Sub
ochii noştri, adesea prin slaba implicare a celor mai mulţi, prin insuficienta
informare a unora, prin colaborarea inadecvată dintre sistemul de sănătate şi
cel de educaţie, se dezvoltă o nouă şi insidioasă epidemie. O epidemie care
ameninţă să ne explodeze în faţă atunci când ne felicităm mai abitir pentru
bunele noastre rezultate. Epidemia de nevaccinare care ne pândeşte, căci despre
ea este vorba, nu ne va aduce lucruri bune. Deja România este „prima“ în
Uniunea Europeană (obsesia noastră de a fi primii la ceva a dat, până la urmă,
roade): cea mai mare rată de cazuri de rujeolă (raportate la numărul de
locuitori). Oare vrem să aşteptăm ca efectul de cohortă, protector, să fie
complet compromis? Este timpul să luăm măsuri. Preventiv.
Ironic,
căci tocmai despre prevenţie este vorba. Vaccinurile s-au dovedit, dincolo de
orice dubiu, cele mai eficiente intervenţii de sănătate publică din istoria
umanităţii. Dacă ar fi să ne referim doar la eradicarea variolei şi la speranţele
puse într-o eventuală eradicare a poliomielitei, avem suficiente argumente
pentru a susţine nu doar utilitatea, ci direct necesitatea de a vaccina, de a
preveni bolile transmisibile.
În
demersul de vaccinare, nu părintele care refuză imunizarea copilului este „duşmanul“.
Nici Andrew Wakefield, cu studiul lui fals din Lancet, nici site-urile care afirmă cele mai fanteziste lucruri
despre vaccinuri fără grija de a proba ceva. Toate acestea au o singură cură,
iar cauza e simplă: comunicarea insuficientă şi adesea neadecvată a
personalului medical. Un om informat este un om puternic. Ţine numai de noi să
fim medici puternici şi să avem cei mai puternici pacienţi. Iar săptămâna
mondială a vaccinării poate fi cel mai bun prilej pentru a începe.
