Artista în vârstă de 64 de ani rămâne sub atenția medicilor care îi acordă îngrijiri medicale, a transmis managerul ei.
Cântăreața Madonna, în vârstă de 64 de ani, își amână următorul turneu, întrucât se recuperează de pe urma unei „infecții bacteriene grave” în secția de terapie intensivă, după ce a dezvoltat această infecție sâmbătă, a declarat managerul artistei, Guy Oseary, într-o postare pe Instagram, după cum relatează www.nbcnews.com.
O sursă apropiată artistei a declarat miercuri că aceasta a fost externată din secția de terapie intensivă unde se afla internată. Echipa ei se așteaptă ca artista să se recupereze, totuși ea rămâne sub supravegherea medicilor, pe măsură ce starea de sănătate a artistei se îmbunătățește, a precizat managerul.
„La acest moment trebuie să punem pe pauză toate angajamentele, care includ și turneul. Vă vom împărtăși mai multe detalii de îndată ce le vom avea, inclusiv noua dată pentru începerea turneului și datele pentru show-urile reprogramate”, a spus managerul artistei.
Sursa foto: https://www.facebook.com/madonna
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe