În curtea Spitalului Smeeni din judeţul Buzău a fost construită o bază ultramodernă de recuperare medicală, care va oferi sprijin unei palete largi de pacienţi.
De la comedie la film istoric, producţia românească de film e mai prezentă ca niciodată pe ecrane. Nu e de ratat nici filmul biografic despre muzicianul Bob Marley.
La nivelul Spitalului Județean de Urgență Bacău se are în vedere construirea unui Centru de îngrijiri paliative și recuperare pediatrică, clădirea urmând să aibă o suprafață de 6.000 mp și un regim de înălțime D+P+3E parțial.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Programul de combatere a mortalităţii infantile va fi extins de Organizația „Salvaţi Copiii” România, în principal prin asigurarea accesului la servicii medicale în timpul sarcinii pentru mamele vulnerabile, inclusiv cele minore.
Un proiect care vizează reabilitarea energetică pentru corpul A de clădire al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca va beneficia de finanțare din fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 16.259.939 lei, TVA inclus.
Singurele două centre publice din județul Cluj care asigură servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu pentru persoane adulte cu dizabilități vor fi dotate şi modernizate cu fonduri europene.
Ce alegeţi ca tratament antidepresie? O comedie cu Micutzu în rolul principal sau una franţuzească? Avem și o propunere dramatică, sigur vă va plăcea!
Sâmbătă, 5 ianuarie, a avut loc primirea celei de-a doua grupe de asistenţi medicali din Iordania care vor efectua un program de instruire în asistenţa medicală de urgenţă la Târgu Mureș.
Persoanele care au suferit traumatisme, intervenţii chirurgicale, accidente vasculare cerebrale sau afecţiuni reumatismale vor avea la dispoziţie un spaţiu specializat de recuperare.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, în ședința de Guvern, extinderea programului de compensare cu 90% a preţului medicamentelor pentru pensionari, prin creşterea numărului celor care vor beneficia de această facilitate.
Pentru realizarea programului de kinetoterapie după ligamentoplastie trebuie stabilit și respectat un traseu terapeutic bine pus la punct.
Fabulosul personaj din „Charlie și fabrica de ciocolată” revine pe ecran, întruchipat de Timothée Chalamet. Și avem și comedii proaspete, ba chiar și cu pisici!
Peste 1.300 de femei au fost investigate în Centrul Regional de Screening din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara, peste 12% dintre paciente fiind depistate cu cancer de sân.
Exerciţiile de recuperare efectuate pe muzica preferată pot crește neuroplasticitatea.
Concursul se adresează tuturor celor care au ca hobby fotografia – de la cadrele didactice, la personalul administrativ și studenți.
Înainte de 1 septembrie 2023, Programul Naţional de Vaccinare conţinea referinţe pentru copii și adolescenţi, precum și pentru grupele populaţionale la risc (în cazul vaccinării antigripale) și situaţiile epidemiologice speciale.
UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a fost gazda workshopului regional „Evaluarea tehnologiilor medicale în context național” din cadrul proiectului „HEALTHESIS - program postuniversitar de formare în economia sănătății”.
Andreea Bădală semnează designul pentru noua colecție a unei companii românești de lenjerie compresivă post-operatorie, companie prezentă în peste 20 de țări.
Weekendul aduce pe ecrane un documentar despre Nora Iuga, scriitoarea interzisă de comuniști pentru „erotism morbid”, dar și un nou capitol din „Jocurile foamei”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe