Acasă » ACTUALITATE » Știri
România a donat 11 ambulanţe serviciilor de urgenţă din Ucraina

România a donat 11 ambulanțe, nouă din dotarea Serviciilor Județene de Ambulanță și două din dotarea SMURD, serviciilor de urgență din Ucraina.
Acțiunea umanitară s-a derulat prin intermediul HUB-ului logistic operaționalizat la Suceava, au precizat reprezentanții Departamentului pentru Situații de Urgență.
Autospecialele sunt complet echipate și funcționale și vor fi folosite pentru evacuarea răniților și acordarea ajutorului medical de urgență.
Citește și: Spitalele private din România ajută refugiații din Ucraina
„Menționăm faptul că donarea către partea ucraineană a celor 11 ambulanțe a fost aprobată la finalul lunii trecute, la propunerea CNSU, prin Hotărâre de Guvern”, transmite sursa citată.
Departamentul pentru Situații de Urgență, sub egida Mecanismului European de Protecție Civilă a deschis primul Centru Logistic European pentru primirea, depozitarea, manipularea și transferul asistenței umanitare oferită de statele membre către Ucraina, în județul Suceava.
Până la acest moment, prin Hub-ul de la Suceava au fost operaționalizate 29 de misiuni umanitare pentru sprijinirea directă și rapidă a statului ucrainean, puternic afectat de agresiunea militară rusă.