Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Medic endocrinolog de la Parhon: „Nu contați pe scheme de tratament. Vaccinați-vă!”

Viața Medicală
Florentina Ionescu marţi, 2 noiembrie 2021, ora 12:01

Pe RO Vaccinare, pagina oficială a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 pe Facebook, a fost preluat îndemnul unui medic de la Institutul Parhon din București.

Acest medic subliniază că cea mai bună modalitate de a preveni îmbolnăvirea este vaccinarea anti COVID-19. 

În mesajul amplu postat pe rețelele sociale, dr. Constantin Cucu, medic primar endocrinologie la Institutul Parhon din București, atrage atenția că toate remediile împotriva COVID-19 despre care se vorbește au o eficacitate la limită, „mulsă mai mult cu puterea dorinței de a o găsi, din mici ameliorări observate pe loturi mari de oameni”. 

vaccinare Israel

Mesajul-cheie este ca populația României să se vaccineze împotriva COVID-19.

„VACCINAȚI-VĂ. Sper că toată lumea, vaccinată sau nevaccinistă știe faptul că boala asta, COVID, nu are propriu zis leac. Nu există un antiviral pe care îl dai, cum dai penicilina în pneumonia cu pneumococ, și aștepți ca boala să treacă. Toate remediile de care se vorbește au o eficacitate la limită, mulsă mai mult cu puterea dorinței de a o găsi, din mici ameliorări observate pe loturi mari de oameni. Nici unul din remedii nu este de tipul «Ridică-te Lazăr și umblă» și, de fapt, fiecare bolnav este în mâinile soartei. În mâinile stilului de viață pe care l-a dus, a bolilor pe care le are și modul în care le-a îngrijit, a vârstei biologice”, se arată în postarea medicului Constantin Cucu, preluată pe pagina RO Vaccinare.

În aceeași postare se pune accentul pe faptul că medicii au resurse energice de susținere a funcțiilor vitale, pot combate o disfuncție de inflamație sau de coagulare, dacă aceste probleme apar, și pot crea, cu medicina modernă, șanse mai mari ca persoanele care pot scăpa să scape, într-adevăr, de această boală. 

„În lipsa vaccinării, atuurile noastre în fața epidemiei astea sunt: procentul totuși redus de forme mortale, robustețea fiecăruia și menținerea în viață a muribunzilor până ce, câte unul, până la urmă scapă. Nu contați pe tratamente. Nu există Redemsivir, Claritromicină, Hidroxocloroquina, Faviparivir, Ivermectină, anticorpi monoclonali, tocilozumab, Arivir. Nu în înțelegerea de cură. De remediu indiscutabil. De omorâre a virusului și a bolii și de asigurare a pacientului că va scăpa”, a subliniat dr. Constantin Cucu, medic primar endocrinologie la Institutul Parhon din București.

În finalul mesajului său, medicul endocrinolog explică și de ce a scris această postare, îndemnând populația să meargă să se vaccineze împotriva COVID-19, pentru că boala este „mai mult decât răceala copilăriei”.

„Sigur că medicii, sistemele de sănătate, comisiile și ministerele au scheme de tratament. Este obligatoriu să avem, că doar nu o să ne uităm ca proștii la bolnavi. Aveau scheme de tratament/rugăciune și pe vremea morții negre. Și cel care, 1 la sută, scăpa de ciumă era un exemplu că schema era funcțională. De ce scriu asta? Că să vă vaccinați. Să nu contați pe scheme de tratament, care nu prea ajută în combaterea virusului. Să nu vi se pară că, indiferent ce o să faceți voi, medicina vă va scăpa cu siguranță. COVID este mai mult decât răceala copilăriei din care scăpam cu ceai, absență motivată și pupu de la mama”, a adăugat medicul citat.

Etichete: vaccinare anti covid incurajare vaccinare anticovid campanie vaccinare anticovid vaccinare anti-COVID vaccinare anti-COVID-19 dr. Constantin Cucu Institutul National de Endocrinologie C.I. Parhon institutul parhon bucuresti

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.