Vizitând
spitalul Groote Schuur din Cape Town cu puţin timp în urmă, mi-a fost rememorată,
printre altele, ziua de 3 decembrie 1967, când agenţiile de presă din lumea
largă anunţau ceea ce părea, la acel moment, una din cele mai mari realizări
medicale: primul transplant de inimă. Am aflat cu ocazia vizitei numeroase
detalii ale evenimentului, care nu-şi croiseră drum spre paginile ziarelor, dar
care se aflau în proaspăt publicatul volum de memorii al doctorului Marius Barnard – Defining Moments, Zebra
Press, Cape Town, Africa de Sud, 2011 –, apărut cu colaborarea editorială a lui Simon Norval. Lectura acestei cărţi
mi-a provocat (şi mai mult ca sigur va provoca oricărui cititor avid de istorie
medicală şi nu numai) continue momente de delectare intelectuală. Cartea se
situează la confluenţa a trei torenţi: talentul narator al lui Marius Barnard,
profunda onestitate umană, profesională şi ştiinţifică, şi meritul autorului de
a se fi aflat în epicentrul unor evenimente definitorii pentru istoria
secolului XX.
Cartea
este structurată în mod echilibrat în cinci părţi: Moştenirea (educativă, care
alta?), Medicina, Politica, Asigurarea critică de boală, Fapte sufleteşti. Ele
urmăresc cronologic traseul vieţii lui Marius Barnard şi al destinelor cu care
aceasta s-a intersectat.
Aflăm
astfel cum se desfăşura viaţa în sudul Africii de Sud, într-un orăşel numit
Beaufort West, unde Barnard-tatăl a fost trimis ca pastor reformat. În Misiunea
Olandeză Reformată se vor naşte patru fii, din care unul va sucomba timpuriu
tetralogiei Fallot. Din ceilalţi băieţi, unul va deveni inginer şi autorul
câtorva brevete de invenţie, iar ultimii doi (Christiaan şi Marius) vor deveni
chirurgi cardiaci, foarte probabil motivaţi de tragedia pierderii unui frate în
mâinile unei maladii cardiace nemilostive la vremea aceea. Este demn de menţionat
că, în ciuda mijloacelor familiale modeste, copiii Barnard au primit în casa părintească
o educaţie riguroasă şi onestă. Ea avea să se reflecte ulterior în modul în
care ei vor întâmpina şi reacţiona provocărilor ştiinţifice şi umane.
Evocarea
vieţii profesionale este gradată pentru a culmina cu transplantul cardiac
realizat în premieră de fraţii Christiaan şi Marius Barnard. Marius descrie, cu
rigoarea unui spirit ştiinţific, parcursul academic şi formativ al celor doi
chirurgi, determinarea lui Christiaan pentru realizarea chirurgiei. O astfel de
întreprindere nu putea fi şi nu este nici azi posibilă fără cultivarea unui vis
şi fără depunerea unei munci susţinute, intense, pe o perioadă lungă. Capitolul
dedicat transplantului este un document de valoare inestimabilă, prin relatarea
nemijlocită a unuia din actorii principali. Cei doi fraţi aveau totuşi
caractere diferite şi, mai ales după efectuarea primului transplant, s-au îndepărtat
unul de celălalt. Marius Barnard a continuat să muncească asiduu şi cu
rezultate remarcabile pentru remedierea unor malformaţii cardiace, în timp ce
Christiaan a cules spuma de pe tortul transplantului şi celebritatea consecutivă
l-a propulsat în jetset-ul vedetelor
internaţionale, de unde a avut contacte din ce în ce mai sporadice cu chirurgia
cardiacă. Marius Barnard tratează cu multă nobleţe divergenţele care l-au înstrăinat
de fratele său şi nu face niciun compromis atunci când evocă meritele lui
Christiaan.
Tot
din segmentul profesional, cititorii români vor avea revelaţia viziunii unui
vizitator străin, deci cât se poate de obiectiv, asupra cardiologiei româneşti
din anii ’70–’80. Marius Barnard operase deja câţiva pacienţi români, ajunşi
prin Crucea Roşie Internaţională în Africa de Sud, la spitalul Groote Schuur,
în momentul în care, aflat la un congres internaţional de cardiologie, a fost
contactat, invitat şi practic „teleportat“ în România de profesorul Pop D. Popa
de la clinica Fundeni din Bucureşti. Toate acestea în condiţiile în care un
sud-african nu putea nici primi viză românească (deoarece provenea din ţara
apartheidului) şi nici nu avea permisiunea ţării sale să călătorească în vreo ţară
comunistă. Rebeliunea lui Marius Barnard împotriva regimului de apartheid şi
dorinţa sa de a ajuta ţări defavorizate, atitudini instilate de educaţia părintească
şi profesate constant pe parcursul vieţii, l-au făcut să accepte călătoria şi să
revină ulterior de mai multe ori în România. Aici a colaborat cu o parte din
personalul medical şi şi-a lăsat o amprentă indelebilă prin formarea lui. A
avut experienţe umane plăcute, nominalizate în carte, dar a întâlnit şi
profesionişti rătăciţi în domeniul medicinii pe care, cu eleganţă, îi iartă de
stâlpul infamiei. O relaţie deosebit de călduroasă şi reciproc împărtăşită a
avut-o cu doctorul Radu Deac, de la Târgu Mureş. Lista pacienţilor români care
îi datorează – direct sau indirect – viaţa este lungă şi, cu siguranţă,
incomplet prezentată în carte. Unii dintre ei sunt viitorii bolnavi care vor fi
trataţi de cei care l-au avut ca model pe Marius Barnard.
Lupta doctorului
Marius Barnard pentru crezurile vieţii lui (egalitatea oamenilor, dreptul
tuturor la asistenţă medicală de calitate independent de rasă, stare materială)
l-au făcut să se angajeze şi pe scena politică în rândurile Partidului Federal
Progresiv din Africa de Sud, unul din puţinele care s-au opus regimului de
apartheid. Deşi spre finalul carierei politice nu a fost cruţat de inerentele
jocuri de partid, evenimente care au precipitat ieşirea sa din viaţa activă,
Marius Barnard s-a aruncat cu pasiune şi idealism în lupta politică, aducând cu
sine reputaţia profesională şi umană pe care şi-o clădise cu atâta trudă.
Realizarea cea mai importantă din acest segment al vieţii sale pare să fie
crearea, în 1983, a primului program de asigurări de boală gravă. Astăzi, acest
program este monedă curentă în lumea civilizată, dar se uită prea uşor numele
inventatorului său. Este vorba despre o asigurare pe care orice om lovit de o
boală severă (printre acestea, infarct, cancer, Alzheimer, cecitate, scleroză
multiplă etc.) are dreptul la o sumă forfetară menită să-i permită traversarea
perioadei tratamentului în decenţă financiară.
La
final, Marius Barnard ne dezvăluie cu curaj şi sensibilitate relaţia sa
„tensionată“ cu propriul cancer de prostată. O face, cred eu, dintr-un spirit
de onestitate care i-a caracterizat întreaga viaţă şi de care nu se voia
separat în finalul cărţii. Dar o face şi pentru a da curaj tuturor celor care
îi împărtăşesc soarta. Este o readucere în sfera umanităţii necesară acelor
cititori care ar fi fost tentaţi să-l urce pe autor pe un piedestal de care el
s-a eschivat cu luciditate statornică.
Defining Moments este o carte de
neocolit. Ar putea fi studiată în şcoala elementară, pentru a sensibiliza
copiii la necesitatea de a-şi defini un vis. Ar trebui studiată în facultăţile
de medicină, pentru conţinutul său profund uman şi pentru lecţiile de
deontologie profesională, atât de evazive pentru unii. Ar trebui citită de
personalul medical, pentru că este memoria vie a medicinii secolului XX. Şi ar
putea fi companionul de lectură al tuturor celor cu ochii mijiţi spre
orizonturile largi ale lumii în care trăim (din Africa de Sud sau aiurea).
|
Defining Moments este o carte de
neocolit. Ar putea fi studiată în şcoala elementară, pentru a sensibiliza
copiii la necesitatea de a-şi defini un vis. Ar trebui studiată în facultăţile
de medicină, pentru conţinutul său profund uman şi pentru lecţiile de
deontologie profesională, atât de evazive pentru unii. Ar trebui citită de
personalul medical, pentru că este memoria vie a medicinii secolului XX. Şi ar
putea fi companionul de lectură al tuturor celor cu ochii mijiţi spre
orizonturile largi ale lumii în care trăim, din Africa de Sud sau aiurea. |
