Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Ce facem cu bolile „dese“?

   Ministrul sănătăţii a anunţat recent că au fost aprobate fonduri pentru medicaţia necesară în tratamentul bolilor rare. O idee foarte bună, salutată imediat de asociaţiile pacienţilor. Sigur că nu pot să nu mă întreb, în aceste condiţii, ce se va întâmpla cu bolile „dese“. Avem suficiente afecţiuni respiratorii cu prevalenţă mare, care se constituie într-o povară reală pentru sistemul nostru, dar despre care nu se vorbeşte nicăieri. Un ex-ministru a pomenit de bolile cardiovasculare, obezitate şi diabet, dar a uitat de afecţiunile respiratorii. Această „amnezie“ oare se va perpetua? O întrebare firească, dacă mă uit la datele de prevalenţă în domeniu. Astfel, 14% din populaţia noastră are bronşită cronică şi emfizem, 6% sindroame de apnee în somn şi alte tulburări respiratorii în timpul somnului. Avem un număr extrem de mare de pacienţi cu bronşectazii, din care nici o treime nu sunt diagnosticaţi, un milion de astmatici şi enumerarea poate continua.
   În contrapartidă, să vedem ce s-a făcut oficial pentru ei. S-a debutat cu compensarea oxigenoterapiei, un gest bun la vremea sa. Ulterior, hăţişul birocratic a devenit imposibil, fără ca nimeni să ia vreo măsură: la fiecare trei luni, se cer reînnoiri ale cererilor, formularul a început să conţină o mie şi una de cerinţe, iar pacientul, săracul, cui credeţi că se plânge? Oameni cu o respiraţie dureroasă, ajunsă la limită, pentru care mersul devine un coşmar, atrăgând instalarea dispneei, uneori, chiar decompensarea bolii, sunt obligaţi să vină să ia acest formular de la medicul prescriptor, care, la rândul său, trebuie să completeze o multitudine de rubrici cu toate datele, inclusiv ale sale, personale (o analiză, ca pentru un potenţial infractor-prescriptor), după care ia drumul Casei de asigurări şi al companiei de aparatură. Unii rezistă, alţii clachează. Probabil că este şi aceasta o metodă de rărire a rândurilor celor care au nevoie de astfel de compensări. O bună parte din pacienţii cu insuficienţă respiratorie cronică „vegetează“ prin spitale, determinând supraaglomerarea lor, pentru că nu au bani să închirieze concentratoare şi cu atât mai puţin ventilatoare la domiciliu. Ce înseamnă trimiterea lor acasă, în aceste condiţii? O condamnare, pe care medicul nu o poate accepta.
   Se revendică spitale (în multe din aceste cazuri este vorba de clădiri care adăpostesc spitale de pneumoftiziologie), dar nu se oferă nimic la schimb. Se fac restructurări, reduceri de paturi, comandate în mandate ministeriale diferite, dar constante ca gest, şi nimeni nu se întreabă dacă bolnavii respiratori aflaţi la limita supravieţuirii, care ar trebui să beneficieze măcar de paliaţie, au unde să se ducă. Un alt ex-ministru vorbea despre spitale de cronici. Pentru acele locuri, puţine la număr, care există în nişte spitale vechi de pe vremea răposatului, se dă o adevărată luptă între specialităţi, care şi cum să-şi aducă pacientul cronic în aceste servicii. Bineînţeles că pacientul respirator, care are nevoie de oxigen sau ventilaţie non-invazivă, găseşte cel mai greu binemeritatul loc.
   Aştept de ani de zile construcţia spitalelor promise, nu doar pentru servicii de mare acoperire, dar şi pentru nevoiaşul sărac, fără sprijin familial, care are nevoie de îngrijiri cronice. Facem şi investim în catedrale şi biserici, cu ctitori deputaţi, senatori şi alţi milionari, imitând gesturi din perioada monarhiei. Aştept şi ctitori de spitale (regele făcea astfel de gesturi), de aşezăminte medicale de ţinută, chiar dacă ei consideră că este mai bine să-şi facă tratamentele în străinătate.
   A mai fost un anunţ recent care mi-a dat de gândit. S-au aprobat fonduri pentru protezele şi plastiile în cazul pacientelor cu rezecţii mamare. Ce ne facem însă cu aparatele CPAP, tot nişte „proteze“, dar respiratorii, utilizate de pacienţii cu sindroame de apnee în somn. Am cerut, prin repetate memorii (rămase, de fiecare dată, fără răspuns), o compensare similară pentru concentratoarele de oxigen, pentru această proteză respiratorie care salvează vieţi şi unde limitele financiare îi aduc pe aceşti „bătuţi de soartă“ în culmea disperării şi le grăbesc decesul. Nu pot să descriu ce drame trăiesc aceşti bolnavi, de multe ori obezi, cu diabet zaharat şi boli cardiovasculare, şi care, dintr-o pensie modestă, nu ştiu ce să cumpere mai întâi – medicamente sau să închirieze un astfel de aparat. Tot la capitolul proteze, un subiect tabu pentru minister îl constituie protezele traheale. Sunt destui pacienţii cu stenoze traheale, fără soluţii chirurgicale, care au nevoie stringentă de acestea, dar... Şi aici intervine un dar, dar nu este „darul“ pe care şi-l doresc pacienţii.
   În ultimul timp, a crescut şi consumul de medicamente administrate în inhalatoare (de tip bronhodilatatoare sau corticoizi topici) în spitale. Nimeni nu se întreabă – în afară de echipele manageriale ale spitalelor de specialitate – de ce. Răspunsul ar trebui căutat în multiplele evenimente ale anilor din urmă: au dispărut, în majoritatea cazurilor, cardurile de coplată, care mai uşurau plăţile suportate de pacient, au scăzut veniturile şi au crescut preţurile pentru coşul zilnic, pentru întreţinere. Primii sacrificaţi rămân aceiaşi bieţi pensionari. În plus, amânarea listei cu noi molecule limitează accesul la terapii moderne – culmea, unele mai ieftine decât ofertele actuale. Particularitatea, în pneumologia românească, este că oferta şi varietatea sunt în continuare extrem de reduse, până la noi „replieri“ compensatorii.
   Poate că este vremea să ne aplecăm, prin politici coerente, şi asupra suferinţelor bolnavului respirator din România, care, deocamdată, face parte din grupa codaşă, neanalizată de autorităţi. Poate că ar trebui să ascultăm şi împricinaţii, asociaţiile de pacienţi şi societăţile profesionale, pentru a nu ajunge la zicala franţuzească: „les absents ont toujours tort“*.

 

*Absenţii n-au niciodată dreptate.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.