Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Muzică în sală şi pe stradă

Viața Medicală
Anca FLOREA vineri, 13 septembrie 2013
Întreaga vară am aplaudat şi apoi am comentat serile cu totul speciale oferite, la Ateneu, de „Lanto Communication“ şi Fundaţia „Prietenii muzicii – Serafim Antropov“, aducând şi noutatea invitării unor orchestre din străinătate, aşa încât, firesc, şi concertul de închidere s-a derulat în aceeaşi „serie“, evoluând Orchestra Naţională de Tineret a Moldovei. Şi pentru că directorul ansamblului a devenit, în 2011, Andriano Marian, acesta s-a aflat la pupitru în prima parte a programului, abordând poemul simfonic Nistru de Ştefan Neaga, scris în manieră rapsodic-evocatoare-epic-baladescă, apoi Concertul de Mendelssohn-Bartholdy în care, alături de orchestra de coarde (care a sunat chiar foarte bine), solişti au fost violonistul Ilian Gârneţ (şi de această dată extrem de voluntar, etalând prioritar aspectul tehnic performant, mai puţin atras de lirismul unor pagini romantice, cu o „suficienţă“ ce se simte până şi în atacul arcuşului pe coardă) şi pianista Livia Ştirbu-Sokolov (la doar 15 ani având o vigoare aparte, o velocitate şi o siguranţă pe claviatură în tradiţia şcolii ruse), relaţionându-se cu rigoare, susţinuţi de colegii din orchestră, sub conducerea destul de schematică a dirijorului; deşi a studiat cu maeştri precum Petre Sbârcea (la Cluj) sau Horia Andreescu (la Bucureşti), el nu prea a lăsat să se vadă, în gestică, atitudine şi intenţii expresive, preluarea unor repere din maniera unanim apreciată a acestora de a înţelege şi tălmăci o partitură. Dar după pauză, bagheta a fost preluată de Gabriel Bebeşelea – un „exerciţiu“ deosebit de interesant pentru cei aflaţi în sală, urmărind un alt discipol al celor doi artişti de cotă, dar care a dovedit o cu totul altă modalitate de „adresare“ în faţa orchestrei, cu mişcări precise şi clare, solicitând o paletă de nuanţe, o coloristică diversă şi planuri bine diferenţiate în monumentala Simfonie nr. 5 de Ceaikovski, realizată excelent, uneori cu momente impresionante, construind atmosfera atât de particulară a muzicii ceaikovskiene, cu trăiri şi frământări ardente, cu izbucniri şi prăbuşiri grave sau apoteotice. Şi astfel ni s-a revelat o orchestră omogenă, suplă, reuşind să răspundă cerinţelor dirijorale, să se plieze pe structura celui care îi conduce, convingând că instrumentiştii sunt chiar foarte buni (în special corzile), că se coordonează cu acurateţe, vădind şi plăcerea de a cânta, într-un repertoriu divers şi pretenţios. La finalul unui ciclu de concerte ofertante şi cu o cotă reală de noutate, după un scurt „respiro“, organizatorii vor începe să gândească stagiunea estivală de anul viitor, cu siguranţă cel puţin la fel de „încărcată“.
Câteva zile mai târziu, Opera Naţională a invitat la ediţia a VII-a a „Promenadei“, în aer liber, cu intrare liberă, demers în principiu lăudabil şi demn de salutat, dar faţă de care mi-am exprimat, încă din 2007, rezerve serioase, pentru că nu este normal ca artiştii să evolueze pe o scenă amenajată chiar la intrarea în teatru, la mică distanţă de bulevardul aglomerat, pe care trec şi maşini cu girofar, „semnal“ suprapus dezagreabil peste cântul soliştilor, corului şi orchestrei şi în acea sâmbătă seară. Culmea este că, atunci, am apreciat, prin contrast, ideea Operetei de a monta o scenă la intrarea în Parcul Herăstrău, deci într-un spaţiu propice, nu pe stradă şi nu în vecinătatea clădirii unde „funcţionează“. Şi era vorba despre… acelaşi director! Este adevărat că acum coloanele de la intrare au devenit decor, un imens drapaj mascând uşile, treptele devenind… practicabile pentru cor, iar pe platforma construită „în prelungire“ fiind aduşi, cu caleaşca sau cu maşina de epocă, dirijorul şi soliştii. Sigur că imaginea este de efect, conferă o notă de spectaculos, ecranele montate pe module laterale (care, de asemenea, acopereau zidul), ofereau imagini mărite ale interpreţilor (preluate cu multe camere video), iar „acoperişul“ completa cumva impresia de altceva, dar… La prima ediţie, Mihai Cosma condamna vehement tocmai asemenea demersuri, scriind, în „Evenimentul zilei“ de marţi, 28 august 2007, că „a oferi circ pare a fi o specialitate în România. De data aceasta, faptul s-a întâmplat, pe 25 august, la câteva zeci de metri de locul pe unde carele alegorice defilau la 23 august. Artiştii Operei au fost puşi să cânte pe stradă (de parcă s-ar fi pierdut cheile teatrului), chiar în faţa sediului, într-o patetică încercare de a acredita ideea că opera se poate prezenta pe caldarâm. A cânta cu o sonorizare amatoristică, (!) cu o captare neadecvată, (…) nu a făcut decât să arunce opera în derizoriu şi să o transforme într-un surogat, (…) o pseudocultură, mai nocivă chiar decât absenţa actului artistic. Este adevărat că în străinătate există concerte în aer liber. Dar acestea se dau acolo unde nu există clădiri special amenajate ori pe suprafeţe atât de vaste încât să poate primi multe zeci de mii de auditori. (…) În loc să fim îngrijoraţi că Festivalul „Enescu“ are parte din nou de o sală improprie pentru muzică, scoatem opera în parcare, ca să arătăm că se poate şi mai rău! Decât să umileşti soliştii cu un microfon lipit cu leucoplast pe frunte şi cu o sonorizare care i-a dezavantajat, nu era oare mai simplu ca iubitorii operei (sau trecătorii ocazionali) să fie poftiţi în sală gratuit, ca să li se ofere un lucru de calitate? (…) Ne-am întors la spectacolele de gală ale aniversărilor politice, hulite după 1990, făcute acum mult mai prost. (…) Urmează poate simfonii pe platformele industriale, la gura minei sau la poarta fermelor agricole?“. Am citat aproape integral, pentru că afirmaţiile erau şi sunt absolut corecte. Numai că la noi se poartă… reevaluarea în orice domeniu, aşa că, schimbându-se funcţiile şi raporturile, exact aceeaşi „Mărie“, cu altă „pălărie“, devine minunată. Este adevărat că a dispărut leucoplastul, că sonorizarea se face cu un imens pupitru (cumva tot cel de la Operetă?), chiar dacă nu grozav (pianul a sunat mai tare decât toată orchestra la un loc), că s-au pus şi pomişori (de plastic?) şi alte decoraţiuni, dar de fapt a rămas acelaşi lucru, atunci condamnabil, acum demn de elogiat. Şi, pe deasupra, au fost invitaţi şi solişti sub orice critică, sosind însă (şi) de la Viena, iar programul a cuprins prea puţine pagini celebre şi accesibile publicului larg (căruia dorea să i se adreseze), incluzând secvenţe mult prea ample şi fără strălucire,parcă în exces din partituri ruseşti – superbe opere semnate de Ceaikovski, dar dificile pentru cei care stăteau pe iarbă. Întreg programul trebuia să fie un „foc de artificii“, cu melodii pe care cei prezenţi să le recunoască şi să-i încânte, însă cu mici excepţii nu a fost aşa. Iar textul de prezentare, scolastic, ca o dare de seamă, cu repetiţii inutile, nu a făcut decât să accentueze senzaţia de trenare. Cine a vrut să fie obiectiv şi să nu se îmbete cu apă rece, a observat imediat că, deşi asistau mii de oameni, aplauzele au fost firave în general (ceea ce se poate vedea şi în fotografiile de la faţa locului), crescând în intensitate la „şlagăre“ (prea puţine). De ce corul a fost îmbrăcat în negru (bărbaţii cu cămăşi negre, închise până la gât), ce erau pânzele care „ieşeau“ din spatele lor, de ce soliştii Operei au abordat lucrări care în parte nu li se potrivesc, de ce s-a anunţat, iniţial, că se vor asculta fragmente din noile producţii ale stagiunii, rezumându-se apoi doar la câte o arie, cine a avut nefericita idee să formuleze textele de reclamă pentru mass-media astfel încât să citim, la tv, că „Promenada“ constituie un preambul al… Festivalului „Enescu“ (modificat apoi, probabil în urma unor sesizări, devenind preambul al stagiunii)?! S-a cântat şi bine şi onorabil şi… hilar, ansamblul a sunat aşa cum se aude prin amplificare, la pupitru s-a aflat un oaspete clujean, dornic să ne cucerească, iar directorul a urcat pe platformă pentru a comunica închiderea teatrului pentru reparaţii (trei luni), deci acea stagiune plină de oferte va reîncepe, în cel mai bun caz, anul viitor. Dar a promis că până atunci spectacolele se vor derula în alte locaţii – din păcate are experienţa tristă a Operetei deci… Sigur că cei întrebaţi „din public“ (selectaţi oare la tv doar cei favorabili?) s-au declarat încântaţi, ba chiar cineva a spus că, negăsind bilete la spectacolele curente, audierea „afară“ devine o soluţie, deşi cei care au mai intrat în sala Operei au constatat de multe ori că locuri libere sunt destule.
Duminică a început Festivalul „Enescu“, va dura aproape o lună, din nou aglomerat, aşa că serile frumoase vor entuziasma în săli de concert (slavă Domnului, organizatorii nu şi-au reevaluat convingerile!), inclusiv la Ateneu. Din fericire, şi spectacolele Operei se vor desfăşura la locul lor, în sală, fără sunet de sirene şi (sper) fără amplificare.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.