Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Au început înscrierile pentru al doilea curs de management în sănătate

Viața Medicală
Dorina Novac luni, 31 august 2020, ora 11:10

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate anunță că au început înscrierile pentru cel de-al doilea curs.

Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate ( ANMCS) anunță începerea înscrierilor pentru cel de-al doilea curs care vizează îmbunătățirea practicii medicale curente.

anmsc
Sursă imagine: Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate

 

„Ca și în cazul primului, desfășurat în două serii, în lunile iunie și iulie, și noul curs, din luna septembrie, va fi gratuit și va avea loc online”, se arată într-un comunicat al ANMCS.

Cel de-al doilea curs, „Infecțiile în sarcină - factor de risc matern, neonatal și psihiatric” organizat în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova și Academia de Științe Medicale din România, va fi coordonat de acad. prof. univ. dr. Dragoș Marinescu și prof. univ. dr. Anca Pătrașcu.

Potrivit sursei citate, al doilea curs ANMCS se va desfășura online în perioada 7-10 septembrie 2020.

Înscrierea se face prin intermediul platformei informatice CaPeSaRo, pusă la dispoziție de ANMCS.

„Cursurile organizate de ANMCS se adresează medicilor, în special, medicilor specialiști și primari din specialitatile neonatologie, obstetrică –ginecologie, ATI, psihiatrie și psihiatrie pediatrică, pediatrie, medici de familie, precum și rezidenților din unitățile medicale sanitare, dar și managerilor, evaluatorilor, asistenților medicali, precum și profesioniștilor din sănătate care desfășoară activități conexe actului medical interesați de creșterea calității serviciilor de sănătate și siguranței pacientului”, transmite ANMCS.

Prin acest curs se urmărește câștigarea unor abilități clinice și practice în domeniul asistenței gravidei cu patologie infecțioasă comorbidă sau asociată și a potențialului major de dezvoltare a unor riscuri evolutive majore pentru gravidă și nou născut, precum și dezvoltarea abilităților de recunoaștere a riscurilor evolutive, a efectelor adverse induse de medicația antibacteriană, antivirală și psihotropă.

Etichete: ANMCS curs CaPeSaRo ati

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.