Newsflash
REUNIUNI

Patologia respiratorie, din nou în actualitate

de Demostene ŞOFRON - aug. 11 2023
Patologia respiratorie, din nou în actualitate

Subiecte extrem de interesante au fost discutate, recent, la cea de-a 14-a ediţie a Zilelor Medicale ale Ţării Oașului. Reuniunea medicală a avut tema „Patologia respiratorie – trecut, prezent și viitor”.

Subiectul patologiei respiratorii a mai fost discutat în 2014, iar reluarea lui confirmă actualitatea și necesitatea abordării sale în lumina noilor date. Anul acesta, de la începutul sezonului infecţiilor respiratorii au fost raportate 1.154 de cazuri de gripă confirmate de laboratoarele de specialitate, 51 de coinfecţii și 27 de decese asociate virusului gripal.

Au fost două zile dense (4-5 august), cu nu mai puţin de 24 de lucrări prezentate, urmate de diferite alte poziţii exprimate, toate la obiect.

Startul l-a dat conf. dr. Vasile Negrean, cu o prezentare despre semiologia aparatului respirator, în care a fost subliniată activitatea prof. dr. Ioan Goia, cel care a pus bazele semiologiei. Profesorul Negrean a vorbit despre importanţa semiologiei, dar și despre analiza durerii toracice. El a arătat că, dacă în trecut inspecţia toracelui era considerată o etapă importantă, astăzi palparea se efectuează doar izolat. În opinia sa, viitorul este cel al explorărilor imagistice.

Conf. dr. Milena Adina Man a vorbit despre pneumoniile interstiţiale, cu accent pe fibroza pulmonară idiopatică, cea mai frecventă și letală din această categorie. Patologia a fost contextualizată prin prezentarea cazului unui pacient de 66 de ani cu această afecţiune, aflat în continuare sub monitorizare. Subiectul a fost abordat și de dr. Ana Chiș, care și-a axat lucrarea pe pneumonia interstiţială difuză cu fenotip progresiv. Concluzia a fost că în aceste cazuri se impune testarea genetică, extrem de importantă pentru pacienţi, dar și pentru urmașii lor.

 

Sindromul viitorului

Extrem de interesantă a fost prezentarea dr. Nicoleta Motoc despre sindromul overlap BPOC-OSA, pe care îl consideră sindromul viitorului. Acesta este o afecţiune autoimună a ţesutului conectiv, pacientul prezentând simptome care provin de la două sau mai multe boli autoimune (sclerodermia sistemică, lupus eritematos sistemic, sindromul Sjogren), cu mortalitate la 10 ani de până la 50%.

Dr. Andreea Patrone a prezentat o situaţie a numărului de fibrobronhoscopii efectuate în judeţul Satu Mare, în ultimii ani. În anul 2020 au fost efectuate 280 de bronhoscopii (98 F/182 M; 11 cazuri au fost repetări, din care 10 au fost confirmate la a doua testare), pentru ca, un an mai târziu, numărul lor să crească la 375 (122 F/253 M; 96 de cazuri confirmate malign). În 2022 au fost efectuate 317 astfel de investigaţii (99 F/218 M; 74 de cazuri confirmate malign), iar în semestrul I al anului 2023, un număr de 144 (44 F/100 M, cu 40 de cazuri cu tumori bronhoscopice maligne). Medicul a prezentat și două cazuri: cel al unei femei de 59 de ani, cu diagnostic final de adenocarcinom bronhopulmonar, respectiv al unei paciente de 73 de ani, diagnosticată cu carcinom bronhopulmonar cu celule mici în stadiul III și cu clasă de risc C.

 

O relaţie greu de cuantificat

Patologia respiratorie la obezi și supraponderali a făcut obiectul prezentării susţinute de dr. Teodora Alexescu. Aceasta a subliniat că relaţia obezităţii cu infecţiile respiratorii este foarte greu de cuantificat. Ea a vorbit despre imunitate modificată, anomalii gazometrice preexistente, dar și despre asocierea hipertensiunii pulmonare (HTP) cu obezitatea. A fost adus în discuţie și „paradoxul obezităţii”, o relaţie nuanţată între obezitate și riscul/prognosticul cancerului pulmonar. 

Un veteran al simpozionului, dr. Florin Casoinic, a prezentat, anul acesta, algoritmul de diagnostic în sindromul pleural. A pus în discuţie datele fiziopatologice: creșterea permeabilităţii vaselor de sânge, creșterea presiunii hidrostatice microvasculare; etiologia revărsatului pleural; s-a pus accent și pe aspectul lichidului pleural.

În lucrarea „Principiile de management și tratament în bronșiectazii”, dr. Alina Ruscovan a vorbit despre principalele comorbidităţi ale acestei patologii: diabetul zaharat, metastaze, HTP, bolile hepatice, tulburările cognitive, boli vasculare periferice. Cauzele sunt multiple, de la imunodeficienţe, la boli inflamatorii sau afecţiuni ale căilor respiratorii.

Subsemnatul a prezentat o lucrare despre presa medicală, realizată de prof. dr. Marius Motocu în intervalul 1976-1979.

Evoluţia tuberculozei în contextul actual

Doctorul Sergiu Dănuţ Ioan a vorbit despre evoluţia endemiei de tuberculoză (TB) în contextul actual. România continuă să înregistreze cea mai mare rată de tuberculoză din UE. Nu trebuie uitat faptul că, în 2019, ţara noastră a raportat cele mai mari rate de TB în rândul copiilor cu vârsta între 0 și 4 ani. În 2022 au fost înregistrate 8.824 de cazuri faţă de 7.618 în 2021, potrivit datelor din Programul Naţional de Prevenire, Supraveghere și Control al Tuberculozei. Cele mai multe provin din mediul rural, iar cauzele sunt cunoscute. Strategia END TB a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii are în vedere îmbunătăţirea detectării precoce a TB prin depistarea activă a cazurilor, prin accesul la medicamente anti-TB. În strategie au fost incluse gestionarea reacţiilor adverse, strategiile locale sau judeţene care să integreze activitatea de control al TB și, nu în ultimul rând, implicarea presei în campaniile de informare.

 

Astmul bronșic și alergiile alimentare

Gestionarea astmului bronșic, dar și riscurile care pot apărea în cazul suprapunerii dintre astm și alergiile alimentare au fost și ele discutate în cadrul reuniunii medicale. O noutate în tratarea astmului bronșic o constituie terapia în cinci trepte, despre care a vorbit dr. Emil Naghi: fără medicaţie, cu un singur medicament, tratamentul pacienţilor care nu pot fi controlaţi cu doze mici de CSI (corticosteroizi inhalatori), gestionarea pacienţilor care nu pot fi controlaţi în treapta terapeutică 3, respectiv în treapta terapeutică 4.

Interesantă a fost și prelegerea despre manifestările respiratorii în alergiile alimentare, susţinută de dr. Mirela Perne. Aceasta a evidenţiat faptul că pacienţii cu astm bronșic și cu alergii alimentare prezintă un risc crescut de morbiditate și mortalitate. S-a vorbit și despre tratamentul astmului asociat cu alergiile alimentare, despre cel al rinitei asociate alergiilor alimentare, dar și despre tratamentul anafilaxiei asociate alergiilor alimentare. În ceea ce privește alimentele ce favorizează apariţia alergiilor alimentare, acestea continuă să fie arahidele, nucile, peștele, crustaceele, ouăle, laptele, seminţele de orice fel, grâul, soia.

Imagistica în biopsia nodulilor pulmonari

Fereastra ecografică este obligatorie pentru ecoghidarea biopsiilor pulmonare, a arătat dr. Nicolae Rednic în lucrarea sa despre puncţia biopsie transtoracică ecoghidată a nodulilor pulmonari. Potrivit acestuia, rezultatele obţinute sunt edificatoare pentru eficienţa diagnostică, pentru detectarea leziunilor benigne, dar și pentru detectarea cancerului pulmonar. Se ajunge la creșterea performanţei prin pasaje multiple CEUS (ecografie cu substanţă de contrast), ceea ce îmbunătăţește selectarea ţintei și calitatea specimenului recoltat.Intervenţia are accesabilitate mare, eficienţă de peste 90% și o rată mică a complicaţiilor (sub 1%). Printre riscuri menţionăm: hemoragie după biopsia CT-ghidată, însămânţare tumorală, embolism aeric sau chiar deces. De asemenea, există o variabilitate foarte mare între spitale privind utilizarea ei, a concluzionat medicul amintit.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe