Newsflash

Rezultate căutare « cercetare stiintifica »


Program de rezidență în instituții de cercetare, destinat jurnaliștilor științifici

de Florentina Ionescu - apr. 18, 2023

Consiliul European pentru Cercetare a selectat un partener pentru inițiativa sa în materie de jurnalism de știință.

Plantele emit sunete când sunt stresate

de L. Budin - apr. 13, 2023

Plantele comunică, dar pe frecvențe prea înalte pentru urechea umană. Cercetătorii de la Universitatea din Tel Aviv au reuşit să înregistreze şi să analizeze astfel de sunete pentru prima oară.

Comisia Europeană: peste 260 de milioane de euro vor fi alocate cercetătorilor

de Florentina Ionescu - apr. 13, 2023

Bursele postdoctorale MSCA se acordă și anul acesta. Astfel, peste 260 de milioane de euro vor fi acordate, pentru a le permite cercetătorilor să desfășoare activități de cercetare de frontieră în întreaga lume.

Ţigările electronice cu mentol, mai dăunătoare pentru plămâni

de L. Budin - apr. 12, 2023

Vaparea ţigărilor electronice cu aromă de mentă este asociată cu o funcţie pulmonară deficitară, comparativ cu dispozitivele fără mentol utilizate pentru inhalare, arată un studiu recent.

Parteneriat în premieră pentru dezvoltarea studiilor clinice în România

de L. Budin - apr. 5, 2023

Şase instituţii reprezentative din domeniul cercetării medicale au încheiat în premieră un parteneriat pentru dezvoltarea studiilor clinice în România.

Experţi în neurologie și cercetare ştiinţifică, la conferința EFNR-WFNR

de L. Budin - mar. 31, 2023

Medici neurologi din 11 ţări s-au întâlnit la Bistriţa, la conferința internaţională de neuroreabilitare, organizată de federaţia mondială şi cea europeană a societăţilor de neuroreabilitare.

Proiect de cercetare care să îmbunătățească accesul la serviciile medicale privind cancerul

de Dorina Novac - mar. 27, 2023

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și MSD România lansează prima inițiativă de cercetare privind politicile de sănătate și importanța nivelului de alfabetizare privind cancerul.

Specialişti din mai multe ţări participă la un eveniment organizat de Institutul „Marius Nasta”

de Dorina Novac - mar. 23, 2023

Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta este gazda evenimentului „Update on nontuberculous mycobacteria pulmonary disease” organizat în colaborare cu ADVANCE TB sub egida COST.

Poligon pentru pregătirea salvatorilor din România și Ucraina

de Dorina Novac - mar. 15, 2023

A fost inaugurat în localitatea Siret, din județul Suceava, un nou poligon de antrenament pentru pregătirea de specialitate a salvatorilor din România și Ucraina.

Nou tratament non-hormonal pentru endometrioză

de L. Budin - mar. 9, 2023

Cercetători de la universitățile din Edinburgh, Aberdeen și Birmingham testează un tratament pe bază de dicloracetat, care ar putea ajuta la gestionarea durerii în rândul femeilor cu endometrioză.

Bacteriile din mediul acvatic folosesc antene pentru a colecta energia solară

de L. Budin - mar. 7, 2023

Cercetători din Israel, Japonia şi Spania au constatat că bacteriile care captează lumina solară în mediul acvatic dispun de un tip de antenă care contribuie la aprovizionarea cu energie a celulei.

Prof. dr. Vlad Ciurea, numit Doctor Honoris Causa la Universitatea „Apollonia” din Iași

de Florentina Ionescu - mar. 3, 2023

Medic primar neurochirurg și director științific al Spitalului Clinic Sanador, profesorul Ciurea a primit recent distincția supremă de „Doctor Honoris Causa” a Universității „Apollonia” din Iaşi.

Comisia Europeană sprijină 124 de cercetători din Ucraina

de Florentina Ionescu - feb. 23, 2023

În total, 124 de cercetători din Ucraina care au fugit din calea războiului vor primi sprijin de la Comisia Europeană.

Alimentele bogate în seleniu, benefice în cazul pacienților cu Alzheimer

de L. Budin - feb. 14, 2023

Un consum de alimente bogate în seleniu ar putea să îmbunătățească starea de sănătate a persoanelor cu Alzheimer, arată un studiu realizat de oameni de știință din China.

Un robot cu senzor biologic ar putea ajuta la diagnosticarea bolilor

de L. Budin - feb. 14, 2023

Un nou robot dotat cu un senzor biologic, pe bază de antene de lăcustă, ar putea aduce progrese în domenii precum diagnosticarea bolilor sau verificările de securitate.

Premianții „Galei Cercetării Românești” au vizitat Institutul „Cantacuzino”

de Florentina Ionescu - feb. 3, 2023

La 1 februarie a.c., Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” a primit în vizită premianții „Galei Cercetării Românești”.

Un arhipelag de competenţe în Oncologie

de Dr. Mariana MINEA - feb. 3, 2023

Reţeaua creată de Centrul Naţional de Competenţă în Cancer va fi un instrument în folosul pacienţilor și al cercetării și va presupune integrare și colaborare instituţionalizată între entităţi de stat și private.

Un model de urmat: dr. Daniela Bădescu a lucrat 34 de ani în Institutul „Cantacuzino”

de Florentina Ionescu - feb. 2, 2023

Medicul Daniela Bădescu a reușit să modeleze caractere și să formeze noua generație de profesioniști în domeniul infecțiilor transmise prin vectori, spun reprezentanții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Poluarea din trafic afectează creierul

de Florentina Ionescu - ian. 30, 2023

Primul studiu de acest gen arată modul în care poluarea generată de trafic afectează funcționarea creierului.

UMF Timișoara pune la dispoziția studenților și cadrelor didactice pachetul MedCalc

de Florentina Ionescu - ian. 13, 2023

Decanul Facultății de Medicină din Timișoara, prof. dr. Bogdan Timar a anunțat că UMF „Victor Babeș” din Timișoara vine în sprijinul corpului academic cu pachetul MedCalc.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe