Asociația OncoPacienților „Phoenix” din București se implică și vara aceasta într-o nouă ediție a campaniei „Soare fără pete”, menite să tragă un semnal de alarmă în privința cancerului de piele.
Diagnosticul de melanom cutanat vine cu multiple schimbări și provocări, pe diferite planuri. Afectează viaţa de zi cu zi a pacientului, mai ales că înseamnă, de multe ori, o navigare dificilă prin spitalele de stat.
La începutul lunii mai scriam despre proiectul „Ochi de lumină” de la Institututul Oncologic București, prin care este în curs de amenajare una dintre curțile interioare ale unității.
Colegiul Medicilor din România vine cu noutăți în ceea ce privește mijloacele de votare în cadrul alegerilor ce vor avea loc în septembrie și octombrie 2023.
Invitați vor fi specialiști din domeniul medical, persoane care vor vorbi despre terapiile integrative precum și pacienți.
Asociația Melanom România vine cu noutăți luna aceasta, pentru pacienții cu melanom ocular inoperabil în stadiul metastastic.
Vă prezentăm mesajul Colegiului Medicilor din Municipiul București, cu ocazia Zilei Internaționale a Medicinei de Familie. Această zi a fost marcată vineri, 19 mai.
Asociația Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) continuă în acest an, cu ocazia Zilei Internaționale a luptei împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale (BII), campania „Generațiile BII”.
Hubul încurajează cercetătorii şi antreprenorii români să dezvolte soluţii novatoare pragmatice pentru priorităţile din domeniul sănătăţii.
Burnout: epuizarea puterii psihice ori emoţionale sau a motivaţiei, de obicei ca rezultat al stresului prelungit sau al frustrării prelungite.
La o întâlnire a medicilor hematologi din zona de nord a țării au fost prezentate terapiile care au revoluționat tratamentul bolnavilor cu leucemie.
Rezultatele unui studiu online arată că 57% dintre copii se plâng de durere de cap cel puțin o dată pe lună, frecvența accentuându-se cu folosirea în exces a ecranelor.
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România anunță organizarea mai multor campanii gratuite de testare pentru depistarea persoanelor infectate cu virusul hepatitic B sau C.
Asociaţia Blondie, prin zborurile pe care le organizează peste hotare, vine în ajutorul micilor luptători, unii dintre ei abandonaţi în spitale.
La Târgu Mureș se desfășoară prima serie de pregătire a personalului operativ cu atribuții de coordonare și conducere a intervențiilor (curs de tip „COS-DSM” – „Comandant Operațiuni de Salvare – Director Salvări Medicale).
În luna mai, una dintre curțile interioare ale Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București va fi amenajată.
Asociația Inițiativa Prelungirea Ghencea cere sprijinul autorităților responsabile pentru crearea unui parc-pădure urbană în sectorul 6 al Bucureștiului, pe un teren de 84 de ha care aparține statului român.
Asociaţia Moaşelor Independente organizează pe 6 mai conferinţa internaţională „Rolul moaşei în sănătatea femeii. Realităţi şi perspective în România”.
În ultimele două săptămâni, aproape 20 de persoane au solicitat ajutorul medicilor de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara după ce au fost mușcate de căpușe.
Asociația Română de Educație în Alergii și Asociația „Din grijă pentru copii” celebrează Ziua mondială a astmului printr-un eveniment caritabil organizat la Galeriile Artmark.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe