ (2012), relatează, între
altele, împrejurările în care a devenit preşedintele Asociaţiei Medicilor
Pensionari din România şi lupta dusă cu autorităţile pentru recunoaşterea
drepturilor şi meritelor acestei categorii profesionale.
Dumnezeu
să-l aibă în grija sa! Condoleanţe familiei îndurerate. (Redacţia)