Newsflash

REUNIUNI


Punctul de întâlnire: Spitalul Moinești

de Prof. dr. Alexandru Vlad CIUREA - iul. 29, 2022

Peste 600 de persoane au participat anul acesta la Zilele Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenţă Moinești. Unul dintre punctele de interes ale manifestării știinţifice l-a constituit transmiterea în direct a unor intervenţii chirurgicale.

Este nevoie de o nouă lege a sănătăţii mintale

de Demostene ŞOFRON - iul. 29, 2022

În psihiatrie, noile direcţii trebuie să se axeze pe cercetare, decizii politice – mai ales în ceea ce privește elaborarea unei noi legi a sănătăţii mintale –, suport pentru pacienţi, educaţie, avându-se permanent în vedere axa tripartită bio-psiho-socială.

Investiţi în alegeri alimentare sănătoase!

de Demostene ŞOFRON - iul. 15, 2022

Comportamentul alimentar al adultului sau importanţa nutriţiei pentru viața de cuplu sunt câteva dintre subiectele discutate, la cea de-a doua ediţie a conferinţei Dietetician.ro.

WebMed 2: boala hemoroidală

de Florentina Ionescu - iul. 15, 2022

Săptămâna aceasta a avut loc al doilea episod dintr-o serie de întâlniri live, online, organizate de Viaţa Medicală și MedicHub, în parteneriat cu Enayati Medical City, în folosul pacienţilor.

Sistemul endocrin, implicat în 400 de boli rare

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - iul. 15, 2022

Peste 1.500 de substanţe care contribuie la creșterea incidenţei unor afecţiuni, precum cancerele tiroidiene, obezitatea sau diabetul zaharat, au atras atenţia experţilor reuniţi la Milano, acolo unde a fost lansată și Ziua Europeană a Hormonilor.

Disfuncţia barierei epiteliale indusă de urbanizare și modernizare

de Dr. Irena Pintea - iul. 15, 2022

O nouă ipoteză în patogeneza afecţiunilor alergice a fost analizată la Congresul Academiei Europene de Alergologie și Imunologie Clinică (EAACI), desfășurat la Praga în perioada 1-3 iulie a.c.

Factorii de risc și cauzele bolii hemoroidale, în discuție live cu specialiștii

de Florentina Ionescu - iul. 13, 2022

Șef lucr. dr. Remus Sebastian Șipoș, medic primar Medicină de Familie, și invitații săi au răspuns aseară live întrebărilor venite din partea internauților. Tema webinarului WebMed a fost boala hemoroidală.

Inovaţia medicală își dă întâlnire la Oradea

de Elena Ovreiu - iul. 8, 2022

Subiecte precum utilizarea AI pentru eficientizarea imunohistochimiei sau managementul situaţiilor de urgenţă cu ajutorul soluţiilor de digitalizare, vor fi discutate în această toamnă la Oradea.

Rolul driving pressure în ATI

de Dr. Otilia REGUȘ-SESERMAN - iul. 8, 2022

Managementul fluidelor și al hipoxemiei în chirurgia toracică reprezintă o provocare pentru specialistul în Anestezie și Terapie Intensivă.

WEBMED 2. Boala hemoroidală - cauze, terapie, pericole ascunse

de Redacția Viața Medicală - iul. 6, 2022

WEBMED, webinarul gratuit cu medici care răspund întrebărilor pacienților, revine marți, 12 iulie, de la 18:00, cu tema: „Boala hemoroidală - cauze, terapie, pericole ascunse".

Abordarea multidisciplinară a cancerelor ginecologice

de Demostene ŞOFRON - iul. 1, 2022

Cu un program dens și bine structurat, conferinţa naţională „Consens și controverse în managementul cancerelor ginecologice” a adus în discuţie cele mai noi tehnici și tratamente utilizate în domeniu.

Et in... Sinaia ego!

de Dr. Virgil RĂZEŞU - iul. 1, 2022

Implicarea medicilor tineri la recentul Congres al Societăţii Române de Chirurgie stă mărturie că educaţia și formarea lor sunt pe mâini bune.

WebMed. Prima dezbatere live între specialiști în beneficiul pacienților

de Redacția Viața Medicală - iun. 27, 2022

Viața Medicală și MedicHub, în parteneriat cu Enayati Medical City, vă invită să urmăriți live prima dezbatere între SPECIALIȘTI în beneficiul PACIENȚILOR, în data de 30 iunie 2022.

Conferința Națională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI” are loc în iulie

de Florentina Ionescu - iun. 27, 2022

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță că în perioada 6-9 iulie a.c. va avea loc  Conferința Națională „Tehnologia & IHealth în Medicina Secolului XXI”.

WebMed. Prima dezbatere live între specialiști în beneficiul pacienților

de Redacția Viața Medicală - iun. 27, 2022

Viața Medicală și MedicHub, în parteneriat cu Enayati Medical City, vă invită să urmăriți live prima dezbatere între SPECIALIȘTI în beneficiul PACIENȚILOR, în data de 30 iunie 2022.

GASTRO 2022: 30 iunie – 2 iulie, la București

- iun. 24, 2022

Congresul Național de Gastroenterologie, Hepatologie și Endoscopie digestivă, ajuns la cea de a 41-a ediție, va avea loc în format hibrid.

Premieră în România: Drenaj biliar prin peretele gastric

de Demostene ŞOFRON - iun. 24, 2022

Mai multe proceduri, unele în premieră, au fost prezentate la cea de-a 9-a ediţie a Congresului European de Ecoendoscopie. Un subiect aparte l-au constituit tehnicile de ecoendoscopie terapeutică.

Cercetarea și inovaţia, mai aproape de asociaţiile de pacienţi

de Prof. dr. Dan L. DUMITRAŞCU - iun. 24, 2022

Cu un program foarte dens, Conferinţa ESCI 2022 a reunit experţi de talie mondială care au adus în discuţie cele mai noi informaţii din biomedicină și nu numai.

Prevenirea și tratarea leziunii renale acute postoperatorii

de Dr. Otilia REGUȘ-SESERMAN - iun. 24, 2022

Unii pacienţi care trec printr-o intervenţie chirurgicală sunt la risc de a dezvolta leziune renală acută postoperatorie. Profilaxia acesteia trebuie cunoscută, și nu doar de către medicul ATI-ist.

Dezbatere despre trasabilitatea și controlul igienei în unitățile sanitare

de Florentina Ionescu - iun. 22, 2022

Dezbaterile ANMCS „Ora Calității” continuă și vinerea aceasta, evenimentul ajungând la ediția 34.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe