Medicii
români nu-şi dau încă seama ce forţă au atunci când acţionează împreună. O grevă
generală în sistemul medical, declanşată de cadrele medii şi susţinută de
medici, echivalează pentru orice guvern cu un cutremur de mare amplitudine.
Este posibil ca actualul premier, Victor Ponta, să se bazeze pe bastonul
popularităţii sale în încercarea de a rezista acestui cutremur. Dar ar fi un
joc riscant, căci odată ce bulgărele va începe să se rostogolească e greu de
prevăzut al cui scaun va fi zdrobit. Apoi, acel baston al popularităţii a început
să prindă mucegai pe ici-colo.
În
acest context, poziţia de negociere a sindicaliştilor Sanitas, ca şi a
reprezentanţilor medicilor, este puternică. La ora scrierii acestor rânduri se poartă
încă discuţii cu autorităţile. Va fi sau nu va fi grevă generală? Prognoza
meteo este un sport mult mai precis decât încercarea de a răspunde acum la
această întrebare. Semnăturile necesare sunt strânse. Dar protestatarii nu
vorbesc cu o voce comună. Liderii cadrelor medii sunt furioşi: Guvernul nu pare
dornic să mărească veniturile asistenţilor medicali. Rezidenţii, deşi au obţinut
ceva, se simt păcăliţi: bursa de 150 de euro oferă o creştere de 50–70% doar
rezidenţilor din anii 1 şi 2. Condiţia ne-negociabilă de dublare a salariilor
rezidenţilor pare să fi fost uitată.
Cât
despre reprezentanţii medicilor, aici lucrurile sunt şi mai complicate.
Zarurile politice se învârt ameţitor pe tablă. Nu toţi negociază cu gândul la
zecile de mii de medici români, care oricum ştiu să-şi poarte singuri de grijă.
Cum Ministerul Sănătăţii s-a lansat într-o reorganizare instituţională care,
dacă va reuşi, va muta o parte din centrii de putere ai sistemului medical şi îi
va întări considerabil pe alţii, spectrul unei greve generale oferă o importantă
pârghie de negociere care ar putea apăsa eficient pixul ministrului sănătăţii într-o
direcţie sau alta.
Cererile
Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate au fost croite astfel încât
declanşarea unei greve generale să poată fi oricând justificată. Se cere creşterea
salariilor, dar procentul satisfăcător nu este limpede definit. Sindicaliştii
Sanitas doresc o suplimentare de 10% a veniturilor în 2014. Dar mai mulţi
medici, inclusiv lideri importanţi ai Colegiului Medicilor, mi-au spus că un
salariu satisfăcător, astăzi, pentru medicii români ar fi cu siguranţă peste
1.000 de euro impozabili, cel mai probabil undeva spre 1.500 de euro. Doar la
acest nivel plăţile informale nu şi-ar mai justifica existenţa în niciun fel.
Guvernul nu va accepta sub nicio formă o astfel de mărire, deşi efortul real pe
buget nu ar fi foarte mare pentru că nici medicii nu sunt atât de mulţi. Dar
efectul ar echivala cu deschiderea unei cutii a Pandorei şi finanţele României
nu-şi permit aşa ceva.
Nici
în privinţa celor 6% din PIB protestatarii nu vor primi satisfacţie. Cel puţin
asta se înţelege din retorica premierului Victor Ponta, care încearcă să ne
convingă, cu orice preţ, că scăderea banilor alocaţi sănătăţii în 2014 este de
fapt o creştere. Din cele 9,7 miliarde alocate în 2013, premierul Ponta scade
cele 3,5 miliarde – datoriile pe care statul a trebuit să le achite către
companiile farma în contul medicamentelor neplătite. Este vorba aşadar de bani
pentru medicamente. Adică pentru sănătate. Nu pentru altceva. Această precizare
poate părea inutilă, dar aritmetica practicată de premierul României ne obligă
la astfel de sublinieri. Este greu de explicat protestatarilor cum de s-au găsit
trei miliarde la buget în 2013 pentru companiile farma, dar pentru salariile
medicilor tineri şi asistenţilor medicali nu se mai găsesc acum nici câteva
zeci de milioane.
Simbolic
este faptul că aceste negocieri se poartă într-un loc greşit: la Ministerul Sănătăţii.
La negocierile dintre autorităţi şi protestatari, prima vioară a fost Liviu
Voinea, ministrul delegat pentru buget. Relaţia lui Victor Ponta cu Liviu
Voinea este mult mai apropiată decât cea cu Eugen Nicolăescu, iar pâinea şi cuţitul
nu se află de această dată pe masa ministrului Nicolăescu.
Asistăm
în aceste zile la un adevărat cadril al ameninţărilor. Negocierile de miercuri
au fost mai tensionate ca de obicei, mizele devenind personale pentru unii
dintre participanţi: liderii Sanitas trebuie să aducă membrilor rezultate
concrete, în timp ce ministrul sănătăţii va rezista foarte greu în cazul declanşării
unei greve generale. Eugen Nicolăescu şi-a trădat de altfel nervozitatea atunci
când a invocat ilegalitatea unei greve generale, ştiut fiind că există soluţii
alternative pentru ca această formă extremă de protest să aibă loc dacă
participanţii o doresc neapărat. Pe de altă parte, Eugen Nicolăescu are
dreptate atunci când afirmă că „greva generală este, mai degrabă, o
sperietoare“. Deocamdată.
Vom vedea sau nu vom vedea o grevă generală a sistemului
medical românesc? Politicienii, indiferent de trecătoarea lor culoare de
partid, ar merita-o. Cert este că doar satisfacerea solicitărilor maximale ale
Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate ar putea produce schimbări
rapide şi benefice atât pentru medici, cât şi pentru pacienţi. Peticirea care
este cel mai probabil să rezulte în urma unor negocieri reuşite va aduce în
fapt doar o nouă amânare, favorabilă guvernanţilor. Şi atât.
