Bogate în conţinut, trei dintre articole sunt consacrate unor medici, martiri sau victime ale bolşevismului: Victor Papilian, Nicolae Eşianu, Ion Şerban Filotti-Cantacuzino.
Rubrica In memoriam este închinată medicului- pictor Georges Dumitresco, decedat în octombrie 2008, regretat colaborator şi prieten al săptămânalului
nostru.
Cristache Ştefănescu – probabil, fostul preşedinte al filialei Bucureşti a AFDP, medic el însuşi – scrie despre „Prof. dr. Victor Papilian – Mărturii directe de istorie contemporană“, căci profesorului de anatomie, omului de litere şi cultură, muzicianului „i-a fost hărăzit să poarte şi titlul de înaltă nobleţe morală de fost deţinut politic în «era» comunistă“. Sunt relatate amintiri din viaţa de detenţie petrecută împreună, la începutul verii anului 1954, întâi în spitalul închisorii Văcăreşti, unde Papilian se afla cu ocazia unui al doilea edem pulmonar acut, despre demnitatea omului de ştiinţă şi despre nezdruncinata sa credinţă în Dumnezeu.
Dr. Nicolae Eşianu (n.1923) a cunoscut puşcăriile comuniste ca student, aceşti tineri intelectuali fiind percepuţi ca adevăraţi duşmani politici ai regimului bolşevic. Pentru „uneltire împotriva ordinii sociale“ şi „încercare de trecere frauduloasă a frontierei“ a avut parte şi de tehnicile de spălare a creierului, maltratare psihică şi fizică la Piteşti (ceea ce s-a petrecut acolo, numitul Fenomen Piteşti, e unic poate în istoria torturilor imaginate şi aplicate condamnaţilor). Torţionari i-au fost „celebra“ bestie Eugen Ţurcanu şi Alexandru „Ţanu“ Popa, culmea, coleg de an cu Eşianu, devenit la Piteşti unul dintre liderii ODCC-ului
– Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste! Coriolan Brad, autorul articolului
„În memoria doctorului Nicolae Eşianu“, descrie inimaginabilul supliciu la care a fost supus deţinutul.
Bujor T. Râpeanu îşi consacră însemnările sale amintirilor despre medicul psihiatru, cineastul şi omul de cultură Ion Şerban Filotti-Cantacuzino (1908–1975), din perioada când ambii lucrau la Arhiva Naţională de Filme şi la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române (
„Centenar I. I. Cantacuzino“). Zeci de ani, după cum demonstrează documente desecretizate din Arhivele CNSAS, acest intelectual de elită a fost urmărit, spionat, fotografiat, într-un cuvânt hărţuit de Securitatea comunistă, iar aceasta fără vreo vină, decât poate aceea a vastei sale culturi şi a apartenenţei la o familie ilustră.
