Recent, am intervievat-o pe prof. dr. Ruxandra Jurcuţ într-un moment deosebit – la evenimentul de celebrare a Zilei Internaţionale a Femeilor și Fetelor în Știinţă. Cu această ocazie au fost anunţate cele cinci câștigătoare ale burselor L’Oréal-UNESCO pentru femei de știinţă din acest an. Dr. Jurcuţ nu doar că a fost prima câștigătoare din România a acestor burse, ediţia din 2009, dar este și membră a juriului ce analizează proiectele de cercetare care aplică pentru finanţare.

Cum se vede, după ani și ani, câștigarea unei burse de cercetare L’Oréal-UNESCO?

Nu știam mai nimic în 2009 despre cum e să fii bursier L’Oréal-UNESCO. A fost prima competiţie, a părut ceva extrem de ofertant și de interesant într-o perioadă în care ne obișnuiserăm că granturile și diversele forme de finanţare sunt esenţiale pentru a face cercetare. Era o perioadă destul de grea și era nevoie de bani pentru cercetare, cum este nevoie tot timpul. Și faptul că a existat o astfel de competiţie a fost un moment de neratat. Așa că am aplicat cu un proiect un pic „avant la lettre” faţă de ce am făcut ulterior, de testare genetică pentru trombofilii. Am fost multe aplicante, aproape 100, și era o singură bursă (acum sunt cinci, care se acordă atât pentru „știinţele vieţii”, cât și pentru „calculatoare” – n.r.). Când am aflat că am câștigat, mi s-a părut extraordinar.

Privind în urmă acum, mi se pare că a fost un moment de cotitură, de descoperire, pentru că până atunci mă ocupasem cu alte lucruri. Făcusem multă imagistică în cardiologie, începuse să mă pasioneze subiectul bolilor genetice, dar, de fapt, eram foarte la început în această zonă. Era o intersecţie între ceea ce făcusem până atunci și ceva nou. Iar ulterior am intrat cu totul în zona aceasta, a bolilor genetice. Câţiva ani mai târziu am organizat, am acreditat și coordonez și acum centrul dedicat bolilor cardiovasculare genetice, singurul din România la ora actuală. Ca urmare, cred că există un fir roșu aici.

Cât de încrezătoare eraţi în propriile forţe?

N-aș spune că nu-mi cunoșteam puterile. Aveam atunci, în 2009, deja în spate un CV care includea câteva granturi, publicaţii, experienţa unor stagii la Universitatea din Leuwen, la Universitatea din Lyon. Avusesem inclusiv una dintre ocaziile de a înţelege cât de important este know-how-ul din străinătate, dar și dorinţa de a-l aduce în România. Da, cred că e important să ne cunoaștem valoarea, puterea și să mergem cu încredere înainte în proiectele la care visăm. Bineînţeles că asta nu înseamnă că nu știam cât de importantă poate fi valoarea celorlalte competitoare și cât de mult îmi doream să folosesc această oportunitate pentru încă un pas înainte.

Provocarea de a ajuta cazuri noi și diferite

Sunteţi coordonatoarea Centrului de Expertiză pentru Boli Cardiovasculare Genetice Rare din cadrul Institutului „Prof. dr. C.C. Iliescu”. Ce vă place cel mai mult în ceea ce faceţi?

Noutatea, provocarea permanentă de a ajuta de fiecare dată un caz nou și diferit. Faptul că nu e repetitiv. Nicio zi nu e la fel!

Există ceva ce nu vă place?

Finanţarea. În România, excelenţa, cercetarea, chiar și medicina sunt extrem de slab finanţate și susţinute. Asta rămâne o realitate și e foarte trist că mă văd nevoită să spun acest lucru.

Ne mai lipsește altceva în afară de bani pentru a face mai multă cercetare în România?

Sunt sigură că dacă am avea finanţare, lucrurile ar putea evolua într-un mod exponenţial. Pentru că avem foarte mulţi oameni deștepţi, avem foarte multă voinţă, suntem mulţi care vrem să mergem înainte. Cred că e singurul lucru care ne lipsește. Restul putem să facem singuri.

În România sunt peste 70% femei în medicină, faţă de alte ţări vestice, unde proporţia între sexe este mai echilibrată. Ne avantajează, ne încurcă?

Cred că ne avantajează, totuși. E adevărat, de multe ori, când mergeam la conferinţe americane sau occidentale, se discuta și încă se discută mult despre dezechilibrul în defavoarea femeilor. Nu-l înţelegeam în profunzime, pentru că în România acest echilibru nu este de aceeași natură. Există probleme și e mult de povestit despre „tavanele de sticlă” care pot exista ici și colo, dar nu neapărat în medicină sau măcar nu peste tot. Ţările est-europene și multe dintre cele asiatice au această particularitate, a procentajului mare de femei în medicină și chiar și în alte știinţe.

Deșertificarea medicală nu s-a născut în România

Vedeţi o problemă în faptul că, în ultimii ani, la rezidenţiat se evită sau chiar se refuză specialităţile așa-zis grele?

Ne întoarcem la discuţia despre finanţare și condiţiile de practicare a profesiei. Lucrurile nu sunt numai în România așa. Noţiunea aceasta, de deșertificare medicală, nu s-a născut în România. Din păcate, afectează și specialităţi obișnuite, cum ar fi medicina de familie. La asta se adaugă, în plus poate, tendinţa de a te feri de specialităţi cu risc foarte mare pentru medic și pacient, riscul de malpraxis, și faptul că în România există o tendinţă de a judeca lucrurile fără precizia necesară.

Cred că rezervorul de entuziasm și inteligenţă pe care îl are România este excepţional și nesecat.

Faptul că aţi jurizat proiecte de cercetare în toţi anii aceștia este de natură să ne dea speranţe? Cât de solid este rezervorul de fete, de femei care vor să meargă pe drumul cercetării știinţifice?

Fără doar și poate e solid. Văd asta în competiţii, în profesia mea, în alte burse de cercetare. Cred că rezervorul de entuziasm și inteligenţă pe care îl are România este excepţional și nesecat. În aceeași măsură, cred că guvernarea și toţi cei care au posibilitatea să ofere condiţiile de dezvoltare au o datorie absolut evidentă să încurajeze, să finanţeze continuu și previzibil. Știm toţi că avem nevoie de o cotă mult mai mare din PIB pentru cercetare, ca și pentru sănătate și educaţie, pe care România ar trebui să o ofere.

Ce părere aveţi de cercetarea în domenii mai „frivole”, cum este, de exemplu, industria frumuseţii?

Cred că e foarte necesară. Mai ales noi, ca femei, apreciem cel mai bine faptul că, atât timp cât folosești produse cosmetice, îţi dorești ca ele să fie bine formulate și sănătoase pentru corpul tău. În același timp, să nu implice cercetare pe subiecţi umani, dar nici pe animale care să sufere din această cauză. O cercetare bine făcută duce la un produs care mulţumește pe toată lumea din mai multe puncte de vedere.

Mesaj de Ziua Internaţională a Femeii

Interviul apare la data de 8 martie. Vă rugăm să transmiteţi un mesaj către colegele dv. profesioniști în Sănătate.

Cred că femeile din România, din sistemul sanitar și nu numai, au toate motivele să fie mândre de profesiile lor, de felul cum și le fac. Să fie puternice, să fie curajoase chiar dacă există și adversităţi. Cred că suntem acolo unde suntem dintr-un motiv bun. La mulţi ani!

Ce întrebare așteptaţi de mult să vi se pună, dar întârzie să apară?

Asta e o întrebare grea. Poate aceasta era întrebarea pe care o așteptam! Vă voi răspunde invers. Mi se pune des o întrebare la care e foarte greu de răspuns și cred că aici e locul unde noi, ca femei, ar trebui să ne unim, în jurul acestei întrebări: cum să reușim să facem performanţă acolo unde suntem, făcând în același timp tot ceea ce ne dorim pentru familiile noastre, pentru copiii noștri, pentru noi însene? Păstrând acel echilibru – despre care unii încep să spună că nici n-ar trebui să existe – între muncă și viaţa personală. Cred că acesta e un punct de plecare pentru multă reflecţie, de care avem nevoie.