Gershwin (Jacob Gershowitz) s-a născut la 26 septembrie 1898, în Brooklyn, New York. Descendent al unor imigranţi ruso-evrei, Gershwin și-a început incursiunea în muzică la 11 ani, când familia sa a cumpărat un pian second hand pentru fratele său mai mare, Ira. Un talent înnăscut, Gershwin a căutat mentori care să-i poată îmbunătăţi abilităţile. În cele din urmă, a început să studieze cu celebrul profesor de pian Charles Hambitzer și se pare că l-a impresionat, ca dovadă că într-o scrisoare către sora sa, Hambitzer scria: „Am un elev nou care își va pune amprenta în această lume. Băiatul este un geniu” (1).

     După ce a abandonat școala la 15 ani, Gershwin a cântat  în mai multe cluburi de noapte din New York și și-a început rolul de „song-plugger” la Tin Pan Alley din New York. După trei ani de cântat melodii de pian pentru clienţii pretenţioși, deja se transformase într-un compozitor extrem de priceput și experimentat. Pentru a câștiga bani în plus, a lucrat și ca pianist de repetiţii pentru cântăreţii de pe Broadway. În 1916 a compus prima sa melodie, „When You Want ’em, You Can’t Get ’em”.

     Din 1920 până în 1924, Gershwin a compus pentru o producţie anuală organizată de George White. După un spectacol intitulat „Blue Monday”, liderul trupei, Paul Whiteman, i-a cerut lui Gershwin să creeze un număr de jazz care să accentueze respectul faţă de acest gen muzical. Legenda spune că Gershwin a uitat de cerere până când a citit un articol din ziar care anunţa că în ultimul concert al lui Whiteman va fi interpretată o nouă compoziţie a lui Gershwin. Scriind într-un ritm maniacal pentru a atinge termenul limită, Gershwin a compus ceea ce este, poate, cea mai cunoscută lucrare a sa, „Rhapsody in Blue”.

Patologia artistului

     În timpul unui concert cu Orchestra Simfonică din Los Angeles susţinut în februarie 1937, Gershwin a suferit un episod de absenţă. A sărit mai multe note, dar a recuperat apoi suficient de bine pentru a continua să cânte fără ca publicul să observe. După spectacol, acesta s-a plâns de o senzaţie de miros de cauciuc ars, iar două luni mai târziu, senzaţia de miros înţepător a reapărut în timp ce se tundea. Până în iunie, coordonarea mișcărilor sale a fost afectată. Când a încercat să ducă o furculiţă la gură, i-a căzut din mână. Nu putea să ţină un pahar cu apă în mână fără ca aceasta să se verse din cauza tremurului. Capacitatea lui de a apăsa pe clapele pianului a început să fie afectată, iar starea psihică s-a degradat progresiv. Există chiar un episod în care artistul ar fi încercat să-și împingă șoferul afară din mașina aflată în mișcare. Gershwin a consultat doi psihiatri - primul a fost un specialist respectat din New York, care îl mai tratase cu doi ani în urmă pentru niște probleme cronice gastrice atribuite nevrozei, iar al doilea a fost un doctor din Los Angeles. Ambii psihiatri au considerat că noile sale simptome au o origine organică, nu mentală!

     Când Gershwin a fost internat la Cedars of Lebanon Hospital din Los Angeles pentru prima dată la 23 iunie 1937, a refuzat un test crucial (la acea vreme) numit puncţie lombară, care presupune prelevarea unor picături de lichid cefalorahidian prin introducerea unui ac în canalul spinal. O tumoră cerebrală s-ar fi putut diagnostica prin intermediul acestui test, dacă exista o cantitate anormal de mare de proteine sau o presiune anormal de mare la nivelul lichidului cefalorahidian. Astfel, testul ar fi putut conduce mai devreme la diagnosticul corect. Deși, chiar dacă s-ar fi întâmplat așa, este îndoielnic că ar fi schimbat rezultatul final. După investigaţii incomplete efectuate de specialiști în medicină internă și neurologie, artistul a fost externat, cel mai probabil, cu diagnosticul de „isterie”. După aceea, crizele de epilepsie (tip absenţă) cu durată de aproximativ 20 de secunde au devenit mai frecvente, au apărut crize uncinate clasice, apoi o cefalee severă, însoţită de greaţă, vărsături și vertij. Treptat, s-a instalat și deficitul motor brahial stâng, cu tulburări de coordonare.

     La 9 iulie 1937, Gershwin a fost găsit inconștient la domiciliu și a fost internat de urgenţă la UCSF Medical Center (Universitatea din California, Centrul Medical San Francisco) cu diagnosticul de tumoră cerebrală în emisfera dreaptă. S-a decis intervenţia neurochirurgicală de urgenţă. La acel moment, a fost chemat prof. dr. Harvey Cushing, pionierul neurochirurgiei, însă fiind retras din practică, acesta l-a recomandat pe neurochirurgul celebru de la Spitalul Johns Hopkins, prof. dr. Walter E. Dandy (garda de coastă l-a localizat pe prof. dr. Dandy pe un iaht din Golful Chesapeake și l-a adus la mal unde îl aștepta un avion privat). Însă nu acesta l-a operat. Deoarece starea compozitorului era extrem de gravă, s-a decis efectuarea intervenţiei cât mai rapid, de către prof. dr. Howard C. Naffziger, medic neurochirurg la Universitatea California din San Francisco. Intervenţia a durat cinci ore. Tumora pe care a îndepărtat-o neurochirurgul a fost identificată de către anatomopatologi ca fiind un tip extrem de malign, clasificat iniţial ca fiind „spongioblastom multiform” și redenumit, conform clasificărilor moderne, ca „glioblastom multiform”. Din nefericire, la 11 iulie 1937, Gershwin a decedat la câteva ore după intervenţia neurochirurgicală, cu toate eforturile medicale depuse pentru salvarea acestui celebru pacient. Avea doar 38 de ani.

Noi descoperiri știinţifice

     Într-un articol din septembrie 2019, Humsa Venkatesh (cercetător postdoctoral) împreună cu colaboratorii de la Universitatea Stanford, Școala de Medicină, au arătat pentru prima dată că tumorile cerebrale maligne se integrează în funcţionarea sinaptică electrică a creierului (2). Tumorile, denumite glioame de grad înalt (glioblastoamele) formează sinapse cu celulele nervoase sănătoase transmiţând și primind impulsuri electrice. Aceste impulsuri trimit în principal informaţii care ajută la proliferarea tumorală.

     „Unul dintre cele mai letale aspecte ale glioamelor de grad înalt (glioblastoamele) este acela că celulele canceroase invadează difuz ţesutul cerebral normal, astfel încât tumora și ţesutul cerebral sănătos sunt implicate împreună”, iar „descoperirea ajută la explicarea motivului pentru care glioamele sunt atât de intratabile (…) Este un grup extrem de insidios de tumori. Ele se integrează de fapt în creier.”, a declarat autorul principal al studiului, prof. dr. Michelle Monje de la Universitatea Stanford (3).

Ipoteze

1. Activitatea intelectuală neuronală intensă este o cauză care poate declanșa dezvoltarea unei tumori maligne cerebrale, în special a unui glioblastom multiform?
2. Glioblastomul și conexiunile sale cu celulele nervoase normale, cu ţesutul nobil (fapt demonstrat în ultimul an), sunt o cauză care poate declanșa geniul, o gândire diferită faţă de cea a majorităţii persoanelor care au un creier perfect sănătos?

     Răspunsul la aceste întrebări necesită o cercetare extrem de detaliată, dar presupunem că există o posibilitate mare ca patologia malignă cerebrală, în special glioblastomul cu localizare în lobul frontal, să fie atât o cauză, cât și un efect al „geniului”.