Stigmatizarea bolilor mintale în societate și etichetarea bolnavilor cu diferite apelative care sugerează distanțarea acestora față de standardul de normalitate sunt foarte frecvente. Etichetarea este un mecanism social cu dublu tăiș: pe de o parte, ne ajută să ne orientăm în societate, să facem puțină ordine în complexitatea interacțiunilor umane, să antrenăm un fel de frică primordială cu rol de autoconservare, frică pentru tot ce e perceput ca fiind diferit față de propria persoană. Dacă trecem însă de cealaltă parte, a bolnavului psihic, disprețul și excluziunea socială duc la o scădere a calității vieții și uneori chiar la agravarea stării acestuia, îngreunând recuperarea. De multe ori, stigma socială este internalizată și se transformă în autostigmatizare.
Prof. dr. Ioana Micluția a susținut o prezentare în jurul acestei teme, în cadrul Atelierului de Filosofie și Antropologie Medicală din Cluj-Napoca. Pe lângă activitatea didactică și de cercetare, prof. dr. Ioana Micluția este psihiatru în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, tratând tulburări grave de comportament, de tipul tulburărilor psihotice acute, al tulburărilor anxioase, al schizofreniei sau al tulburărilor afective în episod maniacal sau depresiv. În spiritul atelierului, prezentarea a pus tema stigmatizării la confluența dintre medicină și științele umaniste, pentru a înțelege realitatea de a trăi cu un asemenea diagnostic.
Încă de la început, vorbitoarea a punctat legătura dintre stigmă și frică. Percepția cu privire la bolnavul cu tulburări psihice a fost dintotdeauna preponderent negativă: nu este bine să îl accepți în proximitatea ta, pentru că are o lume aparte, este indezirabil și ar fi bine ca societatea să îl țină la marginea ei. Marginalizarea socială se reflectă și în construcția spitalelor de psihiatrie la periferia orașului, lucru parțial valabil și în cazul amplasării clinicilor din Cluj-Napoca. Spaima față de pacientul psihiatric face ca el să nu fie cunoscut; în schimb, eticheta de „nebun” este exploatată în filme, cărți, media și în discursul public.
În prezent, reprezentarea bolilor psihice în societate se schimbă, tinerii par să fie mai informați despre realitățile depresiei sau anxietății și despre faptul că aceste tulburări nu țin doar de o minoritate „excentrică”, ci fac parte din experiența multor oameni perfect integrați în societate. În cazul schizofreniei însă, stigma încă persistă, deși psihiatria înregistrează progrese în ameliorarea acestei tulburări, de multe ori pacientul fiind perfect funcțional în societate, capabil de a fi integrat.
Totuși, frica de psihopatologie este atât de adânc înrădăcinată în imaginarul social, încât a devenit instituționalizată. Nu poți să afirmi la serviciu că ai o depresie, fără teama de a fi declasat, chiar dacă, în lipsa acestui tabu, un concediu medical ar fi necesar. De asemenea, în mediul universitar, sănătatea psihică a fost tabu până foarte de curând, existând puțină literatură de specialitate și lipsind un discurs public pe baza acestui subiect. Un raport despre înțelegerea conceptului de sănătate mintală în mediul de cercetare, realizat în 2017 de organizația non-profit RAND Europe, arată că cei care lucrează în mediul universitar sunt mai predispuși psihopatologiilor. Unele cauze posibile sunt stresul, competitivitatea și lipsa siguranței la locul de muncă.
Discuțiile ulterioare au adus alte nuanțe la ideea de stigmatizare, din sfera științelor umaniste. Astfel, profesorul Ion Copoeru a menționat că perspectiva creștin-moralizatoare asociază depresia cu lenea și adicția cu păcatul. István Király a vorbit despre problematica pierderii agențialității (capacitatea de a acționa ca om rațional) într-o lume încă raționalistă, iar subsemnata a dezbătut ideea de fluiditate a sinelui (din fenomenologie), care este incompatibilă cu imobilitatea etichetelor sociale. Toate aceste discuții au avut loc la Biblioteca Clinicii Medicale II, într-un efort conjugat al medicilor și umaniștilor de a înțelege o realitate care este adesea redusă la stadiul de clișeu.
