Cea de-a VIII-a ediție a Conferinței Naționale de Transplant Medular și Terapii Celulare va avea loc, în 11 și 12 mai a.c., pe Stadionul Cluj Arena.
Numărul organelor disponibile pentru transplant ar putea crește considerabil dacă Ministerul Sănătăţii ar încerca să preia organe din Ucraina, unde zilnic, din cauza războiului, mor sute de tineri sănătoși.
Reprezentanții Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București au anunțat că Spitalul Clinic „Sf. Maria” a devenit primul spital din România acreditat pentru transplantul de tub digestiv.
Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca are în prezent o listă cu 2.300 de persoane care așteaptă un rinichi salvator.
O nouă intervenţie de prelevare de organe, de la un pacient în vârstă de 76 de ani, diagnosticat în moarte cerebrală, a avut loc la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti (SUUB).
O intervenție de prelevare de organe (ficat, rinichi) și țesuturi (cornee) de la o pacientă de 56 de ani în moarte cerebrală s-a desfășurat la Spitalul Clinic de Urgență București, trei pacienți primind astfel o nouă șansă la viață.
Cercetătorii de la Universitatea Northwestern au dezvoltat recent primul dispozitiv electronic pentru monitorizarea continuă, în timp real, a stării organelor transplantate.
Un rinichi de porc modificat genetic a funcţionat cu succes timp de două luni în corpul unei persoane aflate în moarte cerebrală. Experimentul a fost oprit în plină funcţionare a organului, pentru a returna familiei corpul donat.
Cele mai importante inovații în domeniul sănătății, în ultimele cinci secole, au fost incluse într-un top realizat de jurnaliștii de la CNN.
Cancerele de sânge pot fi vindecate. Însă ca acest lucru să fie posibil, este important ca pentru pacienţii cu indicaţie de transplant să se găsească cât mai repede un donator, au arătat specialiștii de Ziua Mondială a Cancerelor de Sânge.
Coordonator al Programului de Transplant Cardiac din cadrul Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a SCUB, prof. dr. habil. Horațiu Moldovan a fost ales recent în funcția de președinte în exercițiu al Romtransplant.
Recent a avut loc cel de-al treilea transplant de cord efectuat în acest an la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară a UMF „Carol Davila”, din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București.
Președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București a transmis astăzi, 24 aprilie, un mesaj, pentru a marca Ziua Națională a Transplantului.
Prof. dr. Anca Coliţă ne-a dezvăluit unele dintre preocupările sale actuale în calitate de manager al Institutului Clinic Fundeni și de președintă a Societăţii Române de Onco-Hematologie Pediatrică.
Centrul de transplant hepatic pediatric de la Spitalul de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” a fost inaugurat pe 10 noiembrie, în prezenţa ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Parlamentul din Uganda lucrează la o lege care ar aproba transplanturile de organe în ţară pentru prima dată, ceea ce înseamnă speranţă pentru sute de pacienţi.
Cel mai vârstnic pacient din lume vindecat de HIV este un bărbat de 66 de ani care a fost supus unui transplant de celule stem pentru a fi tratat de leucemie.
Asociaţia Transplantaţilor din România (ATR) marchează astăzi, 14 iulie, Ziua donatorului de organe.
Agenţia Naţională de Transplant a organizat, în perioada 24 – 26 iunie, la Sinaia, cea de-a XIII-a Reuniune Naţioanlă a coordonatorilor de transplant şi persoanelor responsabile cu identificarea potenţialilor donator (KDP).
Medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu au prelevat ficatul, rinichii şi corneea de la un pacient în vârstă de 53 de ani, aflat în moarte cerebrală.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe