Motto: „Proştii
mor, dar prostia rămâne.“ (I. L. Caragiale)
În
viaţa tumultuoasă a României, cu arestări zilnice şi tot felul de cancanuri cu
„false“ vedete, de aproximativ o lună s-a strecurat timid, mediatizată doar
când isca scandal, informaţia legată de încercările unui grup de iniţiativă de
a schimba o lege cu o vechime considerabilă (2002), total neprotectoare faţă de
o populaţie reprezentată în proporţie de 67% de nefumători. Iniţiativa a trecut
de Senat sub forma propunerii
legislative privind modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi
combaterea efectelor consumului produselor din tutun (L627-2014) cu 86 de
voturi pentru, 30 contra şi 8 abţineri. Aparent un succes. Dar, dacă ne uităm
la ce a fost aprobat şi la modul în care s-au purtat discuţiile, constat că
ilustrul Caragiale avea şi are dreptate şi acum, când spunea prin vocea unuia
din personajele sale, în „O scrisoare pierdută“: Ori să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se
revizuiască, dar atunci să se schimbe pe ici, pe acolo.
Este
dezamăgitor că o iniţiativă binevenită, din partea unor senatoare cu bune intenţii,
susţinută de toţi cei care au înţeles rolul unei noi legi în favoarea dreptului
nefumătorilor de a fi protejaţi şi de a respira un aer curat, este maltratată
scriptic şi verbal de reprezentanţii poporului, care nu numai că nu înţeleg
misiunea unui astfel de demers legislativ, dar nu au nici noţiuni elementare
legate de relaţia dintre fumatul pasiv şi activ şi sănătatea unei naţii. Adică,
parafrazându-l pe Nae Caţavencu, voinţa politică este admirabilă, e sublimă,
putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire.
În
momentul de faţă, noul demers înaintat spre Camera Deputaţilor arată
aproximativ la fel ca legea din 2002. Vorba lui Trahanache: „Eşti tare, stimabile, la
machiaverlâcuri...“.
Şi,
ca să ne convingem că nu s-a schimbat nimic, să analizăm ce a rămas:
„interzicerea completă a fumatului în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor
publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ,
precum şi în unităţile sanitare de stat şi private prin restrângerea fumatului în spaţiile închise“. Diabolică
formulare juridică! Acest lucru exista şi înainte în legea veche. Avea două
defecte: nu era respectată mai deloc (oriunde mergeţi, acum se fumează alături
de nefumători, în extrem de puţine cazuri fiind bine delimitate spaţiile) şi,
la fel de grav, nu era controlată aplicarea şi implementarea ei (de altfel, o
posibilă sursă de venituri pentru guvern, prin penalităţile care ar fi trebuit
date la timp).
Apoi
în formulare apar tot felul de generalităţi. Aceleaşi măsuri de prevenire se vor face „prin inscripţionarea pachetelor
cu produse din tutun, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a
populaţiei, prin informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe
care urmează să le achiziţioneze, prin indicarea în produsele finale a conţinutului
de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, precum şi unele măsuri privind
utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun având ca scop protejarea sănătăţii
persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului,
prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel
adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România“. O succesiune de fraze fără
nicio acoperire, un limbaj departe de profesionalismul juridic, fără elemente
concrete, fără o strategie specifică pe termen lung. Toate par făcute să
acopere elementul principal din amendamentele cerute şi neluate în seamă:
interzicerea fumatului în toate spaţiile publice, INCLUSIV în restaurante,
baruri, cafenele, discoteci etc. Adică acolo unde cei care lucrează sunt obligaţi
să respire aerul îmbâcsit cu fum şi unde nefumătorul plăteşte tributul expunerii.
Sunt
realităţi dureroase româneşti peste care nu avem voie să trecem, în condiţiile
în care, în lume, aşa cum s-a arătat recent la congresul mondial „Tobacco or
Health“, 10% din decesele datorate fumatului vin din rândul acestor martori
nevinovaţi, neprotejaţi, mai ales în ţările unde autorităţile nu iau în calcul
o protecţie reală a populaţiei în faţa pericolelor tabagismului.
Am
remarcat în demersurile şi raportul suplimentar al Comisiei pentru sănătate
publică din 11.03.2015 avizul negativ din partea Comisiei pentru mediu (poate
cea mai de neînţeles reacţie, având în vedere că fumatul este un poluant, iar
din cauza ţigărilor se defrişează păduri, au loc incendii, se pierd terenuri pe
care s-ar putea cultiva cereale şi alţi agenţi nutritivi absolut necesari).
Un
aviz negativ am regăsit şi din partea Comisiei pentru culte şi minorităţi. Să
fi fost din dorinţa de a proteja cei 33% fumători care în acest moment fac
regulile în orice spaţiu public şi chiar în Parlament? Să fie oare vorba de
protejarea, în mod indirect, a celor care-i alimentează pe fumători, marile
concerne de ţigări? Unde este dreptul la sănătate al fumătorului pasiv? Unde
este preocuparea parlamentarilor pentru sănătatea populaţiei, pentru sănătatea
copiilor şi a generaţiilor viitoare? Toate amendamentele discutate cu iniţiatorii
schimbării legislative au dispărut. S-au evaporat. Ba mai mult, s-a ajuns la
ameninţări cum că, dacă nu se poate fuma în clădirea Parlamentului, „distinşii“
parlamentari vor lipsi de la vot. În dezbatere s-a ajuns chiar la întrebări
privind nocivitatea fumatului. Stimaţi reprezentanţi aleşi, sunt nu mai puţin
de câteva milioane de articole despre cum ucide fumatul activ pe „umilul“
consumator şi cam vreo 500.000 despre cum moare ucis de ţigară fumătorul pasiv.
Adică acel nefumător pe care aţi refuzat să-l apăraţi!
Caragiale
probabil că ar folosi replica „Zi-le
oameni şi dă-le pace!“, la care în mod sigur ar adăuga şi: „O soţietate fără prinţipuri, va să zică că
nu le are!“.
Ciudat
este că în multe alte ţări, miniştri ai sănătăţii, autorităţi la nivel înalt,
preşedinţi de ţară au înţeles şi au susţinut aceste schimbări legislative
reale, ce au misiunea importantă de a transforma în realitate o frazeologie
electorală (altfel lipsită de sens): dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, al
nefumătorilor şi al fumătorilor deopotrivă. Toţi cei care ne reprezintă în
Senat şi Camera Deputaţilor trebuie să ştie că „fiecare deces legat de tutun
este o tragedie, tocmai pentru că este prevenibil“, cum spunea recent, la al 16-lea
congres mondial „Tobacco or Health“, Vivek Muthy, lider de opinie din SUA.
Tot
parlamentarii noştri ar trebui să ştie de Convenţia-cadru de control al
tutunului, tratat internaţional ratificatde România în 2005. 140 de ţări au trimis rapoarte analizând progresele în implementarea acesteia, iar două
treimi au făcut paşi serioşi pentru prevenirea interferenţelor industriei
tutunului în politicile de control al tutunului.
Şi
ar mai fi ceva la fel de important. Dacă nu sunt convinşi de necesitatea unei noi
legi moderne, îi invităm să se uite la vecinii din jurul nostru: Bulgaria,
Ungaria, Republica Moldova, Ucraina. Toţi s-au mişcat şi au actualizat legea.
Cuparea
iniţiativelor bune va lăsa loc de multe interpretări şi va putea fi considerată
o victorie a industriei tutunului în competiţia în care ţigările sunt lăsate în
continuare să ucidă. Altfel, revenind la acelaşi maestru care ne încântă peste
secole: „Trădare să fie, dar s-o ştim şi
noi!“ Altfel spus, dacă politicienii noştri sunt nişte simple marionete ale
industriei tutunului cu misiunea de a întârzia şi bloca o lege autentică de
control al tutunului în România, să declare clar şi răspicat acest lucru. Măcar
atunci va fi evident de ce nu respectă dreptul la viaţă, dreptul la sănătate al
cetăţenilor care i-au ales.
