Newsflash
Internaționale

Primul episod psihotic trebuie investigat prin RMN cerebral

de Dr. Mariana MINEA - iul. 21 2023
Primul episod psihotic trebuie investigat prin RMN cerebral

Toţi pacienţii care suferă un prim episod psihotic ar trebui să fie investigaţi prin RMN, ca prim pas al rutinei protocolului, sugerează un grup de specialiști format din șapte britanici și doi germani.

În acest fel, medicii ar putea descoperi patologii cerebrale organice care generează psihoză și care necesită un tratament ţintit.

Potrivit unui review pe care l-au publicat în JAMA și care a implicat peste 1.600 de pacienţi, investigaţia prin RMN a descoperit o patologie organică la aproximativ 6% dintre persoanele cu un prim episod psihotic. Afecţiunile descoperite au inclus encefalite, tumori cerebrale, infecţii, accident vascular cerebral sau demenţă. Cercetătorii au calculat că este nevoie de 18 pacienţi scanaţi pentru a descoperi un caz relevant clinic.

„Pacienţii care se prezintă cu psihoză pot avea o altă afecţiune responsabilă pentru aceste simptome, care poate fi depistată cu ajutorul examenului RMN. Motivul pentru care investigaţia este atât de importantă este că, în această categorie de pacienţi, cauza poate fi tratabilă și reversibilă, însă fereastra pentru o intervenţie de succes poate fi relativ îngustă”, a explicat pentru The Guardian dr. Graham Blackman, psihiatru și asistent la Universitatea Oxford, prim autor al cercetării. El a dat exemplul unor pacienţi cu tumori cerebrale descoperite după câteva luni de la primul episod psihotic. Perioadă în care ei nu au primit tratament oncologic.

Psihoza presupune delir, pierderea contactului cu realitatea. 

Nevoia unei abordări noi în psihiatrie

În urmă cu două luni, The Guardian o cita pe dr. Belinda Lennox, șefa catedrei de Psihiatrie la Universitatea Oxford, spunând că o mică parte din bolile psihice ar putea fi cauzate de fenomene autoimune. Echipa sa a descoperit în cadrul unei cercetări că unul din 12 pacienţi care s-au prezentat cu un prim episod de psihoză avea anticorpi despre care se știe că atacă neuronii. Aceștia pot genera encefalită, afecţiune care debutează în aproape toate cazurile cu simptome psihiatrice. Studiul, oprit din cauza pandemiei, a fost relansat recent, continuând cu administrarea de imunoterapie pacienţilor. 

Dr. Lennox crede că alterarea răspunsului imun la nivelul creierului joacă un rol și în alte patologii psihiatrice, precum tulburarea bipolară și psihoza postnatală. „Psihozele reprezintă un grup de tulburări. Unele sunt de neurodezvoltare, altele afectează persoane cu experienţe de viaţă potrivnice, care le conferă o vulnerabilitate. Pentru alţi oameni vorbim despre o cauză infecţioasă. Avem nevoie de o schimbare sistematică în felul în care evaluăm și tratăm persoanele cu boli psihice grave”, a subliniat medicul. Acesta speră că,  dacă studiul va dovedi eficienţa imunoterapiei, el va ajuta la modul în care sunt privite psihozele și va stimula dezvoltarea de tratamente noi. Din anii ’50, nu s-au mai dezvoltat medicamente cu adevărat noi pentru tratarea schizofreniei și a psihozelor în general, iar cele existente sunt simptomatice, în lipsa unei evoluţii în înţelegerea cauzelor acestor patologii.

 


Notă autor:

https://mhm.bz/o5WAL
https://mhm.bz/X1Bth 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe