Newsflash
Știri

Întoarcerea la suflet şi natură

de M. V. A. - ian. 22 2015
Întoarcerea la suflet şi natură

• Sistemul medical din Bulgaria este diferit de cel românesc în special prin procentul mai mare de plăţi efectuate direct din buzunar de către pacienţi. Este probabil unul din motivele apariţiei unei investiţii consistente, de peste 100 de milioane de euro, efectuate la sud de Dunăre în spitale private. City Clinic, un furnizor privat de servicii medicale, va construi un spital oncologic la Sofia, îşi va extinde spitalul deja existent şi va construi un nou spital de 150 de paturi în Varna. Banii vor veni şi de la Fondul european de investiţii care va face primul său plasament în Bulgaria. Spitalul de Oncologie din Sofia va costa 36 de milioane de euro şi va începe să funcţioneze de la finalul lui 2015. Radioterapia va fi unul din punctele-cheie ale acestei clinici de peste 100 de paturi, cu specialişti în oncohematologie şi transplant medular. Fondatorii City Clinic, Ilian Grigorov şi Andrey Markov, au declarat că se aşteaptă ca printre pacienţii clinicii să se numere şi bolnavi din ţările vecine. Fondul european de investiţii îşi va plasa investiţia în aceste clinici prin intermediul Empower Capital, companie condusă de Elvin Guri, fost membru în consiliul director al BNP Paribas Personal Finance.

• Gata, România intră pe piaţa internaţională a producătorilor de medicamente. Antibiotice Iaşi, la care Ministerul Sănătăţii are peste 50% din acţiuni, va colabora cu trei companii farma din India. Este unul din rezultatele vizitei ministrului Nicolae Bănicioiu in India. Antibiotice va dezvolta antivirale împreună cu Aurobindo Pharma, citostatice împreună cu Cipla şi terapii pentru tuberculoză împreună cu Macleods Pharma, anunţă ziarul indian „The Times of India“. În plus, România va achiziţiona licenţele necesare pentru a putea vinde în UE medicamente produse în India.

• În urmă cu câţiva ani am vizitat o fabrică de medicamente de lângă Teheran şi îmi amintesc cât de mândri erau iranienii de ea. Într-adevăr, lucrurile arătau cam prăfuite, dar ce mai conta. Iranul este însă una din cele mai puternice naţiuni din Orient, astfel că nu e surprinzător anunţul extinderii unei companii farmaceutice, Farabi, pe piaţa de profil din Oman. Farabi produce antibiotice, antipsihotice, cât şi medicamente folosite în terapia bolilor digestive şi cardiovasculare. Exportă în Irak, în Emirate, Camerun, Sri Lanka, Uganda, Belarus, Kazahstan şi în majoritatea „stanurilor“. Toate, ţări unde rigorile FDA sau EMA sunt neputincioase, dar trebuie spus că Farabi respectă ghidurile Organizaţiei mondiale a sănătăţii. Iranul urmează să investească şi 1,5 miliarde de dolari într-un spital multidisciplinar tot în Oman.

• Ceva ciudat se întâmplă în media americană. În ultima săptămână am citit două reportaje cu subiect medical, e drept foarte bine scrise, a căror concluzie este mai curând la extrema practicii medicale. Primul, publicat în „Washington Post“, este scris de o doamnă doctor care, la 40 de ani, urmează să nască pentru prima oară, înfruntând şi o sarcină diabetică. Întregul demers al doamnei este să deplângă faptul că medicii nu au sprijinit-o în decizia de a naşte natural, încercând în repetate rânduri să o convingă să accepte o cezariană. Până la urmă, după un travaliu îndelungat, copilul s-a născut. Celălalt articol, publicat de revista „Pacific Standard“, este scris tot la persoana întâi de soţul unei femei cu multiple şi severe episoade psihotice declanşate în jurul vârstei de 27 de ani. Impresionant scris, articolul sfârşeşte prin a susţine subtil mişcarea antipsihiatrică. Poate că apariţia celor două texte este o coincidenţă, dar mă tem că „extremismul medical“, manifestat prin „întoarcerea completă la natură şi la suflet“, începe să fie o modă mainstream.

• Seroquelul, unul din cele mai folosite medicamente în psihiatrie, a fost subiectul unui proces foarte important pentru afacerile farma din Germania. În 2012, compania britanică AstraZeneca, care deţinea patentul pentru Seroquel, a fost dată în judecată de producătorii de generice Teva, Hexal (deţinută de Novartis) şi Accord. Britanicii au pierdut iniţial procesul, deşi susţineau că patentul este valabil până în 2017. Au făcut apel la decizia iniţială a tribunalului german şi au pierdut din nou. Miza este de 1,34 miliarde de dolari, adică valoarea vânzărilor de Seroquel ale AstraZeneca în 2013. În schimb, germanii vor avea în continuare acces la versiunile generice şi mai ieftine ale medicamentului.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe