Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  EDUCAȚIE  »  Ars Medici

Rolul metalelor în autoimunitate

Viața Medicală
Conf. dr. Manole COJOCARU joi, 1 noiembrie 2012
Viața Medicală
Dr. Eleonora LUKA joi, 1 noiembrie 2012
În lumina cunoştinţelor actuale, pare plauzibil că metalele sunt direct sau indirect implicate în inducerea sau agravarea autoimunităţii la om. Metalele grele pot influenţa dezvoltarea autoimunităţii în funcţie de terenul genetic, durata expunerii şi infecţiile din antecedente.
Cel puţin patru mecanisme diferite ar putea fi implicate în patologia autoimună indusă de metale: formarea de radicali liberi, efectul toxic local, calcificarea şi inflamaţia. Unul dintre factorii importanţi este sensibilitatea individuală bazată pe predispoziţia genetică.
Majoritatea studiilor sunt epidemiologice şi biologice (măsurarea concentraţiilor de metale în ţesuturi şi lichidele biologice). Deşi aceste cercetări stabilesc expunerea, nu indică diferenţe semnificative în încărcarea cu metale între pacienţi şi martori. În cazul patologiei autoimune produse de metale, se impun studii longitudinale la pacienţi cu sensibilitate la metale, în locul studiilor clasice caz-control.

 

   Numeroşi factori au fost studiaţi în legătură cu inducerea autoimunităţii. La om, asocierea HLA (human lymphocyte antigen) cu susceptibilitatea are numai o valoare predictivă relativă, ceea ce indică faptul că alţi factori contribuie la dezvoltarea autoimunităţii. Factorii de mediu implicaţi în producerea bolilor autoimune cuprind bacterii, virusuri, xenobiotice (chimicale, medicamente şi metale). Multe cazuri de autoimunitate debutează după o infecţie.
   Rezultatele tipării HLA la pacienţii sensibili la metale au indicat frecvenţe crescute ale anumitor HLA – printre altele, HLA DR4 şi HLA B27. S-a semnalat că HLA DR4 a fost frecvent întâlnit la pacienţii cu sensibilitate la paladiu.
   Unele dintre metale – cum ar fi fierul, cobaltul, zincul, seleniul, molibdenul, magneziul, cromul, manganul, cuprul – sunt esenţiale pentru viaţă. Altele – de exemplu, titanul, cromul, fierul, nichelul, cuprul, paladiul, argintul, platina, aurul, mercurul – sunt larg folosite în industrie şi în diverse implante.
   Efectele toxice ale metalelor sunt mediate prin for­marea de radicali liberi, perturbări ale funcţiei membranei celulare, inhibarea enzimelor etc. Prin legarea la mem­brana celulelor, metalele alterează potenţialul de membrană, care poate să ducă la modificarea permea­bilităţii membranei, calcificare, moartea celulei. Metalele se leagă la mitocondrie, ducând la afectarea respiraţiei celulare. Depinzând de sisteme de detoxifiere deter­mi­nate genetic, un subiect poate să tolereze mai mult sau mai puţin expunerea la metale toxice, înaintea apariţiei efectelor adverse.
   Efectele imunologice ale metalelor sunt fie nespeci­fice (de exemplu, imunomodularea), fie antigen-specifice (alergia şi autoimunitatea). Metalele pot să acţioneze ca imunosupresanţi (citostatice) sau ca imunoadjuvanţi (activarea nespecifică a sistemului imun). Un exemplu de imunomodulare este abilitatea metalelor de a modifica producerea de citokinele in vitro şi in vivo. Urmarea este dezechilibrul dintre activarea Th1 şi Th2, care duce la dereglări imunologice, având drept consecinţe lezarea imunităţii mediate celular şi/sau imunitatea umorală anormală, care poate să evolueze cu boala autoimună. Spre exemplu, plumbul şi mercurul cresc producerea de IL4 de o clonă de Th2 (proliferarea de Th1 inhibată) in vitro şi in vivo. Aceasta sugerează că aceste metale pot să inducă un răspuns imun prin dereglarea balanţei dintre Th1 şi Th2, care ar putea să crească producerea de anticorpi faţă de antigenele self. Un alt exemplu este creşterea intensităţii şi duratei răspunsului IgE antigen-specific de sărurile de aur, mercur, platină, aluminiu.
   Metalele pot induce alergie la subiecţii susceptibili genetic. Majoritatea sunt reacţii de tip IV (hipersensi­bilitate de tip întârziat, precum dermatita de contact); uneori, sunt observate reacţii de tip imediat. S-a anticipat că reacţiile celulare declanşate de metale apar acolo unde metalele se depozitează.
   Clasic, diagnosticul de alergie la metale se stabileşte pe baza testului patch (tehnica a fost retrasă, deoarece poate să agraveze o alergie existentă). Recent, se folosesc markerii de activare CD69, eliberarea de citokine şi testul de stimulare a limfocitelor (lymphocyte stimulation test, LST) în alergia la metale. LST a fost folosit în diagnosticul imunologic pentru hipersensi­bilitatea întârziată timp de decenii. Analiza limfocitelor cu memorie prin stimularea imunologică (memory lymphocyte immuno stimulation assay, MELISA) in vitro este folosită pentru diagnosticul alergiei la metale.
   Numeroase mecanisme au fost propuse pentru a explica modul în care metalele acţionează la nivelul sistemului imun şi induc autoimunitatea. Metalele leagă gruparea –SH precum şi alte grupări, modificând astfel proteinele self, care, pe calea celulelor T, pot să activeze celulele B şi să altereze ţinta proteinelor self, cu producere de autoanticorpi. Ca urmare a reacţiilor încrucişate, celulele T pot, de asemenea, să reacţioneze cu proteine native. S-a propus legarea metalului direct la MCH II, fără procesare anterioară de către celulele prezentatoare de antigen, sau chiar direct la receptorul celulei T (de exemplu în sclerodermie, unde auto­anticorpii prezintă situsuri de legare pentru metale, iar după legare generează radicali liberi). Radicalii liberi fragmentează autoantigenele şi, prin expunerea la epitopi, declanşează autoimunitate. În acest caz, metalul nu este parte a epitopului autoimun.
   Metalele pot să determine exprimarea MHC II aberantă pe celulele ţintă, inhibă celulele T supresoare, determină alterări în reţeaua idiotip-antiidiotip, induc proteine de şoc termic. Aceştia precum şi alţi factori pot să joace rol în autoimunitatea indusă de metale.
   S-a raportat o relaţie posibilă între expunerea la siliciu şi anticorpii anticitoplasmă polimorfonuclear neutrofil (ANCA) (Cojocaru şi colab., 1997). S-a menţionat că expunerea la siliciu ar putea fi un factor de risc pentru vasculita asociată cu ANCA, posibil prin creşterea lezării endoteliului prin producerea de către fagocite de radicali liberi ai oxigenului şi diferenţierea limfocitelor Th1 prin producerea excesivă de IL12 de către fagocite.
   S-a relatat că metalele determină demielinizare, induc formarea de autoanticorpi şi fagocitarea mielinei lezate. S-a demonstrat că mercurul inhibă glutamatul în astrocite. Se cunoaşte că mercurul modifică transportul calciului, calcifierile induse de metale au fost evidenţiate în ariile de degenerare ale SNC în scleroza laterală amiotrofică. A fost descrisă prezenţa metil-mercurului în astrocite. Metalele grele pot să inducă toxicitate la nivelul SNC prin lezarea ADN mitocondrial la nivelul astrocitelor.
   Posibilitatea inflamaţiei cronice induse de metale determinată de expunerea ocupaţională şi de cea la metalul dentar a fost, de asemenea, investigată. Pacienţii cu oboseală şi cu sau fără tiroidită autoimună au prezentat răspunsuri ale limfocitelor in vitro semnificativ mai crescute la mercur anorganic şi nichel, comparativ cu martorii sănătoşi. Mercurul a fost evidenţiat la nivelul glandei tiroide.
   Metalele pot să pertube axul hipotalamus–hipo­fiză–corticosuprarenală prin legarea la locurile cheie. S-a observat acumularea de mercur la nivelul glandei hipofize, acumularea de mercur la nivelul neuronilor neurosecretori în hipotalamus.
   În concluzie, literatura medicală indică riscul de autoimunitate indus de metale la om. Rapoartele includ studii epidemiologice, expunerea profesională la metale. Metalele de tranziţie catalizează formarea de radicali liberi. Testul de stimulare a limfocitelor este folosit pentru identificarea metalului incriminat în patologie. Metalele induc hipersensibilitatea întârziată mediată de celulele T, care determină scleroză multiplă, poliartrită reumatoidă, scleroză laterală amiotrofică.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.