Newsflash
Știri

Bihor: comunicarea dintre spitale şi pacient se va realiza printr-o aplicație

de L. Budin - oct. 27 2023
Bihor: comunicarea dintre spitale şi pacient se va realiza printr-o aplicație

Aplicația va oferi informații despre parcursul pacientului într-o axă reală a timpului, a declarat medicul șef al UPU SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.

Problemele de comunicare între spitale şi aparținătorii bolnavilor se vor rezolva, în premieră, până în decembrie, printr-o aplicaţie electronică, informează Agerpres.

Şedinţa Colegiului prefectural din luna octombrie a avut ca subiect principal prezentarea sistemului de acordare a asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească în judeţul Bihor.

Pe această temă au vorbit inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, general de brigadă Sorin Caba, managerul general al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bihor, dr. Liciniu Venter, directorul Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan şi medicul şef UPU SMURD Bihor, dr. Hadrian Liviu Borcea,

Am dezvoltat o aplicaţie pe care şi noi şi aparţinătorii o putem avea pe telefon. Acolo se va vedea o axă a timpului, cu nişte marcaje cu ceea ce facem pentru pacient. Dacă se recoltează analize, dacă e la consult radiologic, vede medicul care îl consultă etc, o axă a timpului pe care o vede în mod real. Este foarte uşor să introducem datele şi chiar se poate realiza un apel prin WhatsAapp”, a precizat şeful UPU.

Hadrian Borcea a menţionat că este foarte importantă informarea populaţiei asupra serviciilor prespitaliceşti, respectiv despre serviciile de urgenţă, informare pe care încearcă să o facă prin diverse mijloace.

Problema e că, în România, dar nu numai, cel care are o suferinţă oricât de mică, îşi prinde degetul la uşă sau i se zbate ochiul, aceea e cea mai importantă urgenţă din lume. Nu-l interesează că altul face infarct. Sunt şi excepţii, desigur. Noi nu refuzăm pe nimeni. Dar încercăm să le spunem să ni se adreseze la momentul care trebuie. De exemplu, acum e vremea cu febră, frisoane, de aceea le spunem: nu veniţi în primele trei zile, luaţi mai întâi paracetamol, dacă nu trece, mergeţi la medicul de familie şi apoi, la UPU”, a explicat Hadrian Borcea.

Şeful UPU Bihor a menţionat că, din 2020, în noul sediu al UPU de la Spitalul Clinic Judeţean se pot consulta 33 de pacienţi concomitent, la nevoie numărul lor chiar poate ajunge la 68, iar în medie, numărul pacienţilor consultaţi zilnic este de circa 570, aproape în mod curent.

Din păcate, de multe ori, acest sistem de urgenţe este sufocat de non-urgenţe. De aceea, lucrurile trebuie explicate în permanenţă. Pentru că generaţiile se schimbă şi lucrurile înţelese greşit se perpetuează mult mai uşor decât cele corecte”, a subliniat inspectorul şef al ISU Bihor, generalul Sorin Caba.

În cadrul personalului medical al UPU lucrează 44 de medici specialişti, 38 de rezidenţi, 7 medici pediatri, 115 asistenţi şi 120 de voluntari, din care 42 lucrează în echipajele de terapie intensivă a SMURD.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe