Newsflash
Știri

Jumătate dintre bărbaţii participanţi la o campanie de screening, diagnosticaţi cu adenom de prostată

de L. Budin - nov. 24 2023
Jumătate dintre bărbaţii participanţi la o campanie de screening, diagnosticaţi cu adenom de prostată

Potrivit specialiştilor, cancerul de prostată este a doua cea mai frecventă afecţiune oncologică în rândul bărbaţilor cu vârste de peste 50 de ani, după cancerul de plămâni, şi afectează unul din 7 bărbaţi.

Mai mult de jumătate dintre bărbaţii care au participat la campania de depistare precoce a cancerului de prostată, derulată săptămâna trecută de Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe, au fost diagnosticaţi cu adenom de prostată, informează conducerea instituţiei pe pagina de Facebook.

Majoritatea persoanelor care au beneficiat de screening au fost diagnosticate cu adenom de prostată, iar în cazul a 50 de pacienţi s-a decis administrarea tratamentelor specifice afecţiunilor de care sufereau”, se arată într-o postare.

În total, 106 pacienţi cu vârste de peste 45 de ani, nediagnosticaţi cu afecţiuni urologice, au beneficiat de consultaţii gratuite la cabinetul de specialitate din ambulatoriul spitalului.

Potrivit specialiştilor, cancerul de prostată este a doua cea mai frecventă afecţiune oncologică în rândul bărbaţilor cu vârste de peste 50 de ani, după cancerul de plămâni, şi afectează unul din 7 bărbaţi.

La iniţiativa fundaţiei „Movember”, luna noiembrie a devenit, începând cu anul 2004, analogul masculin al lunii ”octombrie roz” - luna de informare şi prevenire a cancerului mamar, informează Agerpres.

„Movember” a pornit iniţial din Australia, dar mişcarea s-a extins în toată lumea, iar, anual, sute de mii de participanţi se implică în campanii de strângere de fonduri pentru acţiuni de prevenire a cancerului de prostată, precum şi pentru promovarea sănătăţii bărbaţilor.


Notă autor:

Sursă foto: Facebook Spitalul Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” Sfântu Gheorghe

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe