OAMGMAMR filiala Bucureşti a publicat vineri tematica și bibliografia examenului de grad principal pentru asistenți medicali generaliști, moașe, asistenți medicali, surori medicale și oficianți medicali – sesiunea 2020.
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - Filiala București a anunțat că desfășoară o cercetare în rândul profesioniștilor din sănătate, pentru a afla care este impactul pe care pandemia îl are asupra lor.
În contextul pandemiei de COVID-19, asistențiilor medicali și moașelor din Filiala București a OAMGMAMR li se oferă consiliere, suport psihologic și formare profesională continuă.
Comisia Europeană (CE) a publicat, la 11 mai 2020, Raportul privind punerea în aplicare a anumitor elemente noi introduse de Directiva 2013/55/UE, care modifică Directiva 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale.
Pandemia actuală a demonstrat valoarea profesiei de asistent medical și contribuţia asistenţilor medicali în toate domeniile, de la îngrijirile comunitare până la cele intensive.
Anul 2020 a fost desemnat de OMS ca Anul Internaţional al Asistentului Medical și al Moașei, Ziua Internaţională a Moașei și Ziua Internaţională a Asistentului Medical fiind celebrate la 5 mai și, respectiv, 12 mai.
În contextul epidemiologic actual, educația la distanță se dovedește a fi singura metodă de educaţie continuă care permite respectarea recomandărilor privind limitarea răspândirii noului coronavirus.
Acum, mai mult ca niciodată, lumea are nevoie ca asistenții medicali să lucreze la întreaga dimensiune a educației și pregătirii lor. Raportul „Situația profesiei de asistent medical la nivel mondial 2020: investiții în educație, locuri de muncă și leadership” apare într-un context special.
În contextul generat de pandemia de COVID-19 în țara noastră, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali sunt expuși frecvent la diverși factori de stres, așa că și acești profesioniști din domeniul medical au nevoie de consiliere psihologică.
Ziua de 5 mai este declarată Ziua Internațională a Moașelor, iar președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAGMAMR) – filiala București, Doina Carmen Mazilu, a susținut un discurs cu această ocazie, pentru a aminti cât de important este rolul moașelor în sistemul de sănătate.
Președintele Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – filiala București, Doina Carmen Mazilu, a vorbit recent despre rolul important al asistenților medicali în ceea ce privește comunicarea către populație a informațiilor despre vaccinare.
Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) a lansat raportul intitulat Nurses: A Voice to Lead – Nursing the World to Health, în sprijinul asistenţilor medicali din prima linie, în contextul pandemiei de COVID-19 și în pregătirea Zilei internaţionale a asistenţilor medicali ce va fi sărbătorită la data de 12 mai 2020.
OAMGMAMR donează 1 milion de lei pentru achiziţionarea de echipamente de protecţie pentru asistenţii medicali aflaţi în prima linie a crizei COVID-19.
Cu toţii suntem conștienţi de rolul vital pe care dumneavoastră, asistenţii medicali și moașele, îl aveţi în această perioadă încercată de mari provocări.
Dificultățile cu care se confruntă sistemul de sănătate, dinamica nevoilor de îngrijire, cu accent puternic pe prevenție și promovarea sănătății, constituie, fără îndoială, contextul oportun pentru stimularea și susținerea inițiativelor antreprenoriale ale asistentului medical.
Anul 2020 reprezintă o oportunitate importantă pentru eliminarea obstacolelor ce împiedică asistenții medicali din toată lumea să lucreze folosindu-și întregul potențial.
Papa Francisc a vorbit despre Anul Internațional al Asistentului Medical și Moașei, în timpul unei predici în fața a mii de pelerini, în Piața Sfântul Petru, lăudând munca și dedicarea asistenților medicali.
Asistenții medicali reprezintă cel mai mare grup de profesioniști din domeniul sănătății, cărora li se cere adesea să lucreze în situații dificile, cu resurse limitate și în medii complexe.
Investiția în asistenții medicali și moașe este esențială pentru îmbunătățirea sănătății la nivel global.
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) a organizat vineri conferința de finalizare a proiectului POLMED. Acesta a fost implementat pe o perioadă de 16 luni și a implicat mai multe activități.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe