Acolo, totul este sub semnul perfecţiunii, al armoniei, ca şi cum de la floarea de cireş s-ar revărsa peste oameni şi locuri ghirlande de mireasmă şi culoare într-o simplitate a liniilor sinonimă cu eleganţa somptuoaselor costume, a frumoaselor femei, indiferent de treapta socială pe care le va fi rânduit destinul, a bărbaţilor pe care nici nu i-ai bănui spadasini redutabili, meşteşugari-artizani de o virtuozitate artistică uluitoare, diplomaţi descâlcind doar cu un licăr al privirii întortocheatele fire ale relaţiilor umane, asemenea unui nod de vipere, al căror venin se cuvine să nu-i afli niciodată… dulceaţa, actori-mimi-pantomimi-dansatori-travestiţi deseori (femeile neavând dreptul de a urca pe scenă într-un timp de demult, care se acomodează încă şi cu prezentul – cât pentru a ilustra mai deplin trecutul), arhitecţi geniali proiectând cu aceeaşi meticuloasă perfecţiune şi palate, şi grădini, de parcă ar fi învăţat legile creaţiei de la firul ierbii care prinde să crească, vestind trezirea naturii în primăvară (de nu cumva chiar firul ierbii va fi învăţat cum şi când să crească simţind privirea omului creator!), de la frunze cum trebuie să cadă la vremea sorocită… (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.