Newsflash
Știri

Record Guinness, în cea mai mare expediție medicală pe Vf. Omu

de L. Budin - iun. 13 2023
Record Guinness, în cea mai mare expediție medicală pe Vf. Omu

Aproape 800 de medici, asistenți, psihologi, farmaciști, infirmieri au format, la altitudine, un cromozom uman, realizare omologată de Guiness World Records.

MedLife a organizat sâmbâtă, 10 iunie, cea mai mare expediție medicală cu destinația Vârful Omu (2507 m). Aproape 800 de medici, asistenți, psihologi, farmaciști, infirmieri și alți membri ai personalului medical și auxiliar din Grupul MedLife, dar și din câteva unități sanitare de stat din întreaga țară, au escaladat al 11-lea vârf ca înălțime din România, sub conducerea unor ghizi montani cu experiență. 

 

 

Exercițiu de sănătate colectivă

Evenimentul a fost gândit ca un exercițiu de sănătate colectivă, nicidecum o competiție, toți participanții la expediție fiind considerați învingători, se arată într-un comunicat. 

Totul a început de la forța unei idei: cum ar fi dacă am organiza prima expediție medicală pe munte. S-a dovedit că niciun vis nu este prea mare pentru noi și că un număr uluitor de cadre medicale au crezut în el, participarea tuturor fiind una voluntară. Am depășit provocările vremii, am depășit limitele fizice și iată că, împreună, am depășit un record mondial. Curajul, spiritul de echipă și dorința de a reuși au fost ingredientele care ne-au adus la înălțime. Le mulțumim tuturor autorităților implicate pentru că au avut grijă de siguranța noastră, contribuind astfel la acest moment unic”, a declarat Nicolae Marcu, director de Sănătate și Operațiuni în cadrul MedLife. 

În funcție de nivelul de pregătire, participanții la cea mai mare expediție medicală cu destinația Omu au parcurs trei trasee, cu grade diferite de dificultate, organizați fiind în grupuri de 25 de persoane. Startul traseului ușor a fost de la Cabana Babele, având distanța de 11 km (dus-întors) și o diferență de nivel de 500 m. Traseul intermediar a presupus traversarea Masivului Bucegi de la Cota 2000 până la Vf. Omu – distanță de 22 km (dus-întors) și diferență de altitudine de peste 1.000 m. Traseul dificil s-a desfășurat de la Cabana Gura Diham către Vârful Omu prin Valea Cerbului, având o lungime de 17 km (dus-întors) și o diferență de nivel pozitivă de peste 1.500 m. 

 

 

Imaginea unui cromozom uman

Ajunse în vârf, 756 de persoane -  membrii personalului medical și auxiliar - , s-au așezat în forma unui cromozom uman, în culorile drapelului național. Reprezentantul Guiness World Records, Parvin Patel, care a parcurs traseul montan până la Vf. Omu, a omologat recordul pentru cea mai mare imagine a unui cromozom uman. Recordul anterior a fost înregistrat în 2019 și a aparținut unui grup de 415 de persoane din India. 

Pentru acest record este necesar să fie îndeplinite o serie de condiții, iar voi ați reușit să-l doborâți pe cel inițial formând cea mai mare imagine umană a unui cromozom uman”, a menționat Pravin Patel, reprezentant Guiness World Records, la înmânarea certificatului.

Siguranța tuturor participanților a reprezentat încă de la început o prioritate pentru organizatori. Tocmai de aceea, un grup de 40 de ghizi profesioniști, oameni cu experiență care au coordonat nenumărate expediții naționale și internaționale, a însoțit participanții la expediția medicală pe Vf. Omu. 

Printre alte nume sonore care au însoțit expediția se numără Horia Colibășanu și Marius Gane, alpiniști români care au escaladat vârfuri de peste 8.000 m. De asemenea, pe toată durata expediției, organizatorii au fost în strânsă legătură cu Salvamont România și Jandarmeria Montană pentru o bună desfășurare a evenimentului. 

Reprezentanții MedLife aduc mulțumiri tuturor autorităților implicate: Salvamont România, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova „Colonel Alexandru Enescu”, Stația Meteorologică Vf. Omu, Parcul Național Bucegi, Consiliul Județean Prahova, Primăria Bușteni, Primăria Sinaia, Telegondola Sinaia și Telecabinele Bușteni și Peștera. 

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe