Newsflash
ACTUALITATE Internaționale

Dezinformarea pe TikTok în privința bolilor ficatului a câștigat teren

de Florentina Ionescu - iul. 28 2023
Dezinformarea pe TikTok în privința bolilor ficatului a câștigat teren

Pe rețelele sociale riscul de propagare a unor informații eronate este destul de mare. Ce părere au medicii despre acest fenomen aflăm din următorul articol.

Filmulețele postate pe platforma TikTok nu se rezumă doar la divertisment și lucruri amuzante pe care le filmează utilizatorii săi. Multe dintre video-urile sau postările de aici prezintă informații pe o arie largă de subiecte. Totuși, pe o platformă cu atât de mulți utilizatori există riscuri mari să fie prezentate dezinformări, informații medicale ori informații despre sănătate inexacte, incorecte, scrie www.medicalbag.com. De exemplu, este ușor să găsiți pe TikTok filmulețe care promovează preparate din plante, suplimente alimentare și băuturi pentru „detoxifierea ficatului”. 

Recent, dr. Macklin Loveland și-a prezentat rezultatele unei cercetări în cadrul Digestive Disease Week 2023. Este vorba despre o cercetare ce a avut în vedere prevalența dezinformării pe TikTok cu privire la bolile de ficat. În analizarea a 2.223 de postări de pe TikTok pe subiecte precum ciroza sau ale boli ale ficatului, medicul a descoperit că informația din aproape 40% din postări nu era în acord cu recomandările medicale acceptate în SUA. 

„Unul dintre cele mai frecvente lucruri pe care l-am găsit au fost filmulețele care promovează băuturile pentru «detoxifierea ficatului». Așa cum bine știm, ficatul se detoxifică și se curăță singur, la fel ca și restul corpului, așa că «detoxifierea ficatului» este o idee inutilă. Pe lângă aceste filmulețe, există multe alte video-uri care promovează plantele, cum ar fi rădăcina de păpădie, dar și ceaiuri pentru persoanele cu boală cronică de ficat, printre care și ciroza”, a declarat dr. Loveland. 

Medicul mai atrage atenția că nu există terapii medicale care să poată vindeca ciroza. Există, totuși, spune el, anumite terapii care pot preveni reinternarea pacientului sau pot preveni encefalopatia hepatică. Iar medicii pot elimina anumiți factori care contribuie la ciroză, cum ar fi alcoolul sau depozitele de fier. 

„Dar eu suspectez că lipsa opțiunilor curative este motivul pentru care aceste băuturi de detoxifiere se vând: o persoană cu boală hepatică în stadiu final caută o soluție optimă – orice fel de aliat. Așa că [platforma de tipul TikTok] pune bazele unei piețe care este greu de demontat”, mai afirmă dr. Loveland, care este medic rezident în anul 2 la University of Arizona College of Medicine. 

În interviul acordat pentru www.medicalbag.com el a discutat și despre pericolele asociate acestei platforme de social media: 

„În general, aceste plante promovate sunt relativ inofensive, chiar dacă ele nu au un rol în menținerea sănătății ficatului. Un potențial rău pe care îl fac oamenilor ar putea fi cel ce ține de situația financiară. Noi știm că persoanele cu ciroză ori cu boală hepatică în stadiu final, în general, au un status socioeconomic mai scăzut și că ele ar putea avea deja dificultăți în a plăti pentru medicamentele care li s-au prescris de medic pentru respectiva boală de ficat. Dacă acești pacienți își cheltuie banii pe aceste preparate care nu au nicio bază științifică, acest lucru i-ar putea afecta din punct de vedere financiar”. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe