Newsflash
Știri

CJ Arad continuă proiectul Complexului matern-pediatrie, retras de Guvern din PNRR

de L. Budin - nov. 7 2023
CJ Arad continuă proiectul Complexului matern-pediatrie, retras de Guvern din PNRR

Clădirea ar urma să aibă zece etaje, heliport, 312 paturi în regim de spitalizare continuă şi 23 de paturi pentru spitalizare de zi.

Consiliul Judeţean (CJ) Arad continuă proiectul construirii unui complex matern-pediatrie, estimat la 115 milioane de euro, care iniţial a fost pe lista de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), dar în luna septembrie ministrul Sănătăţii a anunţat că a fost scos odată cu alte cinci proiecte din ţară.

Directorul de comunicare al CJ Arad, Andrei Ando, a declarat pentru Agerpres că instituţia nu a primit nici până astăzi vreun document de la Guvern privind retragerea finanţării prin PNRR.

Recent a fost făcută o analiză amănunţită asupra proiectului chiar împreună cu experţi din Bucureşti.

Consiliul Judeţean Arad nu a primit nicio informare oficială din partea Guvernului României de eliminare a proiectului de pe lista finanţată prin PNRR. Dimpotrivă, primim periodic solicitări privind progresul de etapă al proiectului chiar de la echipa de implementare din Ministerul Sănătăţii”, a precizat Andrei Ando.

CJ Arad a făcut eforturi mari pentru a urgenta implementarea proiectului şi a adus unele modificări acestuia, astfel încât să scurteze timpul până la finalizare.

De exemplu, am mutat amplasamentul construcţiei din spatele Spitalului Judeţean în lateralul unităţii, pentru că pe locul planificat iniţial ar fi trebuit să facem lucrări ample de deviere a reţelelor de utilităţi din subteran, ceea ce ar fi amânat începere construcţiei Complexului Matern - Pediatrie cu un an. Prin această modificare adusă proiectului, nu doar că economisim mult timp, dar reducem substanţial şi sumele cheltuite”, a explicat directorul de comunicare al CJ Arad.

Studiul de fezabilitate al proiectului este finalizat, iar în acest moment se lucrează la proiectul tehnic. Lucrările de construire trebuie să înceapă anul viitor, pentru ca proiectul să fie finalizat în 2026.

Construirea Complexului Matern-Pediatrie este estimată la 115 milioane de euro. Clădirea ar urma să aibă zece etaje (demisol, parter, şapte etaje plus un etaj tehnic), heliport şi o suprafață utilă de 18.256 metri pătraţi. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe