Newsflash
Știri

ASSMB solicită o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate similară celei din pandemie

de L. Budin - ian. 9 2024
ASSMB solicită o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate similară celei din pandemie

Directorul general al ASSMB, Oana Sivache, a cerut Ministerului Sănătăţii să elaboreze o metodologie de ocupare a posturilor pe o perioadă determinată de un an, similară celei din pandemie.

Toate spitalele din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) se confruntă cu un deficit de personal, a spus Oana Sivache, în cadrul unei conferințe de presă.

În numele pacienţilor, dar şi al personalului din spitale, cerem un plan naţional pe termen mediu şi lung de politici de sănătate publică, unitar, pentru urgenta rezolvare a problemelor celor mai grave. Cerem Ministerului Sănătăţii să recunoască starea de urgenţă cu privire la lipsa de personal din sistem şi să facă o metodologie de ocupare a posturilor din sănătate pe o perioadă determinată de un an de zile, similar procedurilor din pandemie. De asemenea, cerem modificări ale procedurilor de aprobare a nevoilor din sănătate, pe baza memorandumului. Singura entitate competentă, în măsură să evalueze fundamentarea nevoilor în sănătate, este Ministerul Sănătăţii, şi nu alte ministere”, a declarat Oana Sivache, citată de Agerpres.

Directorul general al ASSMB a menţionat că luni, 8 decembrie, a avut loc o întâlnire cu managerii spitalelor din Bucureşti, cu directori medicali, cadre medicale, preşedinţi ai asociaţiilor de pacienţi şi lideri Sanitas. La şedinţa de lucru au participat aproximativ 100 de persoane.

Blocajul din sănătate, generat pe motive financiare, dar sub o aparentă economie, a dus de fapt atât la pierderi de personal, cât şi la pierderi pentru pacienţi. Ne-am întâlnit astăzi cu dorinţa constructivă de a semnala faptul că încremenirea politicilor de sănătate poate duce la situaţii limită”, a spus ea.

Directorul ASSMB a declarat că în România exist un deficit de 15.000 de medici şi a estimat că acesta a fost generat de mai mulţi factori, inclusiv de „decizii fără analiză, care să ţină cont de realităţile sistemului”. Ea a atras atenţia asupra faptului că în 2014 circa 5.000 de elevi au fost admişi la cursurile de formare universitară, iar aceştia au urmat timp de şase ani cursurile facultăţilor de medicină. Dintre aceştia, au intrat la rezidenţiat aproximativ 4.500.

Ponderea este extrem de mică pentru rezidenţiatul cu post. Circa 12% din totalul absolvenţilor licenţiaţi pot obţine un post prin concurs. Raportat la situaţia actuală, prin care ordonanţa de urgenţă blochează concursurile de ocupare a unui post la stat, se elimină şansa oricărui medic proaspăt specialist să lucreze într-un spital de stat sau în ţară. În concluzie, deşi România are un deficit de 15.000 de medici, statul, care a cheltuit cu şcolarizarea lor 300 de milioane de euro, aşa cum spunea domnul ministru Rafila, blochează prin ordonanţă angajarea celor 4.000 de medici deveniţi astăzi proaspăt specialişti”, a arătat ea.

Directorul ASSMB a menţionat câteva obiective de investiţii blocate la finalul anului 2023, prin prisma intrării în vigoare a Ordonanţei 90. Astfel, nu a fost posibilă continuarea lucrărilor pentru obţinerea autorizaţiei de siguranţă la incendiu la spitalele Carol Davila şi Filantropia. Nu a putut fi semnat un contract cu Enel, necesar pentru continuarea lucrărilor la banca de ţesuturi. De asemenea, facturile aferente anului 2023, neplătite, totalizează 70 de milioane de lei, în contextul în care pe 30 septembrie, înaintea adoptării Ordonanţei, ASSMB nu avea restanţe.

Ne dorim ca anul acesta să nu mai fim blocaţi de ordonanţe de urgenţă care să ne oprească să facem investiţii în spitale sau lucrări de reparații curente (...) Sperăm să nu mai fie stopate plățile, pentru că nimeni în lumea asta nu vine să îţi lucreze ştiind că la un moment dat nu va fi plătit”, a subliniat Oana Sivache.

 


Notă autor:

Sursă foto: Facebook ASSMB - Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe