Newsflash
ACTUALITATE Știri

Colegiul Medicilor Bucureşti face un apel pentru deblocarea posturilor în Sănătate

de Magdalena Tănăsescu - ian. 8 2024
Colegiul Medicilor Bucureşti face un apel pentru deblocarea posturilor în Sănătate

În sistemul medical public din Capitală sunt aproximativ 900 de posturi de medici vacante, iar Colegiul Medicilor București face un apel pentru aprobarea memorandumului privind concursurile pentru posturile neocupate.

Potrivit unui comunicat remis redacției, apelul este îndreptat către Ministerul Finanţelor, pentru aprobarea memorandumului înaintat de Ministerul Sănătăţii (MS) pentru spitalele din subordinea sa, precum şi a celui înaintat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) pentru spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale, inclusiv cele ale Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

„În calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti, fac un apel către autorităţile competente să identifice cât mai rapid soluţii pentru deblocarea posturilor şi organizarea de concursuri conform procedurilor legale. Această măsură ar facilita inclusiv integrarea în sistemul public de sănătate a celor care au terminat Rezidenţiatul şi au promovat examenul de specialitate, oferindu-le posibilitatea de a-şi găsi locuri de muncă. Astfel, unităţile medicale publice şi-ar putea acoperi deficitul de medici, completându-şi schemele de personal”, a declarat prof. univ. dr. Cătălina Poiană, preşedintele CMMB. 

 

La nivelul municipiului Bucureşti, în spitalele aflate în administrarea Ministerului Sănătăţii sunt neacoperite aproximativ 500 de posturi de medici, iar la nivelul spitalelor coordonate de ASSMB sunt 390 de posturi vacante.

Angajările în sistemul public, implicit în sistemul public de sănătate, au fost îngheţate la jumătatea anului trecut, iar memorandumurile iniţiate de MS şi MDLPA nu au fost avizate de Ministerul Finanţelor, cu toate că era singura posibilitate de deblocare a acestora. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe