Newsflash
Știri

Doar 30% din elevi au învăţat despre reciclarea deşeurilor

de L. Budin - sept. 7 2022
Doar 30% din elevi au învăţat despre reciclarea deşeurilor

Doar 30% din elevii din România au participat la programe în care au învăţat despre importanţa colectării selective şi reciclarea deşeurilor, arată o analiză publicată recent.

Cele mai mari cantităţi de deşeuri sunt generate de şcolile din marile oraşe, majoritatea acestora fiind menajere, carton şi hârtie, ambalaje de plastic, PET-uri sau sticlă, se precizează în analiza organizației Clean Recycle, citată de Agerpres.

reciclare-ambalaje
Sursă foto: Facebook Clean Recycle SA

 

În 2007, doar 0,4% din deşeurile municipale erau reciclate. În 2019, procentul a urcat la puţin peste 11%, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Din anul 2025, însă, ţintele impuse de Uniunea Europeană (UE) vor fi de 55%, iar România va avea de recuperat inclusiv decalajul educaţional, pentru a putea îndeplini ţintele de mediu, sunt de părere specialiştii în domeniu.

Şcolile fac parte din instituţiile publice cu cele mai mari cantităţi de deşeuri generate anual, dar infrastructura de management al deşeurilor în cazul acestora este deficitară. Autorităţile locale sunt cele care sunt obligate să pună la dispoziţia şcolilor pubele special colorate, în care elevii şi profesorii să poată colecta selectiv”, se menţionează în analiză.

Principalele deşeuri de ambalaje generate în România sunt hârtia şi cartonul, urmate de plastic, lemn şi metal.

În privința reciclării plasticului, o parte din decalajul România a fost recuperat: în 10 ani, cantitatea de plastic reciclat a crescut de la 15% în 2008, la 43% în 2018, arată studiul.

Peste 230 de voluntari au curățat deșeurile de pe malul Lacului Bicaz


Pe aceeași temă:

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe