Newsflash
Știri

Educație medicală prin simulare

de Dan Dumitru MIHALACHE - apr. 6 2018
Educație medicală prin simulare
    Specialiștii implicați în marile urgențe din sarcină și naștere se vor putea pregăti în cadrul proiectului „Gest-Urgent”, lansat săptămâna trecută de Spitalul Clinic Filantropia, derulat pe o perioadă de 30 de luni (11 decembrie 2017–10 iunie 2020). Proiectul va permite formarea a 440 de medici și moașe în gestionarea marilor urgențe din sarcină și naștere. Partea practică a programului va fi asigurată prin simulare medicală. Potrivit dr. Anca Panaitescu, managerul proiectului, 21 de specialiști din cei 440 vor participa și la cursuri de supraspecializare în străinătate. Vor fi organizate 44 de sesiuni, unde participanții vor repeta și vor efectua, prin scenarii de simulare, „conduita în hemoragia masivă din sarcină și de la naștere, conduita în preeclampsie și eclampsie, resuscitarea gravidei, resuscitarea nou-născutului, inclusiv resuscitarea avansată a nou-născutului, conduita în distocia de umeri, nașterea în prezentație pelviană, conduita în prolabarea de cordon, conduita în inversiunea uterină și nașterea vaginal-instrumentală”, a explicat Anca Panaitescu. Profesorul Gheorghe Peltecu, managerul spitalului, a spus că prin acest proiect se urmărește creșterea calității actului medical în marile urgențe obstetricale, „pentru că acestea sunt evenimente rare la care participă, de obicei, un număr restrâns de medici, așa încât experiența diseminată este redusă”. Invitată la conferința de lansare a proiectului a fost și dr. Turkes Ablachim, directorul medical al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București, care a adăugat că anul acesta au început procedurile de extindere a Spitalului Filantropia, cu un corp de clădire nou, destinat sarcinilor cu risc și unei secții de terapie intensivă pentru neonatologie. De asemenea, aceasta a spus că a fost aprobat un buget de aproximativ 8,2 milioane de lei pentru achiziția de echipamente medicale noi pentru acest spital. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe