În perioada 14–18 mai 1928, la Londra, au avut loc festivitățile
de comemorare a tricentenarului publicării de către William Harvey (1578–1657)
a celebrului tratat cu privire la circulația sanguină, apărut în 1628,
intitulat „Exercitatio anatomica de motu cordis et sanguinis in animalibus“
(Cercetare anatomică despre mișcarea inimii și a sângelui la animale).
Prin această lucrare, Harvey distrugea definitiv teoria
anatomică galenică greșită despre circulație; el descria fenomenele și
circulația sanguină. Infirmând numeroasele concepții absurde cu privire la
circulația sângelui, moștenite din Antichitate și perpetuate secole de-a rândul
prin autoritatea lui Galen (îndeosebi aceea a trecerii sângelui prin „porii“
ventriculului stâng spre ventriculul drept, sau a prezenței aerului încărcat de
spirite, a „pneumei“ în sânge), Harvey stabilea pentru prima dată, în mod clar
și definitiv, fenomenele și drumul circulației sanguine, legile circulației
sângelui în organism. El demonstra că inima se contractă în sistolă, sângele
din inima dreaptă este trimis printr-o „arteră venoasă“ în plămâni, iar cel din
inima stângă prin „sistemul aortic“ ajunge în tot corpul; în diastolă, sângele
conținut în marile vene se întoarce în atriu și trece de acolo în ventricul.
Comemorarea marelui savant englez care elaborase cu trei secole
în urmă lucrarea de o excepțională importanță istorică a luat proporțiile unui
eveniment internațional, fiind prezente „toate țările civilizate reprezentate
prin delegați aleși dintre cei mai iluștrii oameni de știință“ (România
Medicală, nr. 15–16, 1–15 august 1928). România „a fost reprezentată de dl.
profesor Dimitrie Ionescu. Domnia Sa a prezentat în ședința festivă în care s-a
făcut comemorarea lui Harvey un frumos pergament“ (op. cit.). Textul, conform
unei vechi tradiții, a fost redactat în limba latină.
Descoperirea
care onorează geniul omenesc
Iată traducerea în limba română: Universitatea din București,
Colegiul profesorilor Facultății de medicină din București către Colegiul regal
al medicilor londonezi. „Salutare,
Facultatea noastră s-a simțit adânc onorată prin marea cinste ce ați făcut să o
invitați să participe la serbările tricentenarului publicării nemuritoarei
opere De Motu Cordis a genialului medic și fiziolog William Harvey.
Descoperirea circulației sângelui este una dintre cele mai mari și mai fecunde
descoperiri care onorează geniul omenesc. Ea a făcut posibilă toată dezvoltarea
ulterioară a Fiziologiei și medicinei moderne. Gloria lui Harvey va străbate
etern veacurile. Facultatea noastră se asociază cu voi la sărbătorirea
ilustrului medic și fiziologist W. Harvey, unul dintre cei mai mari fii ai
nobilei și glorioasei națiuni engleze și vă trimite prin reprezentantul ei,
profesorul Dimitrie Ionescu, omagiul ei de admirație. În numele Colegiului
Profesoral al Facultății, Decan, Dr. Bălăcescu, Secretar, Gh. Seuceanu.“
Presa medicală românească titrează cu litere mari evenimentul:
„Marile sărbători de la Londra pentru tricentenarul operei lui Harvey“. Iată
relatarea (pe care o preluăm din „România Medicală“, nr. 15–16 august 1928) a
primei părți a ceremoniei: „Numeroși delegați sosiți din toate părțile lumii,
la invitația lui Royal College of Physicians din Londra, au fost primiți mai
întâi în Buckingham Palace de către regele George V“.
Sir John Rose Bradford, președintele colegiului, a prezentat
suveranului pe cei o sută de delegați reprezentând 28 de țări și a pronunțat o
cuvântare în care a declarat că publicarea tratatului lui Harvey a fost baza pe
care s-a clădit fiziologia și medicina științifică. El a subliniat că regele
George V, consimțind să primească delegații, nu a făcut decât să urmeze
exemplul strămoșilor săi James I și Carol I, care au apreciat atât de mult
meritele lui Harvey încât l-au numit medicul curții lor. În răspunsul său,
regele George V a spus: „Apreciez comparația pe care ați făcut-o între
ceremonia de astăzi și recunoștința predecesorilor mei față de lucrările
marelui savant. Importanța și valoarea descoperirii sale este într-adevăr
extraordinară, căci la o epocă în care nu se știa aproape nimic, el a creat
știința fiziologiei demonstrând nu numai că sângele circulă dar și cum se face
circulația“.
Gazeta „România Medicală“ încheie cuprinzătoarea sa relatare:
„Astfel s-au desfășurat mărețele serbări prin care Anglia a ținut să celebreze
memoria și opera unuia dintre cei mai geniali fii ai ei. La această comemorare
s-a asociat lumea întreagă și suntem foarte bucuroși să constatăm că România a
ținut să răspundă la invitația grațioasă de a participa, delegând pe domnul
profesor Dimitrie Ionescu, una din personalitățile cele mai reprezentative ale
medicinei românești; evenimentul se constitute ca un frumos învățământ atât în
domeniul științific cât și cel educativ, putând fi oferit ca exemplu cum o
națiune știe să-și păstreze tradițiile, cultul oamenilor mari, respectul muncii
științifice. Asemeni învățăminte merită să fie cunoscute mai ales de noi, popor
nou sosit în cercul marilor națiuni culturale“ (op.cit.).
Harvey
și dogma galenică
Al doilea eveniment românesc legat de comemorarea lui William
Harvey se referă la organizarea ședinței festive de la 1 iulie 1928, în
București, la „Fundația Carol“ pentru comemorarea și în România a marelui medic
și fiziolog englez, evenimentul fiind organizat de cea mai reprezentativă
organizație medicală de atunci – Asociația generală a medicilor din România.
Aceasta a dorit să marcheze și în România evenimentul important al descoperirii
circulației sângelui și să cinstească, prin aceasta, memoria lui Harvey. În
acest scop, a fost rugat profesorul Dimitrie Ionescu, cel care participase în
luna mai la sărbătorile londoneze, să susțină la București o conferință –
„Despre viața și opera ilustrului medic englez“ –, eveniment la care au asistat
reprezentanți ai Ministerului Instrucției Publice și ai Ministerului Sănătății,
decanul și profesori ai Facultății de Medicină și un numeros public medical.
Conferința, conform relatărilor presei medicale, a fost o
veritabilă lecție de istorie a medicinii, pe care un profesor de clinică
medicală o prezintă în mod magistral. „Deși astăzi – spunea profesorul Dimitrie
Ionescu în conferința sa –, mi se pare [un] lucru simplu și de la sine înțeles
că masa sângelui se mișcă într-un circuit închis, până să se ajungă la această
noțiune, a trebuit să treacă secole și cercetările în această direcție să
frământe multe genii științifice ca Hipocrate, Aristotel, Galen în Antichitate
și pe mulți alții, pe care îi vom cita ulterior, în timpurile moderne. Harvey
este primul care, uzând de metode experimentale minuțioase și strict
științifice, a înlăturat ereziile antemergătorilor lui, a reușit să descopere
întreg adevărul și mai ales, luptând cu mult curaj, să-l impună în mod
neîndoios întregii lumi științifice. El a avut de luptat, în primul rând, cu
concepțiile lui Galen care, până la începutul veacului al XVI-lea, constituiau
dogme inatacabile. Abaterea de la ele era considerată o impietate care putea fi
plătită uneori foarte scump.“
Profesorul Dimitrie Ionescu relatează că ideile eronate ale lui
Galen au dominat până în prima jumătate a secolului al XVI-lea, când apar
îndoieli asupra veridicității lor. Primul atac vine de la Andreas Vesalius
(1514–1564) care a demonstrat în cartea sa, „De corporis humani fabrica“
(Despre structura corpului uman) din 1543, că peretele dintre ventriculii
inimii este impermeabil. Miguel Servet (1509–1553), în scrierea sa apărută în
1553, „Reinstaurarea creștinismului“, neagă de asemenea viziunea anatomică
galenistă a „porilor interventriculari“ și oferă o reală descriere a
circulației pulmonare (sau mica circulație) fără însă a arăta experiențele pe
baza cărora ajunsese la descrierea sa. În 1559, Realdo Colombo din Pavia,
servindu-se de termenii lui Servet, descrie din nou circulația pulmonară, iar
Cesalpino din Pisa utilizează pentru prima dată cuvântul „circulație“ și descrie
circulația sângelui în vene. În 1574, Acquapendente descrie valvulele vaselor,
fără a-și da seama în mod exact de funcțiunea lor. Acestea erau progesele
făcute în cercetare asupra circulației sângelui în epoca în care Harvey studia
medicina la Padova, sintetiza profesorul Dimitrie Ionescu.
Harvey a expus primele cercetări încă din 1615, după numirea sa
ca profesor, dar a așteptat mai bine de zece ani până le-a publicat în cartea
sa „De motu cordis (…)“, preciza Dimitrie Ionescu în conferința sa, continuând
cu următoarele aprecieri: „Această carte nemuritoare este o operă perfectă și
impune și azi prin logica experiențelor, justețea concluziilor, prin precizia
stilului. Dacă nu găsim în ea tot adevărul (Harvey nu a descoperit capilarele,
microscopul nefiind încă inventat), ceea ce a descris a rămas perfect exact
până astăzi. Harvey efectuează minuțioase observații pe om și pe animale, a
disecat cu multă scrupulozitate inima și aparatul circulator al multor specii
de vertebrate, a recurs adesea la disecții și vivisecții pe animale observând
bătăile inimii la acestea. A injectat lichide la cadavre spre a reproduce jocul
valvulelor, a practicat ligaturi și secțiuni pentru a lămuri direcția
circulației sângelui în vene și artere. El a stabilit că inima se contractă ca
un mușchi al scheletelui, că partea activă este sistola, că inima lucrează ca o
dublă pompă de presiune, că auriculele se contractă sincron și contracția lor precede contracția
ventriculelor. A arătat că în vene sângele curge de la periferie spre
centru și invers în artere sub acțiunea
sistolei cardiace. Harvey calculează prin metode matematice cantitatea de sânge
pompată de inimă spre periferie și demonstrează că, în interval de o oră, inima
pompează în arborele arterial o cantitate de sânge de trei ori mai mare decât
greutatea corpului. Ce se întâmplă, deci, cu acest sânge? Nu poate rămâne în
vase sau în viscere, nu poate fi consumat de ficat (dogmă galenică). Deci
sigur, sângele revine la inimă prin vene. Se formează o mișcare circulară «quasi
circularis motus», sângele mișcându-se într-un circuit închis. Ceea ce arăt eu
acum – scrie Harvey – este atât de nou și nemaiauzit, încât mă tem nu numai că
voi căpăta blamul unora, dar îmi voi face din toată omenirea un inamic, atât
sunt de înrădăcinate ipotezele vechi. Și a avut dreptate“ – remarca în
conferința sa, profesorul Dimitrie Ionescu.
Adepți
ai noii viziuni
De la cercurile cărturărești până la cititorii obișnuiți au
aflat despre descoperirea lui Harvey odată cu intrarea acesteia în circuitul
lucrărilor internaționale și al publicațiilor autohtone. Descoperirea lui
Harvey s-a răspândit și în țara noastră datorită scrierilor străine sau locale,
a informațiilor străinilor stabiliți temporar în țară, a medicilor formați în
străinătate ori profesorilor formați în Occident.
Treptat, noile idei și-au câștigat tot mai mulți adepți și s-au
impus lumii medicale. Unul dintre propagatorii noii viziuni asupra circulației
sângelui a fost Alexandru Mavrocordat, tatăl viitorilor domnitori din țările
române, Nicolae și Ion Mavrocordat. Acesta a studiat medicina la Padova și a scris, în 1664, o lucrare foarte
apreciată, care a apărut în mai multe ediții. Menționăm, de asemenea, că
umanistul maghiar János Apáczai Csere, care a trăit la Alba Iulia și Cluj, în a
două jumătate a secolului al XVII-lea, a expus în lucrarea sa, „Enciclopedia
maghiară“, teoriile lui Harvey (V. L. Bologa, B. Duțescu, I. Ghelerter ș.a., Istoria
medicinii, Editura Medicală, 1963).
Publicarea lucrării lui Harvey – „Cercetarea anatomică despre
mișcarea inimii și a sângelui la animale“ –, tradusă integral în limba română,
va avea loc abia în 1958, la Editura Științifică, București și aparține dr. C.
Săndulescu, cu un studiu introductiv al dr. Gabriel Barbu. Abia atunci se
încheie ciclul includerii totale în literatura românească a operei marelui
fiziolog englez. Prin aceasta, literatura medicală românească s-a îmbogățit cu
un important izvor de istorie a științelor.